Blog Archives

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – a doua parte

Pe 7 aprilie 2017 vorbeam de o situație care în mod normal nu ar fi trebuit să existe, adică dacă s-ar respecta legile și istoria locului. Arătam atunci, cum datorită demersurilor unor oameni iese la suprafață demolarea unei case vechi și, în locul acesteia, contrucția unui imobil nou fără autorizație de construire pentru așa ceva.

Zarand vechea cladire

Casa veche

Zarand noua cladire

Imobil nou

În articolul trecut am arătat că a existat o autorizație de construire doar pentru „Extindere și mansardare locuință”. Și încă lucrurile nu s-au rezolvat.

Azi vreau să vă arăt importanța zonei în care s-a făcut acest abuz și încălcarea legii și să vă prezint în patru filmulețe scurte „Jocul strămoșesc de la Șargu (veche stradă Cacova de Sus) azi Traian Moșoiu, un loc de o importanță istorică pentru Junii Brașovului și pentru Brașov.

(more…)

No Comments

transparentizarea administratiei 2 417x249

Comerț stradal

Regulament privind desfășurarea comerțului stradal în Municipiul Brașov – Regulament privind desfasurarea comertului stradal

Activități de publicitate, reclamă și afișaj în Municipiul Brașov

Regulament de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în Municipiul Brașov – Regulament BV pentru activitatile de publicitate, reclama si afisaj

HOTĂRÂREA Nr. 562 din data de 29 noiembrie 2013
Privind modificarea şi completarea HCL nr. 635/2006, prin care s-a adoptat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de
publicitate, reclamă şi afişaj în Municipiul Braşov – HCL 562.2013 reclame pubclicitate

Legea nr. 185 din 25 iunie 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate – 185.2013 reclame si publicitate lege

No Comments
Zarand vechea cladire

Clădirea veche – demolată. Credit foto: Google Maps

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – prima parte

Zarand cu „z” de la „zadarnic”

După cum știți, am început să ne uităm la modul în care se construiește în Brașov și la modul în care instutuțiile publice își fac treaba pe partea de urbanism.

Știm deja două cazuri în care lucrurile se desfășoară cu încălcări ale prevederilor legale și cu tergiversări, imobilul Ioan Bogdan și imobilul Bobâlna.

Vă prezentăm un al treilea caz ca urmare a implicării noastre în investigarea situațiilor ilegale care au loc în Brașov în spațiul urban. Am cunoscut familia Tănase, care ne-a relatat povestea sa și ne-a pus la dispoziție mai multe documente care dovedesc încă o situație de încălcare a legii.

Astăzi vom discuta despre situația Zarand, din Șchei, care începe în ianuarie 2014 cu un certificat de urbanism prin care Văduva Anca, proprietara imobilului de pe strada Zarand, nr. 3, Brașov, dorește obținerea autorizației de construire pentru extindere și mansardare locuință. În mai 2014, Ministerul Culturii îi acordă un aviz favorabil, „cu condiția ca la începutul lucrărilor și la alegerea culorilor aferente fațadei să fie consultați obligatoriu specialiștii Direcției pentru Cultură – Brașov.”

(more…)

No Comments
Miza: să ne scăpăm pielea

Miza: să ne scăpăm pielea / credit foto: all-free-download.com

Miza: să ne scăpăm pielea

În ianuarie ieșeam în stradă împotriva OUG 13, care urmărea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și împotriva proiectului privind grațierea. Politicienii care au inițiat ordonanța 13 #noaptea ca hoții și au inițiat proiectul de lege privind grațierea unor deținuți, afirmau că scopul lor era decongestionarea penitenciarelor, ca urmare a presiunilor venite din partea CEDO. Problema penitenciarelor a fost încă de atunci adusă ca argument pentru proiectul grațierii. Tot atunci se vorbea despre condițiile mizere din penitenciare și despre aglomerarea din închisori, despre faptul că deținuții dorm câte 2-3 în pat sau 10-20 în cameră etc.

Acum aproximativ o săptămână, aflăm din presă de existența unui proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, proiect venit în completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform căruia se propunea introducerea unui nou aliniat. Astfel, conform propunerii deputatului, „întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” (vezi AICI). (more…)

No Comments
De azi, cu toții suntem viitorul

De azi, cu toții suntem viitorul

De azi, cu toții suntem viitorul

Am văzut în ultima vreme zvonuri cu privire la faptul că multinaționalele și-ar fi obligat angajații să iasă în stradă, la protest, amenințându-i că altfel își pierd locurile de muncă (vezi aici un exemplu de astfel de articol).

Despre zvonuri am scris deja și nu mai reiau (vezi aici).

Voi scrie scurt:

1. Multinaționalele nu au obligat și șantajat pe nimeni pentru a ieși în stradă. Site-urile care dau astfel de „știri” nu vor nimic mai mult decât să mute atenția de la probleme reale spre „vinovați ambigui” (din nou, am scris despre asta în articolul despre zvonuri, citat mai sus).

2. Cei mai mulți protestatari provin din multinaționale întrucât atât mai există în țara asta. Țara noastră nu mai are aproape nimic al său, astfel că cele mai multe locuri de muncă sunt în multinaționale. Da, da…multinaționalele alea în care, de altfel, ne-ați încurajat cu toții să ne ducem după terminarea studiilor, pentru a câștiga mai bine și a avea un trai cât de cât decent. Astfel, e normal că cei mai mulți protestatari provin din multinaționale, ceea ce nu e același lucru cu formularea din articolul menționat. (more…)

No Comments

OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Ordonanța de urgență nr. 13/2017.
Sursa: Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 1 februarie 2017.

OUG 13_2017 1 OUG 13_2017 2 OUG 13_2017 3

OUG nr. 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Ordonanța de urgență nr. 14/2017
Sursa: Monitorul Oficial, Partea I nr. 101 din 5 februarie 2017.

OUG 14_2017 1 OUG 14_2017 2

No Comments
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Jocul imobiliarelor
Sau cum construim și dezvoltăm orașul
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte, Brașov

Am prezentat deja un caz în care se construiește în afara prevederilor legale și fără nicio responsabilitate față de oamenii locului și față de oraș – Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan.

De când am prezentat aces caz, am mai descoperit unul. Practic, lucrurile se desfășoară în același timp. Relatăm și acest caz, dar și altele când vom mai descoperi, tocmai pentru a arăta dimensiunea de nepăsare și de partizanat a autorităților locale și modul în care se fac lucrurile în Brașov, dincolo de lege.

Este vorba de un imobil cu 18 apartamente care se construiește într-o zonă de case și care, evident, influențează toată strada. În primul rând, vecinii sunt afectați în mod direct. Este vorba de familia M. care este afectată încă din faza inițială a construcției. Odată cu excavațiile făcute, aceștia au reclamat faptul că le intră apă în garaj. De altfel și strada va fi influențată, vorbim de capacitatea străzii de a găzdui mașini și de capacitatea rețelelor edilitare care, cel mai probabil, nu sunt prevăzute pentru o creștere în utilizare. De asemenea, este afectat și modul de viață, prin aglomerarea care apare pe zona respectivă și prin faptul că cei care stau în apartamente vor vedea în curțile și casele oamenilor. (more…)

No Comments

Pietonal pe strada Sf. Ioan #2

Scriam într-un articol pe 6 noiembrie 2016 de situația de pe strada Sf. Ioan. Este vorba de lucrări de schimbare funcțiune, transformare din parcare auto în pietonal.

Așa cum spuneam și atunci, ne încântă ideea de a avea spații dedicate oamenilor, spații de calitate. Problema este modul total netransparent și ieșit din prevederile legale prin care se face acest proiect.

Identificasem faptul că autorizația de la Primăria Municipiului Brașov este de fapt pentru reabilitarea rețelei de iluminat public și nicidecum pentru schimbare de destinație din parcare în pietonal.

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea a II-a, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Continuăm cu prezentarea situației unui imobil ilegal din str. Ioan Bogdan. În prima parte aminteam că imobilul care face subiectul discuției se construiește în zona istorică Brașovul Vechi, zonă de rezervație arhitecturală, patrimoniu cultural românesc.

Vedem cum sub pretextul dezvoltării se plasează cetățeanul pe ultimul loc. Și mai vedem că accesul există doar la reprezentanți ai legii, dar se pare că deloc la legea în sine.

imobil-4

credit foto: Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

În încheierea primei părți se ajunsese cu demersul prin șapte (7) instituții după 53 de zile. Era 13 octombrie 2016. Azi, 22 octombrie 2016, mai aducem în atenție câteva documente. Și mai introducem o a opta instituție, Avocatul Poporului, care emite un răspuns pe data de 13 octombrie prin care anunță că se adresează Primăriei Municipiului Brașov și Direcției Județene de Cultură Brașov pentru a solicita informații referitoare la situație.

Tergiversarea continuă

(more…)

No Comments
bicicleta-albastra

credit foto: all-free-download.com

A P E L 2016
către autorităţile publice centrale, pentru PROMOVAREA UTILIZĂRII BICICLETEI

Reiterând că folosirea regulată a bicicletei în scop utilitar și recreativ este parte a unui stil de viață sănătos și parte a soluţiei la problemele de mobilitate urbană, fiind un vehicul ecologic, eficient energetic, suficient de comod şi rapid, care ocupă puțin spațiu, nu face zgomot, nu emite noxe şi are efect benefic asupra sănătății celor care îl folosesc frecvent,
Dorind să avem orașe cu un sistem modern de mobilitate urbană, axată cât mai puțin pe autoturisme şi cât mai mult pe transport public, deplasare pietonală şi circulație biciclistică,
Considerând că turismul activ nemotorizat este o formă de recreere și loisir foarte benefică din punct de vedere social, ecologic, cultural, economic și de sănătate publică, avantaje care sunt pregnante în cazul turismului pe bicicletă, care are un foarte mare potențial în România, valorificat însă în mică măsură din multiple motive, printre care și lipsa unor trasee cicloturistice marcate,
Constatând că standardele și normativele tehnice pentru infrastructuri specifice circulației bicicletelor lipsesc sau sunt demult depășite, iar legislația rutieră în vigoare este desuetă și una dintre cele mai nefavorabile din Europa pentru bicicliști, instituind interdicții, restricții și sancțiuni exagerate, neacordând facilitățile prezente în legislația majorității țărilor dezvoltate și nereglementând soluțiile moderne de facilitare a circulației cu bicicleta, și că inițiativele de modificare pe rolul autorităților nu prevăd ameliorări ale acestei situații,

SOLICITĂM: (more…)

No Comments
 

Punctul de dezbatere #11 – Întâlnire biciclist polițist

Pista pentru biciclete nu înseamnă reducerea infrastructurii rutiere la un fir de ață de circulație pentru bicicliști. Pistele pentru bicicliști formează un spațiu dedicat siguranței bicicliștilor, recomandat a se face fără prezența mijloacelor de deplasare motorizate sau mai poate fi interpretat ca spațiu de tip „shared space”, care presupune prioritate pentru bicicliști. Prezența pistelor pentru biciclete nu va fi interpretată ca interdicție pentru bicicliști de a circula oriunde altundeva pe carosabil. Așadar, poliția nu trebuie să amendeze bicicliștii indiferent pe unde circulă aceștia.

Propus de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

No Comments

Procesul 1Am încheiat și cea de-a treia ediție a Serii de Carte într-o atmosferă kafkiană și cu un public cu idei frumoase. Seara a fost una interactivă, discuțiile de la finalul prezentării deschizând mai multe planuri de dialog și viziune. Mulțumim tuturor celor prezenți pentru deschiderea cu care au participat la eveniment și mulțumim și celor care ne acordă sprijin la fiecare ediție: gazdei noastre, ceainăria Teaz, partenerului media, TeleM Piatra Neamț și Onu Photos, care ne oferă posibilitatea de a imortaliza Serile de Carte prin imagini.

Pentru cei care vor să privească în „Procesul”, vă invităm să faceți cunoștință cu romanul, așa cum a fost acesta văzut de cei care au prezentat sau să vizualizați înregistrarea.

Ne vedem în mai!

„Critica, vorbeşte astfel despre Kafka:
Nu e nici optimist, nici pesimist, nici idealist şi nici un sceptic. Kafka este un observator care are capacitatea de a transforma realitatea în metamorfoze, în parabole, în alegorii. Nu ne-a lăsat moştenire nicio ideologie, nicio filosofie a istoriei sau vreo viziune profetică. În schimb ne-a făcut conştienţi de consecinţele propriilor noastre limite. (more…)

No Comments