Blog Archives

20140520_085203 1Nu cu mult timp în urmă, mai exact în ianuarie 2014, Asociația Visum începea proiectul Povestiri românești, care are ca scop dezvoltarea creativităţii şi a imaginației elevilor de clasele I și a III-a. Așa cum spuneam, prima activitate a fost în ianuarie și ne-am întors și cu cea de-a doua activitate, acum, în luna mai. Ne era oarecum teamă că poate copiii nu-și vor mai aminti prima întâlnire și prima dată când am urmărit povestirile lui Creangă, pe care apoi făcusem desene și colaje. Numai că surpriza a fost (more…)

DSC04417 1Odată cu încheierea lunii ianuarie dar și a primului semestru școlar, am încheiat și primele două activități din cadrul proiectului „Povestiri românești” pe care îl desfășurăm în colaborare cu Liceul Teortic din Codlea. Alături de 52 de copii de clasele I și a III-a, sub îndrumarea doamnelor învățătoare Iulia Rusu și Cristina Chihaia, am pătruns în lumea jocului și a poveștilor românești.

 

 

DSC04435 1Pentru cei mai mici, din clasa I, am pregătit „Punguța cu doi bani”, de Ion Creangă. Copiii au putut (more…)

No Comments
2% pentru Visum -4 Days 19 Hours 8 Minutes 30 Seconds
Detalii