Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – a doua parte

 
 

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – a doua parte

Pe 7 aprilie 2017 vorbeam de o situație care în mod normal nu ar fi trebuit să existe, adică dacă s-ar respecta legile și istoria locului. Arătam atunci, cum datorită demersurilor unor oameni iese la suprafață demolarea unei case vechi și, în locul acesteia, contrucția unui imobil nou fără autorizație de construire pentru așa ceva.

Zarand vechea cladire

Casa veche

Zarand noua cladire

Imobil nou

În articolul trecut am arătat că a existat o autorizație de construire doar pentru „Extindere și mansardare locuință”. Și încă lucrurile nu s-au rezolvat.

Azi vreau să vă arăt importanța zonei în care s-a făcut acest abuz și încălcarea legii și să vă prezint în patru filmulețe scurte „Jocul strămoșesc de la Șargu (veche stradă Cacova de Sus) azi Traian Moșoiu, un loc de o importanță istorică pentru Junii Brașovului și pentru Brașov.




Din ultimele două filmări se poate vedea și noul imobil care face subiectul investigației și care, am aflat, este și subiectul investigației justiției.

Pentru mai multe imagini și informații despre Jocul strămoșesc al tinerilor din Cacova intrați pe pagina de Facebook ComoaraScheienilor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *