Despre zvonuri, minciuni și informare falsă

credit foto: all-free-download.com

Despre zvonuri, minciuni și informare falsă

Zvonurile se regăsesc de-a lungul istoriei și au reprezentat mereu un fenomen psihosocial complex, fenomen care a dus la reacții intense din partea oamenilor, au creat panică sau au distrus imagini, business-uri, reputații
.
Astăzi ne lovim de același fenomen, care lovește cu agresivitate prin intermediul televiziunilor, presei și social media. Mulți oameni cad pradă unor manipulări, informații false, a unor fantezii născocite te miri de unde, a unei propagande, a unor zvonuri.

Pentru ca un zvon să ia naștere, există câteva etape: apare enunțul neverificat/nefondat, care e preluat de TV, media cu foarte mare rapiditate și care e transmis național sau chiar în afara granițelor. Zvonurile apar de obicei în situații tensionate, în care se pune foarte ușor și rapid eticheta pe „vinovați” ambigui și crează, în final, situații favorabile pentru anumite categorii care își urmăresc propriul interes, conducând la învrăjbiri între oameni, la panică, destabilizând societatea. Acest lucru este posibil din cauza lipsei unor date concrete, care ar putea verifica autenticitatea sau veridicitatea informației.

După Kapferer, cei care preiau și răspândesc zvonurile sunt:
– Instigatorul, care crează zvonul;
– Interpretul, care preia informațiile de la instigator și propune explicația convingătoare;
– Liderul de opinie, care va determina părerea grupului;
– Apostolii, care se identifică cu zvonul și încearcă să convingă și comunitatea.

„Frica, emoție absolut firească, ne face unori să vedem primejdia mai mare decât este ea în realitate” scrie la pagina 12, în cartea lui Jean-Noel Kapferer, „Zvonurile”. Astfel, ne lovim de mesaje de tipul „loviturii de stat” a lui Iohannis care iese printre protestatari sau a „incendiului clubului Bamboo care ar fi fost pus intenționat, pe fondul protestelor”; după cum scria la Antena 3: „incendiul nu a reușit, lovitura de stat continuă” sau Mircea Badea: „se încearcă prăbușirea unui Guvern cu manifestații în stradă”; cei care au ieșit în stradă au fost plătiți de Soroș…inclusiv animalul lor de companie; Tăriceanu (informație preluată de pe Realitatea TV, 29.01.2017, ora 22.33): „riscăm un război civil, dacă ieșim și noi”. Astfel, confom sociologului Shibutani, „zvonurile sunt știri improvizate, rezultând în urma unui proces de deliberare colectivă. După părerea lui, la originiea zvonului se află un eveniment important și ambiguu”. („Zvonurile”, p. 32). O paralelă poate fi făcută cu zvonul privind otrăvirea apei din decembrie 1989.

„În cadrul oricărui sistem de organizare, (…) zvonul instaurează circuite fantomă, paralele și invizibile. El permite celor interesați să câștige timp: în viața oricărei organizații, efectul surpriză este important pentru crearea sau forțarea schimbării” („Zvonurile”, p. 39). Astfel, voi lua drept exemplu canalul Antena 3, emisiunea din 29 ianuarie 2017, ora aproximativă 21.40, care a adus în discuție faptul că foști miniștri tehnocrați ar fi ieșit la proteste. Personal, nu văd o problemă în asta, atât timp cât cei care au ieșit nu au instigat la violență și ură; este dreptul lor ca cetățeni să protesteze, cu atât mai mult cu cât nu mai ocupă o funcție publică. Dar nu aici voiam să mă opresc, ci la faptul că această televiunie a rămas blocată într-o chestiune care nici măcar nu este problema ce trebuie dezbătută, deformând și ocolind în acest fel, de fapt, problema reală și anume proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificările Codului Penal.

„Specific pentru conținutul zvonului nu este atât caracterul său verificat sau nu, cât sursa lui neoficială” („Zvonurile”, p. 38). Astfel, pe puterea.ro apare un titlu care se încadrează în subiect: „președintele CEDO, de partea PSD-ului în problema grațierii”; Antena 3. Președintele CEDO dă exemplu Italia, care a rezolvat problema supraaglomerării din penitenciare. Bun, dar înainte să începem să grațiem, ar trebui să urmărim și consecințele din Italia. Ceea ce ar mai trebui menționat este că Italia a adoptat și o serie de alte măsuri (pentru a oferi alternative la detenție; pentru a extinde numărul penitenciarelor cu regim deschis; de îmbunătățire a condițiilor de detenție în penitenciarele existente). De asemenea, dacă CEDO ar fi să ne amendeze, ar fi pentru condițiile precare din penitenciare. Faptul că noi vrem să scoatem un număr de deținuți prin grațiere din penitenciare, nu înseamnă îmbunătățirea condițiilor, acestea rămânând aceleași. Singurul efect ar fi reducerea aglomerației din închisori, în această situație grațierea neputând fi considerată o soluție. Mai mult, problema penitenciarelor este folosită ca argument pentru proiectul de grațiere, miza fiind de fapt alta.

Dacă numărul de cazuri trimise spre judecare a crescut în România, după cum s-a afirmat, poate primul semnal de alarmă ar trebui să fie că a crescut rata infracțiunilor, că avem o corupție mare, iar aceste lucruri se rezolvă pornind din altă parte, nu eliberând pe cei care au încălcat legea. Prima întrebare e: de ce a crescut numărul cazurilor trimise spre judecare? Și cum stopăm creșterea lor? Grațiem, încurajând hoții să fie și mai hoți sau elaborăm măsuri în paralel pentru a rezolva niște probleme reale? Mai mult, proiectele de ordonanță propuse de actualul Ministru al Justiției sunt ambigue, se contrazic și nu specifică, nu spun exact, concret, negru pe alb, care sunt categoriile de condamnați care ar urma să fie grațiați (e vorba de persoane care au furat 2 litri de lapte? E vorba de persoane care au comis tâlhărie, viol sau și-au bătut copiii până i-a lăsat inconștienți?). Atât timp cât totul este ambiguu, zic să ne mai gândim. În plus, apropo de „condițiile inumane”, avem bolnavi care se îngrămădesc în spitale murdare și pline de bacterii, oameni care plătesc taxe, impozite, care nu au ajuns după gratii pentru încălcarea legii. Cu ei ce facem? Pe ei cum îi grațiem de mizeria din sistemul de sănătate?

Și revenind la situația penitenciarelor, întrebarea firească, după mintea mea, este: ok, grațiem. Ce facem cu ei când ies? Aș vrea să văd un plan concret și serios de reintegrare. Cum facem ca oamenii respectivi să se reintegreze în societate, să se angajeze, să-și găsească un spațiu de locuit dacă nu au unul, să-și refacă viața? Sau…le  deschidem porțile și le spunem scurt: „descurcă-te”, iar după un timp, ne vom da seama că avem recidiviști și nu numai că îi „invităm” înapoi în celule, dar mai avem și victime pe lângă?

Aici nu mai vorbim de anti-PSD sau pro-PSD, proiectele acestea ne vizează pe toți, iar zvonurile, minciunile, manipularea din ultima perioadă nu au făcut decât să creeze o barieră între oameni, tabere acolo unde nu ar trebui să fie. Nu vrea nimeni să dărâme guvernul…dar sigur toată lumea vrea un Guvern care să fie interesat de starea și bunăstarea populației, de siguranța ei, indiferent de simpatia sau antipatia față de o culoare politică.

Este necesar să analizăm proiectele propuse, să nu mai repetăm greșeli și, în niciun caz, să nu folosim o greșeală trecută pentru a scuza una prezentă sau viitoare. Este nevoie de transparență, e nevoie să fim critici la unison când este vorba despre viața noastră. Și tot important, este nevoie să verificăm sursele, să comunicăm, să ne informăm din mai multe părți și din surse oficiale (legi, comunicate oficiale de presă, din declarații directe). „O informație falsă, o dată introdusă în corpul social, se răspândește exact la fel ca și una veridică. Modul de difuzare nu ține de nebunie sau de halucinație colectivă, ci pur și simplu de regulile pe care se bazează viața socială. (…) zvonul nu parvine niciodată prin persoane necunoscute, ci, dimpotrivă, prin persoane apropiate. Viața socială se bazează pe încredere: din principiu, nu pornim de la ideea că rudele noastre inventează, fabulează sau sunt victime ale halucinațiilor” („Zvonurile”, p. 35).
Astfel putem explica și de ce există oameni care se încred în anumite televiziuni; dacă luăm cazurile Antena 3, România TV (dar și altele), acestea sunt televiziuni aflate pe piața media de mult timp, ale căror prezentatori/moderatori sunt persoane familiare, unele poate chiar văzute la un moment dat bine în societate. Nu este de mirare că există oameni care cred ceea ce aceștia spun. Desigur, dacă CNA ar fi o instituție care și-ar face treaba, atunci nici informațiile care ar ajunge la populație nu ar mai fi de ordin halucinant.

scris de Adriana Hurjui, sociolog, Asociația Visum