Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte, Brașov

 
 
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Jocul imobiliarelor
Sau cum construim și dezvoltăm orașul
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte, Brașov

Am prezentat deja un caz în care se construiește în afara prevederilor legale și fără nicio responsabilitate față de oamenii locului și față de oraș – Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan.

De când am prezentat aces caz, am mai descoperit unul. Practic, lucrurile se desfășoară în același timp. Relatăm și acest caz, dar și altele când vom mai descoperi, tocmai pentru a arăta dimensiunea de nepăsare și de partizanat a autorităților locale și modul în care se fac lucrurile în Brașov, dincolo de lege.

Este vorba de un imobil cu 18 apartamente care se construiește într-o zonă de case și care, evident, influențează toată strada. În primul rând, vecinii sunt afectați în mod direct. Este vorba de familia M. care este afectată încă din faza inițială a construcției. Odată cu excavațiile făcute, aceștia au reclamat faptul că le intră apă în garaj. De altfel și strada va fi influențată, vorbim de capacitatea străzii de a găzdui mașini și de capacitatea rețelelor edilitare care, cel mai probabil, nu sunt prevăzute pentru o creștere în utilizare. De asemenea, este afectat și modul de viață, prin aglomerarea care apare pe zona respectivă și prin faptul că cei care stau în apartamente vor vedea în curțile și casele oamenilor.

Dar haideți să vedem demersul familiei M. ca să înțelegem mai bine situația.

Așadar, imobilul de apartamente aflat în construire este pe strada Bobâlna, nr. 21. Familia M. locuiește pe aceași stradă, la numărul 23A. Familia M. își dă acordul la data de 5 noiembrie 2008 pentru construirea, pe limita de proprietate, unui zid de sprijin pentru drumul de acces pentru locul de casă de la numărul 21, identificată la A+1, nr. top. 12218/2/29. Este singurul acord pe care l-a dat familia M. până în prezent către proprietarul de atunci M. M.

Din 2008 până în 2016 nu s-a întâmplat mare lucru, ci doar doar o modificare de proprietate pentru terenul de la numărul 21, care se deduce din documente.

Lucrurile încep să decurgă din momentul în care familia M. găsește prezentarea imobilului pe internet. Momentul coincide și cu primele mișcări pe șantier. Vezi link.

Știm cu toții sau ar trebui să știm, o astfel de construcție are nevoie de consultarea și acordul vecinilor. Lucru care nu s-a făcut.

În această situație, familia M. și încă alte cinci familii au depus la Primăria Brașov un memoriu prin care cereau ca autorizația de construire nr. 218/31.03.2016 „Reautorizare construire imobil de locuințe și zid de sprijin, organizare de șantier” să fie anulată. Îngrijorările exprimate sunt: nerespectarea regimului urbanistic al zonei, slăbirea rezistenței solului și afectarea structurii de rezistență a locuințelor din jur.

Regimul de înălțime menționat de constructor este D+P+2E+M. Din imaginile de pe site-ul constructorului se poate vedea că parterul este calculat în raport cu nivelul terenului de mai sus de imobil. Cred că ar trebui ca nivelul să fie calculat exact pe locul pe care se face construcția. În acest fel, imobilul este de fapt P+3E+M.

Poate ne ajută Primăria Brașov și ne spune ce PUZ și regulament de urbanism se aplică pentru această zonă și care sunt condițiile de construire. Desigur că Primăria răspunde mai greu la solicitări, după cum bine știm. Și atunci, de obicei furnizează doar parțial informații.

Pentru ca Primăria Brașov să emită un răspuns la memoriul din 4 iulie 2016 au mai fost nevoie de încă două scrisori depuse pe 2 august și 11 august 2016 și răspunsul primit de la Agenția pentru Portecția Mediului Brașov (răspuns venit tot în baza unei sesizări făcute către APM Brașov). Solicitarea la APM Brașov a fost depusă pe data de 2 august 2016, iar răspunsul a venit pe data de 4 august 2016.

În paralel, a fost făcută o sesizare și la Inspectoratul pentru situații de urgență „Țara Bârsei” Brașov pe data de 2 august 2016. Răspunsul de la ISU a venit pe data de 9 august 2016.

Primăria se învrednicește cu un răspuns pe data 19 august 2016.

Adrese au fost făcute și către Inspectoratul Județean în Construcții Brașov, pe 3 noiembrie 2016 și 4 ianuarie 2017. Există și un răspuns de la Inspectoratul Regional în Construcții Centru la data de 20 decembrie 2016.

Să vedem câteva precizări extrase din răspunsurile instituțiilor:
1. APM Brașov„Precizăm că pentru proiectul „Construire imobil apartamente D+P+3E+M, amplasat pe str. Bobâlna, nr. 21, mun. Brașov – beneficiar B. C. și G. L. C., nu există nicio solicitare la APM Brașov, conform bazei de date.”
2. ISU Țara Bârsei„din baza noastră de date nu rezultă că pentru această investiție au fost solicitate/obținute avize/puncte de vedere pentru securitatea la incendiu, la fazele PUD/DTAC.
                          – „construcția intră în categoriile de construcții care se supun avizării/autorizării din punct de vedere la incendiu aprobate cu HGR nr. 1739/2006 modificată și completată cu HGR nr. 19/2014, art. 1, lit. w, fiind prevăzută cu mansardă peste cele patru niveluri.”
3. IRC Centru„S-a constatat că autorizația de construire a fost emisă în baza unei documentații tehnice incomplete, din care lipsesc: părți din proiectul pentru autorizarea lucrărilor, referatele de verificare tehnică a documentației la cerințele fundamentale de calitate, avizul de securitate la incendiu și acordul vecinului pentru amplasarea balconului la o distanță de hotar mai mică de 2,00 m.”
4. Primăria Brașov„regimul de înălțime (D+P+2E+M) este cel aprobat prin PUD, acesta fiind în concordanță cu reglementările urbanistice de la această dată, respectiv Planul Urbanistic General al Municipiului Brașov, aprobat cu HCL 114/2011, conform căruia terenul se află în zona L3a – zonă locuințe colective medii cu un regim de înălțime P+3E – P+4E, în care se aplică regulamentul aferent zonei L1a – zonă locuințe individuale și colective mici cu regim de înălțime P+2E+M.”

Din ce se poate vedea în răspunsurile primite de la instituții, nimeni nu oferă un răspuns complet. Și de fapt aici este problema, avem instituții care își fac treaba fie neglijent, fie în funcție de interese, dar cu o iresponsabilitate maximă față de oraș și locuitorii săi. Cine răspunde? Cine poate readuce aceste lucruri în făgașul legilor?

Imagini de la fața locului

Materialele (documente și fotografii) ne-au fost puse la dispoziție de familia M.
Redactare articol – Mihai Tatu, Asociația Visum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *