Blog Archives

47319193_2160796800852142_1821894241853374464_o

credit foto: Gruia Hilohi

Drumul Poienii – un exercițu de memorie și responsabilizare 

Pornim din Livada Poștei, mergem prin Warthe, Stejeriș și Văgleniște, ajungând, după o priveliște spectaculoasă, în Poiana Brașov.

Început în 1962 și finalizat în 1966, drumul care face legătura între Brașov și Poiana Brașov a jucat și joacă un rol important în dezvoltarea orașului, Poiana Brașov fiind un punct de atracție turistică fără de care Brașovul poate nu ar fi fost recunoscut așa cum este el astăzi. Noul drum avea să permită sporirea traficului, pe drumul vechi traficul pietonal și cel auto ajungând să se încurce reciproc. Era clar că dacă se dorea o dezvoltare a orașului și a zonei, lucrurile trebuiau gândite altfel și o soluție pentru transport era necesară.

Drumul de 12,4 km a fost proiectat în patru etape de o echipă de tineri aflați la începutul carierei, echipă care a reușit prin implicare și dedicație să lasă generațiilor următoare un „remarcabil drum”, așa cum îl numesc și autorii cărții.

În doar un deceniu, Poiana Brașov a cunoscut o dezvoltare mare, ajungând o importantă stațiune de interes național și internațional, iar povestea drumului începe încă din 1879, când administrația de atunci a solicitat întocmirea planurilor pentru a prelungi drumul de la Pietrele lui Solomon până la Poiana de Jos.

Dacă inițial în Poiană puteai ajunge doar pe drumul vechi, cu autocamionetă cu șenile, drumul nou a condus în anii ce vor urma la o dezvoltare a transportului și o modernizare nu doar a drumului, ci și a întregii stațiuni. Aici s-a dezvoltat industria horeca, construindu-se hoteluri, restaurante, iar stațiunea a ajuns un punct important pentru iubitorii de sporturi de iarnă. Sus, în Poiană, au fost amplasate la un moment dat chiar două avioane amenajate ca bar. (more…)

No Comments

IMG_20180918_195722-webUn diesel nou a circulat 7 zile plus o sâmbătă gratuită la RATBv

Autobuzul din imagine (cel din dreapta) s-a plimbat șapte zile în Brașov. RATBV: „În perioada 16 – 22 septembrie se desfășoară în fiecare an „Săptămâna Mobilității Europene”, o campanie privind mobilitatea urbană durabilă. În cadrul acestui eveniment, pe baza unui protocol pe care RATBV S.A. l-a încheiat cu Mercedes Benz România, timp de șapte zile, de astăzi și până duminică, inclusiv, pe șapte trasee de transport public diferite va circula gratuit pentru călători un autobuz Mercedes Conecto Euro VI. Acest autobuz nu este dotat cu validatoare, astfel că în el nu se vor valida bilete sau abonamente. Această măsură se încadrează în demersurile autorității publice locale și ale RATBV S.A. pentru încurajarea populației în vederea renunțării la utilizarea autoturismelor pentru deplasările urbane.”

Partea cea mai tare e asta cu „Această măsură se încadrează în demersurile autorității publice locale și ale RATBV S.A. pentru încurajarea populației în vederea renunțării la utilizarea autoturismelor pentru deplasările urbane.” Care măsură? Despre ce vorbim aici?

(more…)

No Comments

Planul-de-Mobilitate-Urbana-Durabila-Brasov-2017-1Status implementare PMUD

După cum știm Brașovul are un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Numai că nu știm în ce stadiu se află implementarea acestuia. Drept urmare am făcut o solicitare în baza Legii 544/2001 că să vedem în ce stadiu stăm cu proiectele pe mobilitate urbană.

Astfel, am solicitat Primăriei Municipiului Brașov, Agenției Metropolitane Brașov și Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov următoarele:

1. Stadiul de implementare al PMUD Brașov,
2. Să ne oferiți informații despre managementul întregului proces de implementare a PMUD Brașov. Astfel, vă rugăm:
2.1. Să ne detaliați care este lista proiectelor/măsurilor/activităților în implementare sau care urmează să înceapă pentru implementarea PMUD în perioada 2016 – 2030. Vă rugăm ca lista să conțină detalii de priorități, calendar de implementare, buget estimat și surse de finanțare.
2.2. Să ne informați dacă s-au înregistrat întârzieri în implementarea proiectelor/măsurilor/activităților pe termen scurt prevăzute în PMUD Brașov și care sunt motivele acestora.
2.3. Să ne comunicați alte detalii referitoare la implementarea PMUD Brașov.
3. Să ne puneți la dispoziție și calendarul dezbaterilor și consultărilor programate pentru proiectele/măsurile/activitățile cuprinse în PMUD Brașov.

Răspunsul a venit de la Agenția Metropolitană Brașov.

1. Stadiul de implementare al PMUD Brasov – În prezent, o serie de proiecte identificate ca prioritare se află în etapa de pregătire în vederea implementării.

O situație a acestor proiecte este prezentată mai jos:

(more…)

No Comments

Plansa_reglementari_urbanistice_-Actualizare_-PUG_Bv-webStatus actualizare PUG Brașov

PUG-ul Brașovului este în proces de actualizare conform unei HCL din 2017. Și după cum ne-am obișnuit deja Primăria Brașov nu se deranjează să facă actualizarea printr-un proces colaborativ și transparent am încercat să vedem în ce stadiu se află această actualizare.

Am solicitat Primăriei Brașov următoarele:
1. dacă Municipiul Brașov a notificat Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și a informat publicul, în temeiul Art. 9, alin. (1) al H.G. 1076/2004, privind iniţierea procesului de elaborare a planului şi privind realizarea primei versiuni a acestuia.
2. dacă prima versiune a noului PUG a fost întocmită, vă solicităm să ne comunicați o
copie a acesteia.
3. dacă Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a transmis, în temeiul Art. 9, alin. (3) al
HG. 1076/2004 Municipiului Brașov obligativitatea efectuării evaluării de mediu pentru noul PUG Brașov.
4. Să ne puneți la dispoziție și calendarul dezbaterilor și consultărilor programate pentru
proiectele/măsurile/activitățile cuprinse în planul de elaborare al PUG Brașov.

Iată ce ne răspunde Primăria Brașov:
în conformitate cu prevederile Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului și a Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic general, aprobat prin Ordinul nr. 13N/1999, procesul de elaborare a reactualizării PUG Brașov începe efectiv după emiterea certificatului de urbanism și desemnarea elaboratorului documentației. În această perioadă reprezentanții Direcției Arhitect-Șef, împreună cu specialiști de la Banca Mondială, lucrează la întocmirea caietului de sarcini în vederea achiziției serviciilor de actualizare a PUG.
Precizăm că în acest moment suntem în procesul premergător reactualizării documentației mai sus menționate și nu am ajuns, încă, în etapa notificării Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, elaborării PUG-ului preliminar și nici a procesului de consultare publică.

(more…)

1 Comment

IMG_20170519_120958-webClădirea Dermato, este sau nu monument istoric?

Sau, când autoritățile știu despre ce e vorba și își bat joc de patrimoniu și de oricine întreabă de patrimoniu.

Am aflat vestea că imobilul de pe Șirul Gheorghe Dima, nr. 1-2, fostul Dermato este monument istoric. Și cum nu am găsit informațiile în lista de monumente, aceasta fiind actualizată la nivelul lui 2015, am depus două solicitări, una la Primăria Brașov și una la Direcția Județeană de Cultură Brașov.

Prin prezenta formulăm o sesizare cu privire la situația imobilului din str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2, care este într-o stare de degradare, iar această situație persistă de câțiva ani. Menționăm că imobilul este clasat ca monument istoric.
Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice Art. 47 Primarul are următoarele atribuții specifice: d) asigură prin aportul propriu de specialitate și în colaborare cu direcția pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județeană, respectiv a municipiului București, aplicarea însemnelor distinctive și a siglelor de monumente istorice și controlează întreținerea lor de către proprietar; și Art. 18, alin. (3) Calitatea de monument istoric, precum și cea de zonă construită protejată, de oraș istoric sau de sat istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentanții primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construită protejată sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național. Costul însemnelor distinctive se suportă de către autoritățile publice locale.

În aceste condiții solicităm Primărie Brașov și primarului George Scripcaru punerea în aplicare a Legii 422, articolele 47, lit. d, 18, alin (3) și cerem aplicarea însemnului distinctiv de monument istoric și întreprinderea unui control cu privirea la starea și întreținerea imobilului de pe str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2.

La DJC Brașov am solicitat în baza Legii 544 și „o copie a ordinului de clasare ca monument istoric și documentația aferentă pentru imobilul din str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2.”

Atât Primăria Brașov, cât și DJC Brașov ne-au dat răspunsuri de toată jena. Le atașez ca să vedeți.

Oricum, ca și concluzie clară imobilul de pe strada Șirul Gheorghe Dima, nr. 1-2, fostul Dermato, este monument istoric, iar autoritățile (Primăria Brașov, Poliția Locală Brașov și DJC Brașov) nu fac nimic pentru salvarea acestuia.

(more…)

No Comments
blank_paper_15_vector

credit foto: all-free-download.com

Achiziții directe la Primăria Brașov

Ce achiziții directe mai face Primăria Brașov? Toate proiecte importante făcute fără dezbateri publice, fără consultare.

Le enumerăm întâi și apoi găsiți detaliile mai jos:
1. INTOCMIRE “SF, PT INFRASTRUCTURA DE GARAJ PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC”
2. Studiu de fezabilitate Infrastructura integrata pentru ciclism si trafic pietonal cu facilitati complementare – Traseul 1
3. SF Amenajare benzi dedicate transportului public in Municipiul Brasov si trotuare adiacente
4. INTOCMIRE “SF, PT INFRASTRUCTURA DE GARAJ PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC”
5. Studiu de fezabilitate Infrastructura integrata pentru ciclism si trafic pietonal cu facilitati complementare – Traseul 1
6. STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTITII “TERMINAL TRANSPORT URBAN GARA BRASOV”
7. Studiu de fezabilitate Infrastructura integrata pentru ciclism si trafic pietonal cu facilitati complementare – Traseul 2
8. SF – CONSTRUIRE PARK & RIDE BARTOLOMEU
9. STUDIU DE FEZABILITATE pentru obiectivul de investitii EXTINDERE SISTEM DE MANAGEMENT INFORMATIZAT AL SISTEMULUI DE TRANSPORT PUBLIC
10. STUDIU DE FEZABILITATE SISTEM CENTRALIZAT DE MONITORIZARE SI CONTROL AL TRAFICULUI IN MUNICIPIUL BRASOV
11. SF TERMINAL TRANSPORT URBAN GARA BRASOV

(more…)

No Comments

Transport public sau mașina personală – în cifre

UITP (International Association of Public Transport) ne spune așa: „At current occupancy rates for cars, a full standard bus can take more than 40 cars off the road. A full metro set can take 600 cars off the road. In addition to traffic reduction, it frees up space otherwise used for parking. (La rata actuală de ocupare, un autobuz standard plin poate scoate 40 de mașini de pe drum. Un set plin de metrou poate scoate 600 de mașini de pe drum. În plus, față de reducerea traficului, se eliberează spațiu folosit altfel pentru parcări.)”

imaginea 1

imaginea 1

Care mijloc de deplasarea aglomerează cel mai mult?

Hai să facem un calcul pornind de la parcul auto al RATBv și vedem efectul transportului public. Media de oameni care se deplasează cu mașină personală e undeva la 1,5 oameni/mașină.

(more…)

No Comments
IMG_20180703_151146-web

Tramvai Delft, Olanda

Tramvaie Olanda

La nivel public, în Brașov, se discută în mod serios de tramvai începând cu 2017. Mai exact de când am început dezbaterile publice despre transportul public brașovean.

Pentru cei care nu ați apucat să vă uitați pe materiale le găsiți în acest articol: Prezentări și înregistrarea dezbaterii „Transportul Electric din Brașov – Trecut, Prezent și Viitor”.

Mai reamintim și de scrisoarea conținând punctul de vedere al UITP (International Association of Public Transport) cu privire la situația transportului public din Brașov, semnat de Secretarul General al organizației, Alain Flausch.

Vreau însă să vedeți în acest material tramvaiele din Olanda, din trei orașe, Delft, Rotterdam și Haga. Materialele au fost adunate cu ocazia celei de-a doua vizite în Olanda, iunie-iulie 2018, în cadrul programului I-STEP. Prima vizită de studiu a fost în 2017 și puteți citi impresiile în articolul Călătorind în Viitor, din Brașov în Olanda.

(more…)

No Comments
Traian-Grozavescu-7-2-web

Traian Grozăvescu, nr. 7

Strada Traian Grozăvescu – Brașov

Un nou caz de „dezvoltare sustenabilă” la Brașov. Urbanismul la Brașov poate fi rezumat pe scurt cu: „Fac ce vreau, pentru că se poate”.

Cazul a fost deja adus în atenția publică de Nelu Corbu. Și am zis să dezvoltăm puțin, astfel încât să se înțeleagă toată povestea.

E vorba de str. Traian Grozăvescu, nr. 7, pentru care S.C. TIPOTEX S.A. solicită avizul Comisiei de Circulație pentru demolare construcţii, anexe, magazii, depozitări; construire două imobile pe etape având funcţiunile: spaţii comerciale, birouri, locuinţe colective şi locuinţe în regim hotelier, cu un regim de înălţime S1+S2+S3+P+6E – str. Traian Grozăvescu nr. 7 – faza D.T.A.C. Vezi Ordinea de zi – ședința comună a Comisiei de Circulatie și a Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din data de 31.07.2018.

Traian Grozavescu 7 comisie

(more…)

No Comments

Love yourselfMesaje întinse pe sfoară

Ați fost recent pe strada Sforii? Cum vi se pare? Vă place?
Nu discut acum că accesul în Sforii dinspre str. Poarta Schei se face de pe un trotuar de maximum un metru lățime, iar dinspre str. Cerbului se face printre mașinile parcate.

E interesant ce găsești odată intrat pe str. Sforii. De fapt, e oribil! Am avut senzația unui cartier mărginaș. Toți pereții scriși cu tot felul de lucruri, care mai de care.

Sper că vede și Primăria Brașov și se gândește la un concurs de proiecte pentru amenajarea străzii Sforii. Noi am făcut deja o propunere pentru accesibilizare și creșterea siguranței pentru pietoni la intrarea din str. Poarta Schei în cadrul proiectului pilot, Săptămâna Mobilității Brașov.

Din ce am găsit acolo am selectat 31 de mesaje, cele care mi-au atras atenția.

(more…)

No Comments

saptamana mobilitatii BrasovSăptămâna Mobilității Brașov – I-STEP, proiect pilot

Mobilitatea urbană este politica schimbării sociale

După mai multe luni de lucru am conturat un draft pentru un proiect pilot pe partea de mobilitate urbană. Acest proiect are două dimensiuni, care timp de o săptămână vizează schimbare de funcțiune din auto în pietonal și îmbunătățirea siguranței la elemente de infrastructură rutieră. Practic, timp de o săptămână câteva locuri din Brașov vor fi redate oamenilor. O săptămână în care să mergem mai mult pe jos, cu bicicleta și cu transportul public. O săptămână în care punem accentul pe coeziune socială și interacțiune.

Proiectul a fost înaintat deja Primăriei Municipiului Brașov, Consiliului Local Brașov, Agenției Metropolitane Brașov, Direcției Județene pentru Cultură Brașov, Ordinului Arhitecților filiala Brașov-Covasna-Harghita și RATBV SA. Așteptăm răspunsul și interesul acestor instituții.

În cadrul proiectului Săptămâna Mobilității Brașov – I-STEP ne-am setat următoarele obiective:

– promovarea mobilității urbane: creșterea calității vieții – siguranță, acces, accesibilitate, durabilitate, viabilitate economică, echitate și coeziune socială, sănătate şi calitatea mediului; dezvoltare echilibrată a tuturor tipurilor de transport şi schimbare spre modalităţi de transport mai curate şi mai durabile;
– oferirea de exemple de mobilitate urbană durabilă (testare de soluții punctuale);
– informarea publicului despre mobilitatea urbană durabilă;
– organizarea de evenimente, activități și ateliere, sociale și artistice.

În continuare, redăm lista de intervenții pe care le propunem:

Categoria VERDE – pot fi realizate direct în săptămâna mobilității

(more…)

No Comments
autobuz-electric-1

credit foto: all-free-download.com

Parma alege troleibuzul și diesel, nu autobuzul electric

Am ajuns la al cincilea episod cu autobuzele electrice. Până acum am arătat situații din Bonn, Brest, Geneva și Cantonul Luzern. Acum vedem decizia societății de transport public din Parma, care alege în continuare troleibuzul și autobuzul diesel și nu se înfige la autobuze electrice.

Toate aceste articole arată că autobuzul electric nu este soluția salvatoare pentru transportul public și pentru orașele noastre.

Societatea de transport public din Parma, TEP, spune cu subiect și predicat că transportul public trebuie să fie sustenabil. Iar pentru ei acest lucru înseamnă „asigurarea unui număr cât mai mare de autobuze noi, fiabile și confortabile cu scopul de a oferi un serviciu mereu atractiv și de calitate; cu un nivel scăzut de poluare asupra mediului înconjurător dar și posibil de susținut din punct de vedere economic, evitând ca alegerile noastre să ajungă să fie plătite de generațiile viitoare”.

La Brașov avem toate premizele pentru a investi în troleibuz, avem în PMUD cadru deja stabilit, avem disponibilă finanțare europeană pe axa POR 4.1.

Semnează PETIȚIA pentru susținerea troleibuzului în Brașov.

Redăm mai jos și un articol cu situația din Parma. (more…)

No Comments
12345...