Blog Archives

Zarand vechea cladire

Clădirea veche – demolată. Credit foto: Google Maps

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – prima parte

Zarand cu „z” de la „zadarnic”

După cum știți, am început să ne uităm la modul în care se construiește în Brașov și la modul în care instutuțiile publice își fac treaba pe partea de urbanism.

Știm deja două cazuri în care lucrurile se desfășoară cu încălcări ale prevederilor legale și cu tergiversări, imobilul Ioan Bogdan și imobilul Bobâlna.

Vă prezentăm un al treilea caz ca urmare a implicării noastre în investigarea situațiilor ilegale care au loc în Brașov în spațiul urban. Am cunoscut familia Tănase, care ne-a relatat povestea sa și ne-a pus la dispoziție mai multe documente care dovedesc încă o situație de încălcare a legii.

Astăzi vom discuta despre situația Zarand, din Șchei, care începe în ianuarie 2014 cu un certificat de urbanism prin care Văduva Anca, proprietara imobilului de pe strada Zarand, nr. 3, Brașov, dorește obținerea autorizației de construire pentru extindere și mansardare locuință. În mai 2014, Ministerul Culturii îi acordă un aviz favorabil, „cu condiția ca la începutul lucrărilor și la alegerea culorilor aferente fațadei să fie consultați obligatoriu specialiștii Direcției pentru Cultură – Brașov.”

(more…)

No Comments
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte

Jocul imobiliarelor
Sau cum construim și dezvoltăm orașul
Imobil strada Bobâlna, nr. 21, prima parte, Brașov

Am prezentat deja un caz în care se construiește în afara prevederilor legale și fără nicio responsabilitate față de oamenii locului și față de oraș – Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan.

De când am prezentat aces caz, am mai descoperit unul. Practic, lucrurile se desfășoară în același timp. Relatăm și acest caz, dar și altele când vom mai descoperi, tocmai pentru a arăta dimensiunea de nepăsare și de partizanat a autorităților locale și modul în care se fac lucrurile în Brașov, dincolo de lege.

Este vorba de un imobil cu 18 apartamente care se construiește într-o zonă de case și care, evident, influențează toată strada. În primul rând, vecinii sunt afectați în mod direct. Este vorba de familia M. care este afectată încă din faza inițială a construcției. Odată cu excavațiile făcute, aceștia au reclamat faptul că le intră apă în garaj. De altfel și strada va fi influențată, vorbim de capacitatea străzii de a găzdui mașini și de capacitatea rețelelor edilitare care, cel mai probabil, nu sunt prevăzute pentru o creștere în utilizare. De asemenea, este afectat și modul de viață, prin aglomerarea care apare pe zona respectivă și prin faptul că cei care stau în apartamente vor vedea în curțile și casele oamenilor. (more…)

No Comments

actorii-inapoiO încercare politică de „a educa” arta

Arta nu ar trebui supusă, ci îmbrățișată!
Libertatea de exprimare nu ar trebui îngrădită, ci lăsată liber!

Cu toții știm că la Brașov cultura este subfinanțată și, deci, neglijată. Administrația brașoveană alocă foarte puțini bani pentru cultură. Și totuși, această administrație a participat anul acesta cu un proiect la concursul pentru Capitală Europeană a Culturii 2021. Desigur că nu a ieșit nimic, sper că vă aduceți aminte ce s-a făcut. Teatrul Sică Alexandrescu este unul din pilonii culturii brașovene și este azi în pericol tocmai din cauza acestei administrații. Cum poate o administrație care voia să facă Brașovul Capitală Europeană a Culturii acum câteva luni, să aducă azi Teatrul și echipa teatrului într-o stare de batjocură? De ce vor niște oameni străini de artă să dicteze cum se face arta și cum ar trebui să se comporte artiștii?

(more…)

No Comments

Pietonal pe strada Sf. Ioan #2

Scriam într-un articol pe 6 noiembrie 2016 de situația de pe strada Sf. Ioan. Este vorba de lucrări de schimbare funcțiune, transformare din parcare auto în pietonal.

Așa cum spuneam și atunci, ne încântă ideea de a avea spații dedicate oamenilor, spații de calitate. Problema este modul total netransparent și ieșit din prevederile legale prin care se face acest proiect.

Identificasem faptul că autorizația de la Primăria Municipiului Brașov este de fapt pentru reabilitarea rețelei de iluminat public și nicidecum pentru schimbare de destinație din parcare în pietonal.

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea a III-a, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Vă prezentam în două articole demersurile realizate de Grupul de Inițiativă Salvați zona istorică „Brașovul vechi” cu privire la construirea unui imobil ilegal din strada Ioan Bogdan. Știam din primul articol, în baza răspunsului primit de la Inspectoratul de Stat în Construcții, că autorizația de construire pentru imobil a fost emisă prin încălcarea prevederilor legale.

În al doilea articol publicam și răspunsul de la Inspectoratul Regional în Construcții Centru (IRCC) prin care se confirmă încălcarea legii. În acel articol se pot vedea toate problemele identificate de către IRCC.

Între timp mai aflăm și de altă problemă în răspunsul primit de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Agenția aduce în vedere că la data emiterii autorizației de construire avizul de mediu nu era acordat. Ceea ce face ca autorizația de construire să fie nulă.

f3-01-raspuns-apm-grupul-civic-salvati-brasovul-vechi

Adresă Agenția pentru Protecția Mediului Brașov

În al doilea articol mai făceam mențiune de o adresă trimisă de către Instituția Prefectului – Județul Brașov către Primăria Municipiului Brașov în care i se cerea acesteia să ia o decizie cu privire la legalitatea autorizației de construcție.

(more…)

No Comments

Pietonal pe strada Sf. Ioan, fără autorizație și fără consultare

Cu siguranță cunoașteți faptul că pe strada Sf. Ioan din Brașov se fac lucrări de „reconstrucție a zonei”, mai exact, se afirmase că zona din spatele hotelului Aro Palace (care era până nu demult parcare), se va transforma în pietonal. Ei bine, între timp aflăm că nu va fi tocmai pietonal pentru că totuși o parte din zonă va fi păstrată ca parcare. Zona ar urma să fie împărțită în două: o zonă pentru parcarea de mașini, una pentru pietoni (de pe care s-au scos copacii).

sfantul-ioan

Strada Sf. Ioan și zona din spatele hotelului Aro / credit foto: Google Maps

Problema nu este faptul că o parte din zonă va fi transformată din parcare auto în pietonal, ci modul în care se face, transparența și consultarea publică fiind complet absente. Chiar ne bucură proiectele care redau oamenilor spațiul urban.

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea a II-a, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Continuăm cu prezentarea situației unui imobil ilegal din str. Ioan Bogdan. În prima parte aminteam că imobilul care face subiectul discuției se construiește în zona istorică Brașovul Vechi, zonă de rezervație arhitecturală, patrimoniu cultural românesc.

Vedem cum sub pretextul dezvoltării se plasează cetățeanul pe ultimul loc. Și mai vedem că accesul există doar la reprezentanți ai legii, dar se pare că deloc la legea în sine.

imobil-4

credit foto: Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

În încheierea primei părți se ajunsese cu demersul prin șapte (7) instituții după 53 de zile. Era 13 octombrie 2016. Azi, 22 octombrie 2016, mai aducem în atenție câteva documente. Și mai introducem o a opta instituție, Avocatul Poporului, care emite un răspuns pe data de 13 octombrie prin care anunță că se adresează Primăriei Municipiului Brașov și Direcției Județene de Cultură Brașov pentru a solicita informații referitoare la situație.

Tergiversarea continuă

(more…)

No Comments

Cum e cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă la Brașov? – I-STEP

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) vine ca o necesitate care trebuie să rezolve problemele de transporturi, de calitate a mediului, de aglomerare a spațiilor urbane și să ducă la o creștere a calității vieții.

interzis-pmud
Pentru a ajunge la o calitate a vieții ridicată, PMUD-ul are câteva principii de funcționare:
1. Scopuri și Obiective (îmbunătățirea accesului în zonele urbane; mobilitate și transport sustenabile și de înaltă calitate; să răspundă nevoilor de funcționare ale localității)
2. Viziune pe termen lung și plan clar de implementare
3. Evaluarea capacităților prezente și viitoare
4. Dezvoltarea echilibrată și integrată a tuturor mijloacelor de transport
5. Integrare orizontală și verticală
6. Abordare participativă
7. Monitorizare, evaluare și raportare
8. Asigurarea calității

PMUD propune și o nouă abordare: să construim de la om spre mașină și nu invers. Astfel, ierarhia (ordinea priorității) mijloacelor de transport: a) ambulanța, smurd, pompieri și poliția; b) pietoni; c) biciclete; d) transport public; e) servicii de utilități (gunoi, poștă, electrica, gaz, apă) și transport marfă (aprovizionare); f) autoturismul (mașina personală).

Punctul cheie al PMUD-ul este dat de principiul șase (6) – abordare participativă. Este cel mai important pentru că ar trebui să conțină tot procesul de transparență, informare, consultare, dezbatere și implicare a publicului, pe toate etapele procesului de realizare și implementare și care arată cu adevărat cât de bine a înțeles administrația publică că trebuie să te adresezi nevoilor cetățenilor și nu unora particulare.

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea I, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Represiunea depinde de mașină, nu invers. Fiecare segment este putere și, în același timp, o figură a dorinței” (p. 98, Deleuze & Guattari)

imobil-2

credit foto: Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Prezentam „Procesul” lui Kafka într-un articol mai vechi, iar astăzi elementele pe care autorul le scoate în evidență cu atâta măiestrie în cartea sa sunt din ce în ce mai vizibile în viața noastră, de zi cu zi. Deși aparent legea este deschisă tuturor, nimeni nu are de fapt acces la ea, toate lucrurile petrecându-se segmentar, liniar și mereu în spațiul alăturat, conceptul utilizat de Deleuze & Guattari fiind cel de contiguitate.

Vom întâlni ceea ce la Kafka se numește tergiversare (care apare atunci când procesul, în cazul cărții, „este menținut în stadiu incipient”, în situația de față nefiind vorba despre un proces în tribunal, ci despre o construcție fără autorizație care a început să fie vizibilă pe strada Ioan Bogdan, în centrul istoric al Brașovului, o construcție care nu respectă normele legale. De ce tergiversare (tărăgănare)? Pentru că, după cum veți vedea din răspunsurile primite la solicitările transmise către autorități, fiecare instituție plasează responsabilitatea către o alta și tot așa, timp în care construcția de pe strada Ioan Barbu, cea fără autorizație, continuă „miraculos” să crească. Tergiversarea este un bun „instrument” care, deși pare haotic și stupid, are reguli foate clare, care împiedică o desfășurare normală a unor lucruri. Cum ar spune Deleuze și Guattari, tergiversarea este nelimitată și continuă, limita se depărtează tot mai mult. Mai simplu spus, autoritățile amână, tărăgănează, tergiversează răspunsurile și acțiunile care ar fi normale, până când scopul final – în cazul de față, construcția – va fi atins.

Vom regăsi în situația pe care o vom expune mai jos un sistem deficitar, care plasează cetățeanul pe ultimul loc, un sistem inaccesibil. Vom vedea că accesul există doar la reprezentanți ai legii, dar se pare că deloc la legea în sine.

(more…)

No Comments