Home > Archive by category "Revistă" (Page 2)

Blog Archives

BuzzCamp – A Game of Professions pentru tineri și angajatori

Prima ediție BuzzCamp – Game of Professions din acest an vine ca o completare a perspectivelor din care putem privi piața muncii. În cadrul evenimentului BuzzCamp 17, îți vom oferi posibilitatea de a descoperi un joc ale cărui reguli trebuie să le cunoști sau să le schimbi, pentru a reuși să câștigi ce ți-ai propus la nivel profesional. Iar din proprie experiență, îți spunem că este vorba despre un joc la care nu ai nevoie de noroc. Așa că, în timp ce-ți antrenăm spiritul ludic pentru viața ta profesională, îți oferim și un preview al viitorului tău profesional. Noi punem la bătaie o triadă de premii – dezvoltare personală, orientare în carieră, oportunități de angajare – iar tu trebuie să te înscrii și să joci fair. (more…)

Emoții și trăiri alături de Adriana Niculae

Pe 17 martie am avut plăcerea de a organiza seara de deschidere a expoziției semnate Adriana Niculae („Amelie Sophie”) la ceainăria Ceai et caetera. A fost o experiență minunată, cu atât mai mult cu cât am avut ocazia să lucrez „cot la cot” cu Adriana și fratele ei la aranjarea ilustrațiilor, reușind astfel să intru în lumea ei, în modul său de a vedea lucrurile, de a vizualiza imaginile și poveștile din spatele acestora.

Despre Adriana Niculae puteți citi mai multe aici: o artistă pasionată de ilustrație, mereu în căutare de mai mult, mereu cu zâmbetul pe buze.

(more…)

Reciclare la Codlea

Mare mi-a fost mirarea să văd că la Codlea se colectează deșeuri reciclabile. Cel puțin așa se poate citi pe containerele amplasate pe câteva străzi.

„Colectare deșeuri reciclabile: pet, doze, cutii conserve, folie, nailon curat, carton, hârtie, bidoane ulei, bidonașe detergent, bidonașe șampon, anvelope uzate, lăzi, lădițe, ligheane, găleți, sticlă, deșeuri feroase și deșeuri neferoase.”

Numai că, așa cum vedeți din câteva fotografii făcute pe străzile Avram Iancu, M. Eminescu, Constituției, Cooperativei, Mihail Kogălniceanu, Cetății, lucrurile par a fi o adaptare de proastă calitate a ceea ce ar tebui să fie un sistem de colectare selectiv. (more…)

Trăiri, Poezie și Emoții (Emoţii pe Hârtie) – expoziție de ilustrație
AMELIE SOPHIE (Adriana Niculae)

17 – 31 martie 2017
Ceai et caetera
Str. Latină, nr. 15, Brașov

despre AMELIE SOPHIE (Adriana Niculae)

Născută în anul 1990, în oraşul Braşov, astăzi femeie de 27 de ani şi artist la început de drum, în căutarea de a face mereu ceea ce mă face fericită, râvnesc la visul de a atinge suflete. Acele suflete simple şi reale care ţin ascunse emoţii şi trăiri secrete, demult uitate …Oameni care astăzi îşi doresc să simtă din nou, să  redevină copii… Suflete care caută mângâiere, ori o explicaţie la ceea ce simt şi vor să vadă  EMOŢII PE HÂRTIE. Îmi doresc să trăiesc din pasiunea mea, din pictură, iar până atunci vreau să mă bucur de drum, de oameni, experienţe şi trăiri.
(more…)

Miza: să ne scăpăm pielea

În ianuarie ieșeam în stradă împotriva OUG 13, care urmărea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și împotriva proiectului privind grațierea. Politicienii care au inițiat ordonanța 13 #noaptea ca hoții și au inițiat proiectul de lege privind grațierea unor deținuți, afirmau că scopul lor era decongestionarea penitenciarelor, ca urmare a presiunilor venite din partea CEDO. Problema penitenciarelor a fost încă de atunci adusă ca argument pentru proiectul grațierii. Tot atunci se vorbea despre condițiile mizere din penitenciare și despre aglomerarea din închisori, despre faptul că deținuții dorm câte 2-3 în pat sau 10-20 în cameră etc.

Acum aproximativ o săptămână, aflăm din presă de existența unui proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, proiect venit în completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform căruia se propunea introducerea unui nou aliniat. Astfel, conform propunerii deputatului, „întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” (vezi AICI). (more…)

De azi, cu toții suntem viitorul

Am văzut în ultima vreme zvonuri cu privire la faptul că multinaționalele și-ar fi obligat angajații să iasă în stradă, la protest, amenințându-i că altfel își pierd locurile de muncă (vezi aici un exemplu de astfel de articol).

Despre zvonuri am scris deja și nu mai reiau (vezi aici).

Voi scrie scurt:

1. Multinaționalele nu au obligat și șantajat pe nimeni pentru a ieși în stradă. Site-urile care dau astfel de „știri” nu vor nimic mai mult decât să mute atenția de la probleme reale spre „vinovați ambigui” (din nou, am scris despre asta în articolul despre zvonuri, citat mai sus).

2. Cei mai mulți protestatari provin din multinaționale întrucât atât mai există în țara asta. Țara noastră nu mai are aproape nimic al său, astfel că cele mai multe locuri de muncă sunt în multinaționale. Da, da…multinaționalele alea în care, de altfel, ne-ați încurajat cu toții să ne ducem după terminarea studiilor, pentru a câștiga mai bine și a avea un trai cât de cât decent. Astfel, e normal că cei mai mulți protestatari provin din multinaționale, ceea ce nu e același lucru cu formularea din articolul menționat. (more…)

Despre zvonuri, minciuni și informare falsă

Zvonurile se regăsesc de-a lungul istoriei și au reprezentat mereu un fenomen psihosocial complex, fenomen care a dus la reacții intense din partea oamenilor, au creat panică sau au distrus imagini, business-uri, reputații
.
Astăzi ne lovim de același fenomen, care lovește cu agresivitate prin intermediul televiziunilor, presei și social media. Mulți oameni cad pradă unor manipulări, informații false, a unor fantezii născocite te miri de unde, a unei propagande, a unor zvonuri.

Pentru ca un zvon să ia naștere, există câteva etape: apare enunțul neverificat/nefondat, care e preluat de TV, media cu foarte mare rapiditate și care e transmis național sau chiar în afara granițelor. Zvonurile apar de obicei în situații tensionate, în care se pune foarte ușor și rapid eticheta pe „vinovați” ambigui și crează, în final, situații favorabile pentru anumite categorii care își urmăresc propriul interes, conducând la învrăjbiri între oameni, la panică, destabilizând societatea. Acest lucru este posibil din cauza lipsei unor date concrete, care ar putea verifica autenticitatea sau veridicitatea informației.

După Kapferer, cei care preiau și răspândesc zvonurile sunt: (more…)

Un film: 3 – IRON (Titlul original: Bin-jip)

A privi o poezie

Cum ar fi dacă într-o zi am afla că viața noastră nu ne aparține în totalitate? Că este trăită și de altcineva? Că acel cineva ne îmbracă pijamalele, că ne spală hainele, că ne lipsește din mâncarea lăsată în frigider, că în casă s-a făcut curățenie, că florile sunt udate, că lucrurile pe care le-am crezut stricate nu mai au nimic? Vorbesc aici de senzația pe care o avem uneori când simțim prezența a ceva ce nu putem numi. Este ceea ce ar caracteriza personajul principal al filmului. Un băiat care în fiecare dimineață agață afișe și flyere pe uși și clanțe, se întoarce seara pentru a ști la care uși nu s-a umblat. Următorul pas, pe care probabil că îl intiuți, este de a intra prin efracție în casă. De aici urmează spălatul, mâncatul, reparatul și curățenia. Atunci când gazadele se întorc acasă, tânărului nu-i rămâne decât să caute o altă locație unde să-și reia obieceiurile.

(more…)

Educarea politică a artei continuă la Sică Alexandrescu

Pe 20 decembrie 2016 scriam un articol – O încercare politică de „a educa” arta despre situația de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, care arată evenimentele în timp până la acea dată.

Începeam articolul cu două afirmații:
Arta nu ar trebui supusă, ci îmbrățișată!
Libertatea de exprimare nu ar trebui îngrădită, ci lăsată liber!

Începeam așa pentru că miza din toată această situație este de a educa, de a reeduca. Situația de la teatru arată o încălcare a libertății de exprimare, a libertății de gândire, a libertății de a protesta. Este o criză adâncă, la nivel de mentalitate, la felul nostru de a fi și la ce suntem dispuși să facem.

Citind „Fenomenul Pitești” a lui Virgil Ierunca (ed. Humanitas, 2013), am dat peste mecanismul de reeducare care își făcea efectele în perioada 6 decembrie 1949 – august 1952, dar care încă are efecte și în prezent. Sigur că o paralelă deplină nu poate fi făcută cu prezentul și nici nu pot afirma că ce se întâmplă acum este la fel cu ce s-a întâmplat în acea perioadă. Dar mecanismul de educare, reeducare este folosit.

Este vorba de pedepsirea pentru „gândire neloială”. Evenimentele de atunci aveau loc în închisoare, locul reeducării politice și morale, mecanismul fiind: „utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți”. (more…)

Par Lagerkvist – Moartea lui Ahasverus

Moartea lui Ahasverus a fost publicată la editura Univers, în cadrul colecției Cotidianul. Are dimensiuni reduse, și pare scrisă dintr-o dată. Ceea ce mi-a atras atenția încă de la începutul cărții a fost impresia că urmăresc o piesă de teatru.

Din mitologie aflăm că Ahasverus este jidovul condamnat de către Dumnezeu la rătăcire eternă și la nemurire pentru că l-a batjocorit pe Isus atunci când acesta urca Golgota. Acest mit a fost de multe ori interpretat, dar nu m-a interesat dacă viziunea lui Lagerkvist este sau nu originală, ci care este ideea pe care vrea să ne-o transmită.

Anunțat încă din titlu, personajul Ahasverus nu este numit în carte, dar este intuit de cititor prin excludere, deoarece celelalte personaje sunt numite. De ce nu este numit? (Întrebarea pe care mi-am pus-o la finalul lecturii). Deoarece Ahasverus nu reprezintă decât conceptul omului condamnat pentru curajul de a interoga divinitatea și pentru refuzul său de a crede necondiționat. O altă întrebare pe care ți-o pui, în mod normal, este de ce „Moartea lui Ahasverus” în condițiile în care este nemuritor?

(more…)

Fantezie și adevăr

Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.

Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.

(more…)