Blog Archives

    În data de 28 iunie s-a desfăşurat încă un eveniment din seria Atelierul de Idei, de data aceasta unul dedicat personalităţii şi creaţiei shakespeariene. Dezbaterea a fost organizată de către asociaţia Visum şi a beneficiat de expertiza d-lui Marius Cisar, actor la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, care a oferit celor prezenţi o viziune de ansamblu asupra operei literare aparţinând marelui dramaturg englez.

   Ca şi în cazul evenimentelor precedente, accentul s-a pus pe dezbaterea de idei, plecând de la ideea că educaţia nu ţine doar de cadrul formal al unităţilor de învăţământ, ci poate fi regăsită oriunde se strâng oameni care au opinii comune sau diferite, însă care sunt deschişi la nou şi dispuşi să asculte argumentele celor din jur şi să reflecteze asupra lor în mod conştient.

   Seara culturală a fost împărţită în trei secţiuni distincte. Prima dintre ele a constat în dezbaterea asupra unor repere generale din creaţia lui Shakespeare, exemplificate cu citate din texte, aceasta fiind urmată de reliefarea rolului pe care dramaturgul l-a avut în evoluţia teatrului, făcându-se aici o paralele între condiţia lui Hamlet şi cea a actorului din timpurile noastre şi, mai apoi, s-au citit şi comentat anumite fragmente literare. Bonusul a luat forma unei scurte discuţii despre distructivitatea iubirii dintre Romeo şi Julieta. În urma prezentării, discuţiilor şi a diferitelor puncte de vedere s-a ajuns la următoarele puncte comune, după cum voi exemplifica în cele ce urmează. (more…)

No Comments

Ne aflăm în tot felul de practici sociale, cu diferite etichetări și standardizări ale vieții, avem o mulțime de convenții sociale. Toate acestea ne modelează într-un fel viața.
Practica în care ne aflăm ne oferă un „confort”, iar tot ce vine din afară, ia statut de „nou”, devine nedorit pe motiv că ne arată în ce fel este confortul în care am ales să trăim.
Respingerea noului înseamnă rezistență la cunoaștere până la opresiune asupra acesteia, nu mai sîntem dispuși să cunoaștem, ne devalorizăm ca persoană. Și nu ar trebui să ne oprim, pe tot parcursul vieții, din căutarea valorii.
„Noțiunea de valoare presupune o răsturnare critică. Problema critică este: valoarea valorilor, evaluarea din care purcede valoarea acestora, deci problema creării lor. Evaluarea se definește ca elementul diferențiator al valorilor corespondente: element în același timp critic și creator.” – Gilles Deleuze, Nietzsche și filosofia.

În acest sens am lansat „Punctul de dezbatere”, iar primul este:
„Psihologismul este cea mai confortabilă concepție despre viață, deoarece, conform lui, nu mai există, de fapt, probleme. Prin urmare, el condamnă aprioric și toate soluțiile, din moment ce acordă la fel de puțină importanță atât problemelor reale, cât și conceptului de adevăr” (Otto Weininger, „Despre lucrurile ultime”).

No Comments