Memoriu cu privire la sistemul de troleibuz din Municipiul Brașov

 
 

Memoriu cu privire la sistemul de troleibuz din Municipiul Brașov

După cum știți pe 19 iulie 2017 am avut dezbaterea „Transportul Electric din Brașov – Trecut, Prezent și Viitor” în care am încercat să facem cunoscută situația transportului electric, în special a troleibuzului, în Brașov. Între timp am publicat și materialele care s-au prezentat la dezbatere, cât și înregistrarea completă a întâlnirii.

Acum am finalizat Memoriul, pe care l-am depus la Primăria Brașov și RATBV SA.

Și nu uitați de Petiția pentru susținerea troleibuzului în Brașov, semnați și dați mai departe.

Memoriu-troleibuz

Troleibuz / credit foto: all-free-download.com

În continuare puteți citi textul Memoriului:

Ca urmare a deciziei luate în ședința ordinară a Consiliului Local Brașov din luna mai 2017, la propunerea Primarului George Scripcaru, pentru începerea demersurilor de contractare a unui împrumut de către RATBV SA, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în sumă de maximum 25 milioane euro sau echivalentul în RON, în vederea achiziționării de autobuze noi destinate transportului public local de călători și a faptului că în subsidiar se propunea retragerea din circulație a întregii flote de troleibuze, fără a se mai avea în vedere investiții de vreun fel în sistemul de troleibuze, așa cum reiese din expunerea de motive a RATBV SA,
Asociația Visum pentru Educație și Cultură dorește să aducă în atenție importanța sistemului de troleibuze, un sistem de transport public electric – ecologic pentru oraș.

Contextul în care purtăm această discuție este unul favorabil dezvoltării transportului electric, în special cel cu troleibuz, pentru Brașov:

1. Brașovul încă are o rețea, o infrastructură electrică care poate susține punerea în circulație până la 170 de troleibuze moderne, ceea ce înseamnă o investiție deja făcută.
2. Sprijinul european, prin finanțările pe care le pune la dispoziție (vezi anexa A) și prin obiectivele asumate de reducerea poluării.
3. Pașii făcuți de administrația brașoveană prin adoptarea prin HCL a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care prevede următoarele în cazul sistemului de troleibuze:

a. PT5 Pregătirea și implementarea unui plan de revigorare a rețelei de troleibuze din municipiul Brașov printr-un program de reproiectare a rețelei, de înlocuire a flotei și de modernizare a infrastructurii.

b. 3. Proiecte integrate pentru îmbunatăţirea integrării între planificarea urbană şi infrastructura de transport, pietonală şi pentru biciclete
Pag 246 din PMUD
Renovare și extindere a cablurilor aeriene 5 mil. euro
Achiziționarea de 18 troleibuze noi. 9 mil euro

c. Tabelul 6.2 Proiect de plan de acțiuni pentru Brașov – componenta operațională
Pag 201 din PMUD
14.000.000 EUR pentru extinderea liniilor de alimentare pentru troleibuze către LivadaPoștei.
4.100.000 EUR pentru modernizarea generală a infrastructurii.

În sprijinul dezvoltării transportului electric cu troleibuz vă atașăm următoarele informații:

1. Situația la care s-a ajuns în exploatări similare

01 Situația la care s-a ajuns în exploatări similare

2. Analiză comparativă troleibuz – autobuz diesel

02 Analiză comparativă troleibuz – autobuz diesel

3. Avantajele ecologice ale troleibuzului

03 Avantajele ecologice ale troleibuzului

De asemenea, la acest link puteți găsi înregistrarea dezbaterii din data de 25 iulie 2017, care conține atât părerile specialiștilor prezenți, cât și a cetățenilor care au luat parte la dezbatere.

Astfel, prin prezentul memoriu cerem Primăriei Municipiului Brașov, Consiliului Local Brașov și RATBV SA să reconsidere poziția din mai 2017, în sensul păstrării şi dezvoltării sistemul actual de troleibuz, și să urmeze direcția corect asumată prin PMUD, anume pregătirea și implementarea unui plan de revigorare a rețelei de troleibuze din municipiul Brașov, printr-un program de reproiectare a rețelei, de înlocuire a flotei și de modernizare a infrastructurii.

În acest sens vă solicităm să dispuneţi fără echivoc:

1. Încetarea de îndată a oricăror operaţiuni de dezafectare a instalaţiilor fixe şi dotărilor mobile sau imobile aferente exploatării reţelei de troleibuz, inclusiv a celor temporar neutilizate şi inclusiv a celor rămase din fosta exploatare de tramvai.

2. Exploatarea şi, după caz, conservarea  în bune condiţii a întregului patrimoniu public aferent transportului electric : baze de exploatare, garaje, substaţii de transformare şi redresare, cabluri de alimentare, reţeaua de fir aerian de contact existentă, vehicule electrice de transport public, vehicule de intervenţie şi utilitare, materiale, piese de schimb şi altele.

3. Stabilirea ca strategie, în ce priveşte opţiunea de achiziţionare şi întroducere de autobuze electrice, ca acestea să înlocuiască doar autobuzele diesel, pe traseele care nu se pretează la exploatare în sistemul de troleibuze, şi nicidecum sistemul de troleibuze actual, sistem ce trebuie considerat inclusiv cu întregul său potenţial său de extindere prin revenire pe trasee cu flux mare de călători.

În continuare, vă propunem, ca viziune, următoarele:

Dezvoltarea pe două direcții:
A. locală, la nivelul Municipiului Brașov – electric, ecologic
B. metropolitană – diesel pe termen scurt și mediu
Pentru ambele direcții trebuie inclusă în discuții Agenția Metropolitană Brașov.

Măsuri pentru prima etapă 2017-2018 prin resurse locale și finanțări BERD:

1. Elaborarea studiului de optimizare și extidere a sistemul de transport public
2. Elaborarea studiilor de fezabilitate conform PMUD

Studiile presupun:
a. culegere date număr călători pe rutele actuale
b. culegere date nevoi reale de deplasare cetățeni
c. date privind costurile actuale de funcționare, rețea diesel și rețea troleibuz
d. pregătirea contractului de servicii publice, care expiră în vara lui 2019, împreună cu AMB.

Datele culese sunt necesare pentru a înțelege „unde, când, de ce și cum” e nevoie pentru a structura transportul public, dar și pentru a fundamenta studiile de fezabilitate, strategia de dezvoltare și aplicarea pentru fințări.

3. Creșterea flotei active de troleibuze prin repararea vehiculelor și prin achiziția unui număr de 15-20 troleibuze second-hand în condiții avantajoase
a. Cereri de ofertă
b. Negocieri cu Linz (oraș înfrățit) care urmează să disponibilizeze 18 troleibuze în 2018

4. Completări minimale la rețeaua de contact și repunerea în folosință a tronsoanelor neutilizate
a. Refacerea legăturilor în Centrul Civic, macazuri, încrucișări pe direcţiile necesare
b. Reconectarea rețelei de pe Saturn cu Poienelor
c. Repunerea în funcțiune a rețelelor pe Str. Zizinului și B-dul Victoriei
d. Reconstruirea buclei de întoarcere de la Gară
e. Mutare capăt linie de la Stadionul Tineretului la Bartolomeu, în interesecție cu Str. Lungă (staţie Complex Bartolomeu, unde există cerere, fiind nod de trafic, precum şi posibilităţi tehnice superioare de oprire a mai multor vehicule)

5. Reconfigurare trasee și înlocuirea unor trasee de autobuz cu troleibuz, urmată de redirecționarea autobuzelor spre alte linii interne sau metropolitane
a. Linia 32 transformată în traseu de troleibuz; reconfigurarea liniilor 3 şi 10

6. Repunerea în funcțiune a garajului din Valea Cetății, pentru a scurta cursele de acces și retragere

Măsuri pentru etapa a doua 2018-2022:

1. Accesarea fondurilor nerambursabile pe axa 4.1 POR
a. Achiziționare troleibuze noi – 18 bucăți articulate sau echivalent
b. Refacere tronsoane: Ceasul Rău – Livada Poștei – Teatru – Patria; Str. Aurel Vlaicu; Calea Făgărașului
c. Înlocuirea unor trasee de autobuz cu troleibuz și redirecționarea autobuzelor spre alte linii interne sau metropolitane: Liniile 1, 2, 4, 6, 31, 16, 23, 23B.
d. Modernizare infrastructură tehnică aferentă

Măsuri etapa a treia 2020+:

1. Completarea parcului de troleibuze până la efectivul care asigură eficiența în exploatare a sistemului, conform potenţialului său (aproximativ 130 vehicule)
2. Refacere tronsoane: Str. Lungă, Calea București și Centrul istoric
3. Extinderea rețelei electrice în zona Dârste-Noua

Față de cele amintite de noi în acest memoriu, vă solicităm să ne comunicați în scris opţiunile, planurile și măsurile pe care le aveți învedere cu privire la transportul public, în general, și în primul rând cele cu privire la sistemul de troleibuz din Brașov.


Anexa A
(extras din ghidul solicitantului)

Obiectiv specific 4.1.
Prin Obiectivul specific 4.1 din POR 2014-2020 sunt sprijinite acele proiecte care dovedesccă au un impact pozitiv direct asupra reducerii emisiilor de echivalent CO2, generate de transportul rutier motorizat de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ şi al zonelor funcţionale urbane (în continuare Z.F.U.) ale acestora. Punctul de plecare în identificarea acestor proiecte se regăsește în analiza efectuată, direcțiile de acţiune și în măsurile propuse în Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă (în continuare P.M.U.D.) ale municipiilor reşedinţă de judeţ sau elaborate inclusiv la nivel de zone periurbane/metropolitane, conform prevederilor legale.

3. Achiziționarea de troleibuze, în cazul în care solicitantul de finanţare (liderul de parteneriat/un partener, dupăcaz)  deține un sistem funcţional de transport public de călători cu troleibuzul sau în cazul în care se intenţionează introducerea sau reintroducerea prin proiect a acestui sistem de transport în municipiile reşedinţă de judeţ, inclusiv Z.F.U. în care sistemul de transport cu troleibuzul nu există/nu este funcţional la data depunerii Cererii de finanţare. Pag 31

5.2. Construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderearețelei de troleibuz (cu toate elementele componente necesare funcționarii acesteia: linii de contact, stâlpi, trolee etc.), în cazul în care solicitantul de finanţare (liderul de parteneriat/un partener, după caz) deține un sistem funcţional de transport public de călători cu troleibuzul sau în cazul în care se intenţionează introducerea sau reintroducerea prin proiect a acestui sistem de transport în municipiile, inclusiv Z.F.U în care sistemul de transport cu troleibuzul nu există/nu este funcţional la data depunerii Cererii de finanţare. Pag 33

6. Construirea/modernizarea/reabilitarea/extindereadepourilor/autobazelor aferente transportului public local/zonal de călători, inclusiv infrastructura tehnică aferentă

Această activitate implică construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea depourilor şi autobazelor utilizate pentru sistemele de transport public local/zonal de călători. Construirea depourilor/autobazelor este eligibilă doar pentru sistemele de transport public şi tipurile de mijloace de transport public eligibile prin O.S. 4.1.

În cadrul acestei activități sunt eligibile următoarele sub-activități:
- Construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea clădirilor depourilor şi a autobazelor, inclusiv clădirile cu funcție administrativă;
- Construirea/reabilitarea/modernizarea/extinderea spațiilor de garare/parcare a mijloacelor de transport din incinta depoului/autobazei, inclusiv parcări, macaze, rețea de contact pentru troleibuz/tramvaie tc;
- Crearea/instalarea de stații de alimentare pentru tipurile de autobuze eligibile prin O.S. 4.1;
- Achiziționarea/montajul de mașini-unelte și echipamente de diagnostic pentru atelierele interne de reparații;
- Crearea/modernizarea/reabilitarea instalațiilor automatizate de spălat vehicule de transport public; pag. 33

7. Construirea și modernizarea stațiilor de transport public de călători (tramvai, troleibuz, autobuz) pag 34

9. Construirea/modernizarea/extinderea de benzi dedicate, folosite exclusiv pentru mijloacele de transport public de călători pag 35

10. Configurarea/reconfigurarea infrastructurii rutiere pe trăzile urbane deservite de transport public de călători, în vederea construirii/modernizării/extinderii benzilor dedicate separate pentru transportul public de călători, a construirii /modernizării/extinderiitraseelor/pistelor pentru pietoni și biciclete, inclusivc onstruirea/modernizarea/reabilitarea părţiicarosabile a infrastructurii rutiere pag 35-36

11.Construirea/modernizarea/reabilitarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători pag 37

C. Alte investiții destinate reducerii emisiilor de CO2 în zona urbană

1. Crearea/modernizarea/extindereasistemelor de management al traficului, inclusiv a sistemului de monitorizare video, precum și a altor sisteme de transport inteligente (STI)

În cadrul acestei activități este eligibilă crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de management al traficului, ce pot fi compuse din următoare sub-sisteme și sub-activități, fără ca lista să fie exhaustivă:
- Sisteme de monitorizare video CCTV, mai ales în intersecții;
- Sisteme de semnalizare și semaforizare adaptivă și incronizată, ce poate asigura prioritizarea mijloacelor de transport în intersecțiile semnalizate/semaforizate;
- Sisteme de localizare a mijloacelor de transport public urban și de managementul flotei (prin GPS, AVL etc.);
- Sisteme de informare în timp real a pasagerilor, amplasate în mijloacele de transport încomun și/sau în stațiile de transport public;
- Crearea de aplicaţii software pentru informarea în timp real a utilizatorilor asupra programului mijloacelor de transport în comun;
- Alte sisteme de informare (VMS – sisteme de mesaje variabile);
- Amplasarea de senzori de detectare a vehiculelor;
- Dotarea centrului de comandă pentru managementul traficului, cu componente specifice software și hardware, precum şi lucrări punctuale de construcţii şi instalaţii în cadrul dispeceratelor; pag 42

1 Comment
  • ken.th pointon |

    Best thing i have heard to come from brasov for a long time , if you want to be a modern city you must go electric .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *