Blog Archives

Zarand vechea cladire

Clădirea veche – demolată. Credit foto: Google Maps

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – prima parte

Zarand cu „z” de la „zadarnic”

După cum știți, am început să ne uităm la modul în care se construiește în Brașov și la modul în care instutuțiile publice își fac treaba pe partea de urbanism.

Știm deja două cazuri în care lucrurile se desfășoară cu încălcări ale prevederilor legale și cu tergiversări, imobilul Ioan Bogdan și imobilul Bobâlna.

Vă prezentăm un al treilea caz ca urmare a implicării noastre în investigarea situațiilor ilegale care au loc în Brașov în spațiul urban. Am cunoscut familia Tănase, care ne-a relatat povestea sa și ne-a pus la dispoziție mai multe documente care dovedesc încă o situație de încălcare a legii.

Astăzi vom discuta despre situația Zarand, din Șchei, care începe în ianuarie 2014 cu un certificat de urbanism prin care Văduva Anca, proprietara imobilului de pe strada Zarand, nr. 3, Brașov, dorește obținerea autorizației de construire pentru extindere și mansardare locuință. În mai 2014, Ministerul Culturii îi acordă un aviz favorabil, „cu condiția ca la începutul lucrărilor și la alegerea culorilor aferente fațadei să fie consultați obligatoriu specialiștii Direcției pentru Cultură – Brașov.”

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea a III-a, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Vă prezentam în două articole demersurile realizate de Grupul de Inițiativă Salvați zona istorică „Brașovul vechi” cu privire la construirea unui imobil ilegal din strada Ioan Bogdan. Știam din primul articol, în baza răspunsului primit de la Inspectoratul de Stat în Construcții, că autorizația de construire pentru imobil a fost emisă prin încălcarea prevederilor legale.

În al doilea articol publicam și răspunsul de la Inspectoratul Regional în Construcții Centru (IRCC) prin care se confirmă încălcarea legii. În acel articol se pot vedea toate problemele identificate de către IRCC.

Între timp mai aflăm și de altă problemă în răspunsul primit de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Agenția aduce în vedere că la data emiterii autorizației de construire avizul de mediu nu era acordat. Ceea ce face ca autorizația de construire să fie nulă.

f3-01-raspuns-apm-grupul-civic-salvati-brasovul-vechi

Adresă Agenția pentru Protecția Mediului Brașov

În al doilea articol mai făceam mențiune de o adresă trimisă de către Instituția Prefectului – Județul Brașov către Primăria Municipiului Brașov în care i se cerea acesteia să ia o decizie cu privire la legalitatea autorizației de construcție.

(more…)

No Comments

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea I, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Represiunea depinde de mașină, nu invers. Fiecare segment este putere și, în același timp, o figură a dorinței” (p. 98, Deleuze & Guattari)

imobil-2

credit foto: Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Prezentam „Procesul” lui Kafka într-un articol mai vechi, iar astăzi elementele pe care autorul le scoate în evidență cu atâta măiestrie în cartea sa sunt din ce în ce mai vizibile în viața noastră, de zi cu zi. Deși aparent legea este deschisă tuturor, nimeni nu are de fapt acces la ea, toate lucrurile petrecându-se segmentar, liniar și mereu în spațiul alăturat, conceptul utilizat de Deleuze & Guattari fiind cel de contiguitate.

Vom întâlni ceea ce la Kafka se numește tergiversare (care apare atunci când procesul, în cazul cărții, „este menținut în stadiu incipient”, în situația de față nefiind vorba despre un proces în tribunal, ci despre o construcție fără autorizație care a început să fie vizibilă pe strada Ioan Bogdan, în centrul istoric al Brașovului, o construcție care nu respectă normele legale. De ce tergiversare (tărăgănare)? Pentru că, după cum veți vedea din răspunsurile primite la solicitările transmise către autorități, fiecare instituție plasează responsabilitatea către o alta și tot așa, timp în care construcția de pe strada Ioan Barbu, cea fără autorizație, continuă „miraculos” să crească. Tergiversarea este un bun „instrument” care, deși pare haotic și stupid, are reguli foate clare, care împiedică o desfășurare normală a unor lucruri. Cum ar spune Deleuze și Guattari, tergiversarea este nelimitată și continuă, limita se depărtează tot mai mult. Mai simplu spus, autoritățile amână, tărăgănează, tergiversează răspunsurile și acțiunile care ar fi normale, până când scopul final – în cazul de față, construcția – va fi atins.

Vom regăsi în situația pe care o vom expune mai jos un sistem deficitar, care plasează cetățeanul pe ultimul loc, un sistem inaccesibil. Vom vedea că accesul există doar la reprezentanți ai legii, dar se pare că deloc la legea în sine.

(more…)

No Comments