Blog Archives

DSC06925 1

de la stânga la dreapta: Mihai Tatu, Andrei Carabelea, Dan Morar, Cristian Savin, Vlad Mâță, Adriana Hurjui

Aseară a avut loc prima ediție a Atelierului de Idei de la Piatra Neamț. Ca primă temă abordată am ales „Voluntariatul”, în ideea de a vedea unde se situează orașul Piatra Neamț vizavi de mediul neguvernamental și spiritul civic. Atelierul de idei este un proiect inițiat de Asociația Visum pentru Educație și Cultură din Brașov, care are ca scop realizarea unui set de întâlniri, sub o formă non-formală, prin care se dorește promovarea educației și culturii, realizarea unor evenimente prin care să promovăm artiști, să discutăm idei și, de ce nu, să propunem potențiale soluții la probleme existente. Dacă am făcut o obișnuință de a pleca de la om spre o idee, Atelierul de idei încearcă exact inversul, să inducem o practică a omului de a pleca de la idee, de la discurs, spre om, de a vedea critica nu drept un instrument de descurajare, ci dimpotrivă, drept construcție pozitivă asupra identității umane și a celei sociale.

I-am avut ca invitați pe Andrei Carabelea de la Asociația Sens Civic, Cristian Savin de la Asociația Pro Democrația și pe Dan Morar de la Alambic de Arte. (more…)

No Comments

afist AI - Orasul spatii 2Pentru ediția din octombrie de la Brașov invitata Raluca Baco, de profesie urbanist, propune o discuție pe reconsiderarea calităţilor minime necesare pentru ca spațiul public contemporan să devină un agent activ în organizarea vieții noastre de zi cu zi și care să răspundă cerințelor actuale (fie estetice, de asociere, cognitive etc.). Identificarea tipurilor de activități umane specifice reprezintă dovada concretă privind existența sau absența relației individului cu spațiul public, gradul de identificare cu acesta, precum și trasarea unei limite materiale sau imateriale între spațiul public și spațiul privat. Și aceasta este prima parte a întâlnirii.

Pentru partea a doua v-am pregătit, și ne place să credem că este o surpriză, un act artistic susținut de Ștefania Șurariu, muzician, care nu doar ne va cânta, ci și ne va prezenta o viziune proprie asupra muzicii: un exercițiu de imaginație prin care poate vom ajunge să observăm puțin diferit modul în care putem percepe mesajul în muzică.

Așadar, vă așteptăm marți, 29 octombrie 2013, la ora 18:00 la Librăria Okian Brașov.

Intrarea este liberă.

No Comments

afist AI - Voluntariatul PN web nContinuăm întâlnirea despre voluntariat și la Piatra Neamț, sub forma primei ediții a Atelierului de idei pe care o vom lansa aici. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a ne răspunde la câteva întrebări. De ce suntem voluntari? Care sunt motivațiile care determină pe fiecare dintre noi să acționăm zi de zi în proiecte, activități?

De la altruism și dorința de a a ajuta pe cei din jurul nostru, până la satisfacerea propriilor nevoi, ne implicăm în activități care au impact asupra societății în care trăim. De fiecare dată când vrem să realizăm activități în cadrul unui ONG considerăm ca fiind ceva normal, voluntariatul devenind deja un fel de a fi. Avem în Piatra Neamț o cultură a voluntariatului? Unde și cum trebuie lucrat?

O ediție despre voluntariat: cum, de ce, unde, când și cu cine, ne vor răspunde invitații noștri, reprezentanți ai mediului neguvernamental, alături de care vom petrece o seară cu discuții interesante, joi, 24 octombrie, începând cu ora 18.00, la Pub KM 0 din Piatra Neamț.

Alături de:

Dan Morar – Alambic de arte
Cristian Savin – Asociația ProDemocrația
Andrei Carabelea – Asociația Sens Civic

www.visumbrasov.org

Intrarea liberă.
Consumația nu este inclusă.

No Comments

S-a încheiat încă o ediție Atelierul de idei, de această dată având ca temă voluntariatul. Deși am avut parte și de ceva tensiuni, întâlnirea a fost plăcută, iar scopul a fost atins: s-au expus probleme și puncte de vedere asupra voluntariatului și asupra activităților pe care ONG-urile și voluntarii le desfășoară cu pasiune și dorință de schimbare.

1Le-am avut ca invitate pe Laura Istrate, de la Centrul de Voluntariat, pe Anca Gânscă de la ceainăria Ceai et caetera și Kulturoscop și pe Claudia Popa de la Asociația Colors.

Discuția a pornit de la trei aspecte aduse în vedere, economie socială, voluntariat și ONG și grupurile de inițiativă, Laura făcând distincția între aceste concepte și amintind și de noțiunea de „sursă de venituri pentru ONG-uri”. Claudia a adăugat faptul că economia socială poate fi privită mai degrabă prin prisma de business, întrucât multe ONG-uri și-au deschis SRL.

Pornind de la partea mai degrabă economică ce ține de dezvoltarea și evoluția ONG-urilor, am ajuns la voluntariat, trecând prin filtrul discuțiilor mai multe întrebări pe care cu siguranță mulți voluntari sau coordonatori din organizații și le-au pus la un moment dat. (more…)

No Comments

afist AI - Voluntariatul 2 2„Ce facem pentru noi, moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii, rămâne nemuritor.” (Mason Albert Pike)

De ce suntem voluntari? Care sunt motivațiile care determină pe fiecare dintre noi să acționăm zi de zi în proiecte, activități? De la altruism și dorința de a a ajuta pe cei din jurul nostru, până la satisfacerea propriilor nevoi, ne implicăm în activități care au impact asupra societății în care trăim. De fiecare dată când vrem să realizăm activități în cadrul unui ONG considerăm ca fiind ceva normal, voluntariatul devenind deja un fel de a fi. Totuși, nu ne mai punem întrebări în această privință, având stabilit parcă un pattern după care desfășurăm anumite lucruri. Oare facem voluntariat cu o doză de inerție?

O ediție despre voluntariat: cum, de ce, unde, când și cu cine, ne vor răspunde invitații noștri, reprezentanți ai mediului neguvernamental, alături de care vom petrece o seară cu discuții interesante, vineri, 27 septembrie 2013, începând cu ora 17.30, la Okian.

Alături de:

Laura Istrate – Centrul de Voluntariat
Anca Gânscă – Asociația Kulturoscop și Toastmaster Brașov
Claudia Popa – Asociația Colors

No Comments

5 iulie a fost o zi specială pentru Asociația Visum. Acest lucru se datorează ediției a 8-a a Atelierului de Idei, care a avut ca temă de dezbatere cartea, mai exact „Cartea astăzi – cine și ce mai citește?” și în special prezenței invitaților Andrei Bodiu – prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Brașov; Adrian Lăcătuș – conf. univ. dr., decan al Facultății de Litere, Brașov și Florin Ifrim – Librăria Okian. În plus, spațiul (TERROIRS – BOUTIQUE DU VIN, Str. Postăvarului, nr. 2, colț cu Diaconu Coresi) care a găzduit Atelierul de Idei are toate ingredientele unui spațiu propice culturii, expoziție foto, carte și vin. Și pe această cale le urăm și noi viață lungă plină de realizări. De ce spunem că a fost o zi specială? Pentru că marchează, în prezența invitaților, nevoia „bătăliei” pentru carte, pentru lectură. Este un obiectiv pentru care trebuie depusă multă muncă și pentru care vă invităm alături de noi.

Dezbaterea a început de la situația cărții, cu câteva cifre, așa cum spunea Florin Ifrim și s-a continuat la radiografierea situației actuale și, ceva mai timid, la găsirea unor soluții. Întâi cifrele, în 2012, față de 2007, piața de carte din România scade cu 40% și este evaluată în jurul sumei de 60 de milioane de euro anual, în condițiile în care Ungaria, cu o populație de 8 milioane, are o piață de carte de 3 ori mai puternică. Cea mai puternică piață de carte din Europa este Germania cu vânzări de 7 miliarde de euro anual. România este pe ultimul loc în UE în ceea ce înseamnă vânzarea de carte. În România sunt 1,3 milioane de cititori, la fel ca în Slovacia, țară cu o populație de 5 milioane. 22% dintre români nu au citit niciodată nici o carte, nici o revistă și nici un ziar. (more…)

No Comments

În luna mai a acestui an s-a desfășurat una din activitățile propuse în cadrul proiectului „Holbav – Leagănul copilăriei mele”, la care Asociația Visum pentru Educație și Cultură a fost implicată.
Tema activității a fost „Holbav – locul copilăriei” și a constat într-un concurs de compuneri, la care au participat elevi ai școlii și care a avut ca scop dezvoltarea creativității, precum și a abilităților gramaticale. Concursul de compuneri s-a desfășurat având următoarele cerințe: de spațiu – compunerea nu trebuie să depășească 4 pagini A4, de disciplină gramaticală, de ortografie, de punctuație și folosire corectă a diacriticelor, de varietatea vocabularului, de formulare și sintaxă.

Copiii au reușit să surprindă amintiri și bucurii din locul lor natal, realizând descrieri frumoase și aducând originalitate în prezentarea lor. Ei au reușit să creeze un tablou al Holbavului, un mix de simțuri, imagini și sunete care ne-au arătat localitatea așa cum o văd ei. (more…)

No Comments

Suntem bucuroși să vă anunțăm că ediția „Atelierul de Idei – Shakespeare” s-a desfășurat într-o ambianță deosebită, la Turnul Artelor, în prezența marelui actor român Marius Cisar, ceea ce ne dă un sentiment de recunoaștere față de aceste meleaguri.

Marius Cisar este al doilea actor care ne onorează cu prezența la Atelierul de Idei după ce în luna aprilie Gabriel Costea ne-a ajutat să facem un prim pas spre ce înseamnă teatrul și actoria. Am putea spune că această ediție, din iunie 2013, contribuie la construcția de idei lansată la ediția din aprilie. Aici puteți găsi discuțiile de la acea dată.

Și ne-a adus frumusețea umană, „cel mai frumos lucru spus de un om în viață despre om” – Marius Cisar, „Ce minunată lucrare e omul, cât de nobilă îi este inteligența, ce fără de număr îi sunt facultățile, alcătuirile, mișcările, cât de chibzuit și de admirabil e în faptele sale, cât de asemenea unui înger în puterea sa de înțelegere, cât de asemenea unui zeu” – Shakespeare.
(more…)

No Comments

Asociația Visum pentru Educație și Cultură lansează proiectul „Alege conștient”, un proiect care are ca scop crearea unui birou de consiliere pentru elevii de clasa a XII-a, și nu numai, care să-i ajute în procesul alegerii unei facultăți. Prin acest proiect încercăm să ajutăm absolvenții de liceu care s-au hotărât să urmeze studii universitare să se orienteze spre o facultate, în funcție de dorințele lor, așteptări, de potențial, dar și în funcție de anumite abilități sau aptitudini pe care aceștia le dețin. Astfel, elevii vor cunoaște ofertele facultăților, li se vor prezenta domeniile în care se pot angaja, dar și cum arată piața de lucru, care sunt opțiunile de angajare după terminarea studiilor. În acest mod ne așteptăm ca elevii/absolvenții să opteze pentru o facultate care să le placă și vor face acest lucru în cunoștință de cauză, crescând totodată calitatea în învățământul superior.
(more…)

No Comments

Deși această ediție s-a încheiat, încă ne gândim la cele discutate. Vă reamintim că această ediție i-a avut ca invitați pe Gheorghe Cojocaru, Director Județean BCR Asigurări de Viață cu tema „Planificarea financară a ciclului vieții” și pe Iulia Matieș, autoarea volumului „Ghid de șters pe jos cu ei”.

Discuțiile au pornit cu câteva precizări despre ce înseamnă să faci planificare financiară a vieții și ce opțiuni ai. Pe parcurs am regăsit ca fiind esențiale întrebări de felul: De ce am nevoie să-mi planific financiar viața? Cum fac acest lucru? Care sunt nevoile? Care sunt prioritățile? Încercând să răspundem acestor întrebări, am ajuns în situația în care am constatat că fiecare om are o mulțime de nevoi, care sunt nevoi învățate și nu neapărat reale. Ca să tragem o primă concluzie, cheltuim mult, cheltuim pe lucruri care doar ni se par a fi nevoi, când de fapt pot fi simple mofturi și nu avem o practică a planificării financiare pe vreun termen. Tot aici am constatat că planificarea financiară se poate face cu adevărat doar în prezența unei planificări a întregii vieți, pe termen lung.
(more…)

No Comments

S-a încheiat cu bine și această ediție a Atelierului de idei, în care l-am avut invitat pe Gabriel Costea, actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. Pe Gabi cu siguranță îl cunoașteți de pe scena teatrului, din piese precum „Domnu` Goe”, „Metoda G” sau „Puterea obișnuinței”, piese care ne-au făcut fie să zâmbim, fie ne-au trimis către o analiză amplă asupra lucrurilor care ne înconjoară.

Cu ocazia întâlnirii noastre, timp de aproximativ două ore, am avut plăcerea de a afla ce se ascunde în spatele cortinei: multă pasiune și dăruire, multă muncă și nopți albe, dar și bucuria unor oameni la vederea unui public deschis, care apreciază rezultatul final.

(more…)

1 Comment

Atelierul de Idei - Despre teatru

Atelierul de Idei – Despre teatru

Pentru ediția a V-a a Atelierului de Idei ne-am gândit să descoperim teatrul, de fapt, să-l înțelegem mai de aproape. Și de la cine am putea face acest lucru dacă nu de la un actor.

Invitatul acestei ediții este Gabriel Costea, care, cu multă amabilitate, a dat curs invitației și care ne va ajuta să parcurgem câtva timp în culisele teatrului. Încercăm să descoperim ce înseamnă teatrul dincolo de cortină, ce eforturi se depun pentru ca noi publicul să ne putem transpune în diferite stări și emoții.

(more…)

No Comments
...89101112