Blog Archives

Miza: să ne scăpăm pielea

Miza: să ne scăpăm pielea / credit foto: all-free-download.com

Miza: să ne scăpăm pielea

În ianuarie ieșeam în stradă împotriva OUG 13, care urmărea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și împotriva proiectului privind grațierea. Politicienii care au inițiat ordonanța 13 #noaptea ca hoții și au inițiat proiectul de lege privind grațierea unor deținuți, afirmau că scopul lor era decongestionarea penitenciarelor, ca urmare a presiunilor venite din partea CEDO. Problema penitenciarelor a fost încă de atunci adusă ca argument pentru proiectul grațierii. Tot atunci se vorbea despre condițiile mizere din penitenciare și despre aglomerarea din închisori, despre faptul că deținuții dorm câte 2-3 în pat sau 10-20 în cameră etc.

Acum aproximativ o săptămână, aflăm din presă de existența unui proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, proiect venit în completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform căruia se propunea introducerea unui nou aliniat. Astfel, conform propunerii deputatului, „întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” (vezi AICI). (more…)

No Comments
despre zvonuri

credit foto: all-free-download.com

Despre zvonuri, minciuni și informare falsă

Zvonurile se regăsesc de-a lungul istoriei și au reprezentat mereu un fenomen psihosocial complex, fenomen care a dus la reacții intense din partea oamenilor, au creat panică sau au distrus imagini, business-uri, reputații
.
Astăzi ne lovim de același fenomen, care lovește cu agresivitate prin intermediul televiziunilor, presei și social media. Mulți oameni cad pradă unor manipulări, informații false, a unor fantezii născocite te miri de unde, a unei propagande, a unor zvonuri.

Pentru ca un zvon să ia naștere, există câteva etape: apare enunțul neverificat/nefondat, care e preluat de TV, media cu foarte mare rapiditate și care e transmis național sau chiar în afara granițelor. Zvonurile apar de obicei în situații tensionate, în care se pune foarte ușor și rapid eticheta pe „vinovați” ambigui și crează, în final, situații favorabile pentru anumite categorii care își urmăresc propriul interes, conducând la învrăjbiri între oameni, la panică, destabilizând societatea. Acest lucru este posibil din cauza lipsei unor date concrete, care ar putea verifica autenticitatea sau veridicitatea informației.

După Kapferer, cei care preiau și răspândesc zvonurile sunt: (more…)

No Comments
2% pentru Visum 55 Days 13 Hours 19 Minutes 2 Seconds
Detalii