Clădiri în Brașov

 
 

Se vorbește despre Brașov că este un oraș frumos. Sigur că este frumos, este plasat foarte bine din punct de vedere geografic (orașul se ține de natură pentru a trăi); are clădiri istorice, din care s-au păstrat o parte din ele, și are diversitate etnică – ceea ce numim azi multiculturalism.

Merg mai departe cu discuția despre clădiri și întrebarea este în ce direcție se dezvoltă Brașovul din punct de vedere arhitectonic? Cum vrem să arate clădirile, indiferent de utilitate? Cred că ar trebui ținut cont de arhitectura specifică Brașovului și de influențele germană, maghiară și românească, iar noile construcții și reabilitările să încerce să se integreze într-o măsură cât se poate de mare în spațiul deja construit.

Și am găsit două exemple în Brașov, unul care nu numai că este oribil, dar care intră în orice carte de arhitectură la categoria așa nu, oriunde te-ai gândi să-l faci și un exemplu, așa da, în care noua construcție se integrează foarte bine cu spațiul istoric brașovean.

Cele două exemple sunt:

Așa nu – Hotel Ambient situat pe strada Iuliu Maniu

20151211_124647-1

Așa da – Casa Tudor situată pe strada Avram Iancu

20151121_094127-1

Localitățile României - proiect al Asociației Visum pentru Educație și Cultură. 
Prin acest proiect ne-am propus să arătăm abuzurile pe de o parte și           realizările pe de alta, dar și efectele oamenilor asupra lor și asupra         localităților, a locurilor în care trăiesc. Toate acestea se constituie într-un exercițiu sociologic, adică  pot fi analizate și discutate, și va avea ca      element central fotografia.

 

 

.

Material realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *