Blog Archives

12636864_950633158362557_733335345_o

img. 1 / credit foto: I-STEP

12422196_950633165029223_724575042_o

img. 2 / credit foto: I-STEP

Cum mai stăm cu siguranța?

După doi, trei ani în care tot lucrăm pe programul I-STEP, pe analize de trafic, de mobilitate, de siguranță, pot răspunde întrebării din titlu astfel, păi cum să stăm, ne învârtim în jurul cozii.

În martie 2016, în Brașov s-au montat multe denivelări înaintea trecerilor de pietoni. Scopul este de a-i forța pe șoferi să reducă viteza la trecerile de pietoni și, deci, să crească siguranța. Povestea aceasta vine nu neapărat ca urmare a accidentelor din primele două luni ale lui 2016, ci mai degrabă ca urmare a trezirii societății civile, chiar dacă într-o mică măsură, care a spus, de data aceasta, cu voce tare, că nu e normal să moară oameni pe treceri de pietoni.

Deci, administrația locală nu a luat această măsură într-un moment de conștientizare și de responsabiliate, ci ca urmare a presiunii publice. Și fac această afirmație pe baza datelor, pe care le-am publicat deja, în care se vede că în ultimii trei ani (2013-2015) 25 de oameni au murit și 702 au fost răniți în accidente pe drumurile din municipiul Brașov (vezi accidente Brașov). Dacă ar fi existat responsabilitate, conștiință și interes pentru siguranța oamenilor, administrația locală ar fi trebuit să ia măsuri cel puțin din 2013.

Ne mișcăm greu și ca societate civilă și, mai ales ca administrație publică.

Acum să ne concentrăm pe denivelări (limitatoare de viteză). (more…)

1 Comment
Exif_JPEG_422

Diferențe între genuri. credit foto: flickr(bridgetmckenz)

Ritual de purtare a genului

Cum este definit bărbatul? Cum este definită femeia? Care sunt diferențele între genul feminin și genul masculin? Sunt doar câteva din întrebările ale căror răspunsuri ne definesc în funcție de genul de care aparținem. Sexul apare odată cu viața. Datorită tehnologiei avansate, viitorii părinți știu încă din primele luni de sarcină sexul viitorului copil și astfel încep să îi formeze identitatea. După naștere începe formarea genului. Pentru a stabili de la început care este diferența între gen și sex ne putem raporta la definiția dată de Giddens: sexul se referă la diferențele fizice ale corpului, genul privește diferențele culturale, sociale, psihologice dintre bărbat și femeie (Anthony Giddens-Sociologie,ed. All editia a III-a, 2000).

Formarea genului are loc pe tot parcursul vieții și este influențată în primă instanță de educația primită de la părinți, apoi de cultura în care individual se dezvoltă (tradiții, obiceiuri, influențe religioase), de școală și de grupul de prieteni din care face parte și bineînțeles de propriile experiențe. Ideea diferențelor de gen apare încă de la naștere când fetele sunt îmbrăcate în roz și baieții în albastru. Numele care li se dau sunt specifice de fată sau băiat, iar mai apoi educația din școli unde învață că băieții joacă fotbal și fetele fac balet, că fetele sunt gospodine și băieții repară mașini și multe alte exemple. Astfel, copiilor li se trasează ideile destul de clare asupra diferențelor de gen. Nu poate susține nimeni că acestea sunt cele mai bune metode și că doar așa îi putem învăța pe copii să facă diferențele între ei. Ceea ce foarte puțin le este explicat copiilor este că aceste deosebiri nu ne fac mai buni sau mai puțin buni. De cele mai multe ori, copiii își dau seama singuri de aceste aspecte. Totuși, de multe ori ei le percep greșit pentru că se bazează pe realitatea pe care școala, familia și socieatatea le-o prezintă. (more…)

No Comments
Print

Performance poetry. Recital de sonete – Între om şi zeu

Performance poetry. Recital de sonete – Între om şi zeu


Ne face plăcere să anunţăm un eveniment deosebit pentru data de 2 aprilie, ora 17:00, la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureşenilor, nr. 1. Este vorba de prezenţa scriitorului Adrian Munteanu într-un performance poetry, cu recitalul de sonete Între om şi zeu.

Recitalul va fi urmat de un dialog cu participanţii şi o sesiune de autografe.

Despre Adrian Munteanu

S-a născut în Şcheii Braşovului, este poet și actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare. In ultimii 25 de ani a fost redactor la Societatea Romană de Radiodifuziune și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania.

În volum a debutat între anii 1999-2002 cu trei cărţi de basme în versuri, cuprinzând 365 de poveşti originale. Din aceste povești si-a alcătuit un scenariu și a jucat un spectacol de unul singur timp de două luni în Canada pentru copiii comunităților românesti, de la Vancouver până la Montreal.

Din anul 2004 scrie sonete, fiind autorul a șapte volume, scoase în șapte ani consecutivi. De același autor a mai apărut volumul Odihna Zborului (soneforisme)”, și antologia de sonete Fluturele din Fântână apărută anul trecut.

Volumul de sonete „7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, în 2011, iar în 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano.

Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor.

Cu prilejul lansării antologiei sale de sonete, „FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ”, Adrian Munteanu prezintă în numeroase localități din țară recitalul de sonete „Între Om și Zeu”, un prilej de a cunoaște pe viu, o serie de texte cuprinse în această antologie și a familiariza ascultătorii cu cel ce realizează evenimente inedite, unice în România, folosind dubla ipostază cu care a fost dăruit, aceea de poet și de actor. Ceea ce face Adrian Munteanu este cunoscut în străinătate ca PERFORMANCE POETRY, o modalitate prin care poezia este regina manifestării și nu vorbele despre ea.

În luna mai va susține un asemenea spectacol la Munchen, la invitatia Asociației culturale româno-germane APOZIȚIA.

Intrarea este liberă. Consumaţia se plăteşte la bar.

No Comments
12421780_934597213322758_722673578_n

credit foto: Aldea Adriana Gabriela

Întâlnim oameni prea ciudați uneori. Niște dinozauri indescriptibili, cu idei fixe și orizonturi bătute-n cuie. Oameni limită. Oameni care intră subtil în noi, în gândurile noastre, în vene și priviri. Oameni care ne depășesc barierele de bunăvonință, care se ciocnesc cu putere de inima noastră, care ne dictează evoluția și ne schimbă direcția de mers.

Ne întâlnim și noi uneori. Din întâmplare sau nu. Pe străzi și în locuri necunoscute. În zile senine și seri ploioase. Trebuie doar să așteptăm. Să ne vedem, să ne pierdem unul în brațele celuilalt, să suferim și apoi să plecăm. La final să înțelegem. Să ne înțelegem. Să acceptăm că suntem temple de cultură diferite, cu tradiții și viziuni interpretabile. Nu avem întotdeauna aceleași adâncimi ale vaselor cu care măsurăm lumea și trecătorii străzii, nu suntem capabili să acordăm nimănui primul loc în lista noastră de priorități. Mereu același „EU” care răsună din spatele tuturor faptelor noastre. Și nu știu cât de dăunătoare sau corectă e această gândire, știu doar că nu ne vom schimba niciodată. Nici pentru alții, extrem de rar pentru noi. (more…)

No Comments
In cursul zilei 3

În cursul zilei de azi-noapte

Spectacol de teatru „În cursul zilei de azi-noapte”

Piesa, în regia Vioricăi Geantă Chelbea, este o surpriză totală – atrage nu doar prin perspectiva regizorală originală, cât mai ales prin ineditul situației de a se juca în spații neconvenționale.

Astfel se face că „În cursul zilei de azi-noapte” ajunge prin Asociația Visum pentru Educație și Cultură și Centrul Cultural Reduta în Ceainăria Open Heart din incinta Okian, sâmbătă 26 martie, ora 19:00.

„În cursul zilei de azi-noapte” îi are în distribuție pe Gina Moarcăs și Silviu Dudescu.

Biletul este 10 lei, iar intrarea se face în limita locurilor disponibile. Biletele se pot achiziționa în ziua spectacolului, la intrare. Consumația nu este inclusă în bilet.

Pentru rezervări ne puteți scrie pe office@visumbrasov.org sau ne găsiți la 0742.143.766.

No Comments
SdC Malavita

Seara de Carte Brașov – Malavita

Seara de Carte Braşov – Malavita

Ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Ceainăria Open Heart din incinta Okian, str. Mureșenilor, nr. 1, ora 18:00, pe data de 17 martie.

Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României) și Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

If it’s good enough for you, it’s godunov for me.” Don Luchese

- Mamă, televizorul nu este un obiect, este legătura noastră cu lumea, cu lumea reală, departe de șandramaua asta nesigură din fundătura asta plină de țărănoi unde va trebui să trăim poate ani buni. Televizorul este viață, viața mea, noi, țara mea.” Warren Blake

Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.

No Comments

Trecerea de pietoni de pe Hărmanului – Analiză I-STEP

Vorbim de prima trecere de pietoni întâlnită când facem stânga în Hărmanului, venind din Bd-ul Gării (vezi img. 1). Este o trecere de pietoni care deservește o intersecţie.

După cum ştim, intersecţia este locul de întâlnire al tuturor participanţilor la trafic, indiferent de mijlocul de deplasare folosit. Este locul în care se întretaie direcţiile de mers. De aceea trebuie ca aceste locuri (intersecţiile) să fie sigure. Ca să fie sigure, este necesar ca fiecare participant la trafic să meargă cu viteză redusă.

viteză mică = siguranţă ridicată

Trecerea aceasta de pietoni se află la o intersecţie prevăzută cu giratoriu. Aşa cum ştim, giratoriul nu este un element de fluidizare, ci de calmare a traficului – a determina participanţii la trafic să circule cu viteză scăzută. Vezi mai multe informaţii despre giratorii.

trecere Harmanului

img. 1 / credit foto: Google maps

Această trecere de pietoni poate fi corelată cu prima trecere de pietoni din Alexandru Vlahuţă. Şi o să vedem de ce după ce observăm problemele actuale.

I-STEP

Aşadar, trecerea de pe Hărmanului: – este aşezată la distanţă mare de intersecţie, mai exact la aproximativ 47 de metri (vezi img. 2). (more…)

No Comments

Atelier: Cum facem un CV

Cum facem un CV

Cum facem un CV – Credit foto: all-free-download.com

Ce este CV-ul? La ce este bun? Cum îl facem?

Te invităm să iei parte la un workshop interactiv cu tema cum facem un CV, în cadrul căruia vei învăța să redactezi un CV care va atrage atenția angajatorului și îți va crește șansele de a fi chemat la interviu.

CV-ul arată ce poate fiecare. Este, de fapt, cartea de vizită, sau oferta de lucru pe care o persoană fizică o face către o persoană juridică.

Atunci când o companie anunţă că are posturi disponibile şi face angajări, ea face practic două lucruri: o ofertă de muncă, dar, în același timp, și o cerere de ofertă. Iar o persoană fizică, atunci când depune un CV, depune o ofertă de lucru. Această ofertă trebuie să fie personalizată, adică trebuie să arate pregătirea şi experienţa relevantă în rezolvarea nevoilor specifice ale postului cerut de companie.

Deci, CV-ul trebuie să fie personalizat, trebuie să te prezinte pe tine, ca ofertant, într-o postură profesională în raport cu cerinţele companiei.

Dacă oferta ta, CV-ul, nu a impresionat compania, se datorează faptului că acesta nu corespunde cu cerinţele companiei, că este făcut într-un mod care nu arată profesionalism sau pur şi simplu este prea urât, nu reuşeşte să scoată în evidenţă ceea ce e relevant şi important pentru companie, altfel spus, nu este scris corect şi atractiv.

Un recruiter are, de obicei, un volum mare de CV-uri şi un timp scurt pentru a le parcurge, ceea ce duce la descalificarea unei oferte la primă vedere pe motive estetice sau pe conţinut irelevant. De multe ori, din 10 aplicaţii de CV, la doar două companii este chemată o persoană pentru interviu. Acest lucru arată un CV nepregătit.

În plus, un CV slab pregătit plasează persoana în dezavantaj în relaţie cu compania, întrucât un astfel de CV poate fi exploatat de către companie pentru a deţine controlul interviului şi în final pentru a suboferta candidatul.

În concluzie, un CV bine pregătit (oferta) îţi oferă şanse mai mari de a ajunge la interviu, iar odată ajuns, îţi dă o poziţie mai bună în relaţia de negociere a serviciilor pe care le oferi şi a câştigului pe care l-ai putea primi.

Vino să-ţi arătăm: Ce este CV-ul? La ce este bun? Cum îl facem?
Îţi răspundem la toate întrebările legate de CV şi pleci de la noi cu un CV gata făcut pentru a-ţi încerca puterile la compania pe care o vizezi. Îţi oferim posibilitatea de a lăsa o impresie bună.

Cum procedezi?
Scrie-ne pe adresa office@visumbrasov.org că vrei să participi la atelier, menţinonând numele, vârsta şi un număr de telefon. Apoi te anunţăm când se formează grupul (ţinem cont de disponibilitatea participanţilor). Plata taxei de participare, de 50 de lei, se face la începutul modulului I. Pentru studenţi taxa este de 35 de lei.

Primul modul are în vedere să te învețe ce înseamnă un CV și care este rolul lui, regulile de scriere CV, cum să scoți în evidență ceea ce este important pentru postul pentru care dorești să aplici, dar și ce este bine să nu treci în CV.

Al doilea modul îți oferă posibilitatea de a crea, împreună cu noi, un CV personalizat pentru postul pentru care dorești să aplici. Ai un post anume în minte, dorești să aplici într-o companie anume? Te ajutăm să scrii un CV personalizat, exact pentru postul care reprezintă interes pentru tine. Mai mult decât atât, în funcție de postul dorit, te ajutăm să creezi un design care cu siguranță îți va scoate CV-ul în evidență. Ca bonus, îți facem noi poza pentru CV!

În urma acestui workshop:
– Vei înțelege importanța pe care o are CV-ul atunci când vrei să aplici pentru un post;
– Vei cunoaște principalele aspecte la care se uită un recruiter atunci când analizează un CV;
– Vei învăța care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru un CV reușit;
– Vei crea, împreună cu noi, un CV destinat postului pentru care aplici;
– Vei înțelege care sunt lucrurile pe care ar trebui să le eviți în scrierea CV-ului.

No Comments

1 km de probleme – strada 13 Decembrie

Pe orice stradă te-ai uita, găsești probleme care afectează siguranţa tututor participanților la trafic. 13 Decembrie este una din arterele principale ale Brașovului, pe care se circulă mult și tare. Este nevoie să vedem și să înțelegem ce probleme sunt. Doar analizând străzile, cum sunt făcute şi ce se poate întâmpla, putem înţelege că este nevoie de modificări.

13 decembrie partial 2

str. 13 Decembrie – Credit foto: Google maps

Pornesc cu imaginile dinspre Tractoru şi merg spre Făget.

În img. 1 se pot vedea:

  • maşini parcate pe trotuar care incomodează deplasarea pietonilor;
  • strada este prevăzută cu Sharrows (spațiu de tip shared space în care șoferii sunt anunțați că circulă și bicicliști – ceea ce se confundă adesea cu pistă de biciclete), care este slab marcată şi acoperită cu noroi şi apă;
  • gura de canal, care incomodează deplasarea pe marginea şoselei;
  • sensurile de deplasare sunt despărţite cu bolarzi şi dau ideea de viteză, ceea ce încurajează deplasarea autovehiculelor cu viteză.
img 1

img. 1 – Credit foto: I-STEP

(more…)

No Comments

Braşov trafic rutier 0002 – 27 decembrie 2015 – I-STEP

Macheta I-STEP 3

I-STEP

Filmare realizată în cadrul programului I-STEP (International Sustainable Transportation Engagement Program). Scopul este de a arăta traficul auto văzut dintr-o mașină și de a identifica elemente și situații care pot duce la conflicte și care pun în pericol siguranța participanților la traffic.

Filmarea este realizată pe ruta: intrarea în Braşov dinspre Sf. Gheorghe – str. Hărmanului – bd. Gării – str. 13 Decembrie – str. Mircea cel Bătrân – str. Nicolae Teclu. Viteza maximă cu care s-a mers a fost de 55-59 km/h.

În continuare sunt trecute, cu minute, elementele și situațiile întâlnite pe parcurs. Dacă mai sunt elemente și situații de trafic pe care nu le regăsiți le puteți trece în comentarii. (more…)

No Comments
12656270_1174797669204678_1499243011_o

Seara de Carte Braşov – Malavita

Seara de Carte Braşov – Malavita, ne face plăcere să vă anunţăm o nouă ediţie a Serii de Carte. De data aceasta ne întâlnim la Sediul Award din strada Poarta Schei, nr. 37, ora 18:00, pe data de 11 februarie.

Cartea pusă în discuţie este Malavita de Tonino Benacquista. Prezintă Andrei Trifescu.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

Intrarea este liberă şi vă aşteptăm cu drag.

No Comments

Situaţia accidentelor în Braşov pe ultimii trei ani

Pe data de 11 decembrie 2015 Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură a făcut o solicitare în cadrul proiectului I-STEP, în baza legii 544, la Inspectoratul Județean de Poliție pentru a afla ce s-a întâmplat în Braşov, în materie de accidente, în ultimii trei ani (2015-2013). Am vrut să aflăm tipuri de accidente, cauze, câte au fost, dar şi câte sancţiuni au fost date.

Într-un fel datele acestea, de ordin statistic, ne arată nivelul de siguranţă din Braşov.

Şi am aflat de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Poliţia Municipiului Braşov – Biroul Rutier Braşov, la data de 21 decembrie 2015. Pe această cale le mulţumim pentru răspuns şi pentru informaţii.

O să încep prezentarea datelor cu ce ne doare cel mai mult, numărul de accidente şi câţi oameni au avut de suferit direct din accidente. Fac o precizare, pentru fiecare persoană rănită într-un accident există cel puţin o persoană care suferă o sperietură, o pierdere, o durere. Deci, dimensiunea durerii cauzate de nesiguranţă este mult mai mare şi merge dincolo de cifrele pe care vi le voi prezenta în continuare.

Notă: Vă spuneam că datele sunt pe trei ani: 2015, 2014 şi 2013. Pentru anul 2015, luna decembrie, datele nu sunt complete deoarece solicitarea de informaţii şi răspunsul au fost în decembrie 2015. Deci, luna decembrie 2015 nu este completă.

Aşadar, împărţite pe două categorii, avem accidente grave şi accidente uşoare.

La accidentele grave avem în trei ani: un total de 234 de evenimente din care au rezultat 25 de morţi şi 222 de răniţi grav.

12636864_950633158362557_733335345_o

G.1: Accidente grave 2015 – 2013. Credit foto: I-STEP

La accidentele uşoare avem în trei ani: un total de 387 de evenimente din care au rezultat 480 de răniţi uşor.

12422196_950633165029223_724575042_o

G.2: Accidente ușoare 2015 – 2013. Credit foto: I-STEP

 Accidentele acestea corespund următoarelor cauze: neacordare prioritate pietoni, traversare neregulamentară, neacordare prioritate vehicule, viteză neadaptată la condițiile de drum. (more…)

2 Comments
...7891011...