Blog Archives

Educatie-vs-DisciplinaEducație vs Disciplină

În societățile noastre, sistemele punitive trebuie plasate într-o anumită economie politică a corpului: chiar dacă ele nu apelează la pedepse violente ori sângeroase, chiar dacă folosesc metode blânde ce doar închid sau corectează, întodeauna de corp va fi vorba – de corp și de forțele lui, de utilitatea și docilitatea acestora, de repartizarea și aservirea lor.” (A supraveghea și a pedepsi – M. Foucault. P. 32)

În timpul perioadei comuniste, probabil mulți își amintesc sau au citit/au auzit povești, elevii de până la 14 ani aveau statutul de pionieri. Ei aveau semne distrinctive (cravata și accesorii), fiind ușor să îi observi, dar le revenea o adevărată onoare în momentul în care erau primiți în Organizația Pionierilor. Cei mai buni dintre ei, cei care se remarcau, primeau și distincții: „comandanții” care primeau șnururi roșii, galbene sau albastre, „pionier de frunte” sau „pionier fruntaș în munca patriotică” sunt câteva exemple. În timpul comunismului, după vârsta de 14 ani, pionierii deveneau UTC-iști, iar selecția lor respecta anumite norme.

Această ierarhizare mi-a amintit de un capitol din „A supraveghea și a pedepsi” scrisă de M. Foucault, care vorbește despre Școala Militară, unde era întâlnită o repartizare a elevului în mai multe clase, sistem menit să clasifice elevii în funcție de „calitățile morale ale elevilor” și „comportarea lor general recunoscută” (p. 232). Astfel, regăsim clasa celor foarte buni, care se distingea printr-un epolet de argint, clasa celor buni, care se distingea printr-un epolet din mătase roșie și argint, clasa mediocrilor, distinsă prin epolet de lână roșie și clasa celor răi, care se distingea prin epolet de lână maronie. Elevii din ultimele clase se puteau mândri atunci când reușeau să promoveze în primele două clase. Această ierarhie „îi repartizează pe elevi după aptitudini și purtare, deci după întrebuințarea ce li se va putea da când vor termina școala; exercită asupra lor o presiune constantă pentru a-i face pe toți să se supună aceluiași model, pentru ca toți la un loc să fie siliți la supunere, ascultare, atenție în studiu și la exerciții și la cât mai precisa executare a sarcinilor și a tuturor elementelor componente ale disciplinei. Pentru ca toți să devină la fel.” (p. 234) (more…)

No Comments
3 iron

credit foto: all-free-download.com

Un film: 3 – IRON (Titlul original: Bin-jip)

A privi o poezie

Cum ar fi dacă într-o zi am afla că viața noastră nu ne aparține în totalitate? Că este trăită și de altcineva? Că acel cineva ne îmbracă pijamalele, că ne spală hainele, că ne lipsește din mâncarea lăsată în frigider, că în casă s-a făcut curățenie, că florile sunt udate, că lucrurile pe care le-am crezut stricate nu mai au nimic? Vorbesc aici de senzația pe care o avem uneori când simțim prezența a ceva ce nu putem numi. Este ceea ce ar caracteriza personajul principal al filmului. Un băiat care în fiecare dimineață agață afișe și flyere pe uși și clanțe, se întoarce seara pentru a ști la care uși nu s-a umblat. Următorul pas, pe care probabil că îl intiuți, este de a intra prin efracție în casă. De aici urmează spălatul, mâncatul, reparatul și curățenia. Atunci când gazadele se întorc acasă, tânărului nu-i rămâne decât să caute o altă locație unde să-și reia obieceiurile.

(more…)

No Comments

cheia-2

Fantezie și adevăr

Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.

Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.

(more…)

No Comments

Vrăjitorul – Vladimir Nabokov

Vrăjitorul este un bărbat trecut de 40 de ani, cu „o profesie rafinată, precisă și oarecum lucrativă”, cu baston și care „avea parte de cifre, de culori și de întregi sisteme de cristale” și „învățase să-și tempereze dorința”, un pedofil atras de școlărițe pentru care, deși nu acționase niciodată conform impulsurilor avute, „simpla apropiere a rochiei (…) era suficientă pentru a începe să facă liniile de pe hârtie să tremure și să se dizolve” (Vrăjitorul, p. 19 – 20).

om-iese-om

credit foto: Flickr.com/jeronimo sanz

„Cum să ajung în acord cu mine însumi?” este întrebarea cu care începe cartea lui Nabokov. Gata să accepte orice sacrificiu, putem spune că personajul experimentează ceea ce Lacan numește „jouissance”.

(more…)

No Comments

1

Suntem

Suntem atât de excepționali în imperfecțiunea noastră. Suntem lagăre de experiență, de lacrimi, de3 culturi și orizonturi distincte. Suntem puteri câștigate prin luptă, teritorii de afecțiune, celule diploide dornice de încă o mitoză. Între noi nu există coincidențe, întâmplările care se derulează fac parte dintr-un puzzle care mișună de atâta semnificație. Suntem actorii care interpretează cel mai potrivit rol, pe scena atât de imperioasă a vieții.

2Trebuie doar să așteptăm. Timpul și4 secunda ideală pentru noi. Aceea care ne schimbă iremediabil, ne marchează și ne oferă o altă viziune asupra lucrurilor. (more…)

No Comments
rain

Ploile curg / credit foto: all-free-download.com

Ploile curg. Între noi, pe podelele murdare ale sufletului. În priviri, în seri călduțe de mai. În fiecare bucățică de speranță, de lumină, de barieră doborâtă. Ploile curg de fiecare dată când etichetăm, arătăm cu degetul, când judecăm aspru moleculele care ne construiesc. Trăim timpuri prea grăbite. Prea fără de sens, prea lipsite de consistență. Prea vlăguite de valori, de lucrurile care contează cu adevărat, acelea la care ne gândim înainte de a pune capul pe pernă. Adormim învăluiți în stres, în prea mult alcool, prea superficiali și încrezători că putem urca orice vârf amețitor de munte. Dar nu putem. Pe drumul lung al nepăsării, pe poteca interminabilă a minciunilor, ne-am pierdut dreptul de a ne numi oameni. Suntem doar prafuri de ființă, umbre care se întâlnesc pe Facebook. Noi nu mai știm să fim. Să ne întâmplăm, să ne ciocnim ideile mărețe, nu doar paharele de vodcă. Noi am devenit creaturile prea grăbite să se îmbrățișeze, prea lacome pentru a intra în formele bizare ale unei societăți stăpânită de acid hialuronic și funcții cât mai înalte. (more…)

No Comments

Timp / credit foto: all-free-download.com

Timpul. E lucrul pe care am început să-l prețuiesc cel mai mult odată cu trecerea anilor. Timpul pe care-l oferim oamenilor, serilor de mai, petrecerilor, paharelor de vin roșu. E așa de mare darul să-ți ofere cineva timpul lui. E așa de important să existe întrepătrunderi, ciocniri, vibrații. E așa de bine să le prețuiești. Să nu lași niciun moment să-ți fugă de sub picioare, nicio secundă să plece fără a merita să fie povestită.

Eu știu. Că am dat tot ce am avut, chiar un pic mai mult. Am trecut de toate barierele pământești, am spintecat toate regulile stupide ale unei societăți îndopată de snobism. Am reușit să trec pe cealaltă parte a malului. Pe teritoriul indiferenței, al ființelor prea grăbite pentru a privi cerul. Am ajuns la un alt stadiu. (more…)

No Comments
e simplu, fii fericit!

credit foto: all-free-download.com

  M-am întrebat adeseori despre fericire. Despre cum o putem poseda și cum o determinăm să nu se oprească din intensitate. Despre ce avem nevoie cu adevărat, despre puținele lucruri și persoane care ne hrănesc zilele și sufletul.

  Sunt locuri din care ne întoarcem mai bogați decât am fost vreodată. Mai plini de viață și de început. Sunt clipe care picură liniște și emoții în fiecare celulă a noastră, care ne fac să ne dorim imposibilul, care se lipesc cu putere de noi. Sunt zile care ni se întipăresc cu fier încins în gânduri, oameni frumoși care ne dăruiesc aripi prin cuvintele și felul lor grandios de a fi. Sunt oameni minuni pentru noi, pentru realizările noastre, pentru destinația exactă pe care o avem scrisă în frunte.

  Și până la urmă, fericirea ne aparține. Ne-o creăm, ne-o dăruim, o împărtășim. O memorăm, o strângem cu putere la piept. Poate-i un om, un teanc de bani, o ploaie de martie, o diplomă. E important că există și că palpează viață și euforie în noi, că ne ridică la maximum secreția de endorfine. Fericirea-i atunci când te întorci cu trenul spre casă, ascultând muzică și punându-ți existența în ordine, analizând fiecare următor pas. Nu te întorci nici cu avionul, nici cu vreo mașină scumpă, nici cu un om drag. Doar cu tine. Împlinit că ți-ai descoperit comoara, drumul drept, motivația și puterea de a continua să exiști, fără regrete, frică sau timiditate. Te-ai găsit tu, pe tine. Undeva departe, printre suflete nobile și înălțătoare. (more…)

No Comments
Refugee Camp Panoramas Za'atari Refugee Camp flickr UNHCR Photo Unit

Panoramas Za’atari Refugee Camp. Credit foto: flickr/UNHCR Photo Unit

Fenomenul denumit migrație a existat încă de la începuturile omenirii, fiind abordat în diferite forme conform perioadei sau locului în care acesta s-a desfășurat. Migrația așa cum este denumită în literatura de specialitate, presupune schimbarea domiciliului stabil al unei persoane în cadrul aceluiași stat sau dintr-un stat în altul. Acest fenomen pe termen lung poate duce la formarea de societăți multiculturale mai ales în cadrul tărilor mai puternic dezvoltate.

De-a lungul istoriei acest fenomen a început să fie privit ca un process normal de către cercetătorii în domeniu. Dreptul omului de a se deplasa este o caracteristică semnificativă pentru populație, acest drept fiind cunoscut si în Declarația Universală a Drepturilor Omului ART.13: „Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a își alege reședința în interiorul granițelor unui stat. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice tară, inclusiv a sa și de a reveni în țara sa.” La baza formării Uniunii Europene a stat libertatea cetățenilor de a circula, însă în timp acest lucru a fost abordat în mod diferit de către statele membre. Ca urmare, în Uniunea Europeana, stabilirea unor acorduri comune privind migrația, reprezintă încă o temă ce va mai fi îndelung dezbătută.

Orientându-ne analiza către ceea ce se întâmplă astăzi în contextul European, privind fenomenul migrației, părerile sunt cât se poate de variate. O parte îi denumesc imigranți, o parte refugiați, de multe ori nici nu se face diferența între acești termini. Mulți sunt care îi judecă și îi resping, dar nici măcar nu știu cine sunt acești oameni și de ce ne-am trezit cu ei peste noapte în Europa. (more…)

No Comments
 

Punctul de dezbatere #13: The Zahir – Paulo Coelho

“Ester asked why people are sad.
“That’s simple,” says the old man. “They are the prisoners of their personal history. Everyone believes that the main aim in life is to follow a plan. They never ask if that plan is theirs or if it was created by another person. They accumulate experiences, memories, things, other people’s ideas, and it is more than they can possibly cope with. And that is why they forget their dreams.” (The Zahir – Paulo Coelho).

Citat trimis de către Diana Tihon pentru concursul „Visum te trimite la Bookfest”

No Comments

scrie-sVrei să scrii pentru Revista Visum?

Dacă îți place să citești și vrei să împărtășești sau pur și simplu să faci recenzii, dacă simți că ai ceva de spus, dacă îți place să faci analize, dacă scrii jurnale de călătorie, poezie, nuvele, fantastic, cronici de evenimente sau vrei să publici fotografii, la noi poți găsi un loc pentru a publica. Nu avem limită la idei și la domenii. Însă avem o cerință importantă, materialul pe care vrei să-l publici trebuie să fie scris de tine, să fie opinia ta, munca ta. Nu acceptăm copieri sau preluări de texte fără acordul autorilor.

Ce trebuie să faci

Trimite-ne textul tău în format word pe adresa de email office@visumbrasov.org. Materialul pe care îl propui trebuie să aibă cel puțin 400 de cuvinte și să fie scris cu diacritice. De asemenea, trebuie să fie semnat, cu nume complet și fără modificări.

Ce urmează

După primirea materialului, noi îl citim, îl analizăm și îl evaluăm. În urma evaluării, vom stabili dacă materialul va fi publicat pe site. Pentru materialele pe care le acceptăm pentru publicare, putem oferi sugestii sau recomandări de modificare, iar materialele respinse vor primi feedback.

Și dacă îți place să scrii și dacă te publicăm în mod constant, îți oferim posibilitatea de a colabora cu noi în ceea ce privește alegerea și evaluarea materialelor.

No Comments
 

Punctul de dezbatere #12: În căutarea fericirii – Bertrand Russell

„Omul bogat de astăzi reprezintă îndeobște un tip cu totul diferit. El nu citește deloc. Dacă creează cumva o galerie de pictură cu scopul de a-și mări faima, va apela la experți ca să-i aleagă tablourile pentru acea galerie. Iar plăcerea pe care acestea i-o procură nu este cea de a le privi, ci de a-l împiedica pe vreun alt bogătaș să le aibă.” (În căutarea fericirii – Bertrand Russell).

Citat trimis de către Ramona Costin pentru concursul „Visum te trimite la Bookfest”

No Comments
12
2% pentru Asociația Visum 122 Days 2 Hours 3 Minutes 45 Seconds
Detalii