Blog Archives

cheia-2

Fantezie și adevăr

Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.

Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.

(more…)

No Comments

10806286444_aaa829b7ea_n

(credit foto: aici)

Regizor: Steven Spielberg
Scriitor: Philip K. Dick
Scenariști: Scott Frank și Jon Cohen
Actori: Tom Cruise, Collin Farrell, Samantha Morton, Max von Sydow

Subiecte:

1. Există liber arbitru sau oamenii au o viață predestinată, un viitor care nu poate fi schimbat?

2. Este moral să închidem un om înainte de comiterea unei infracțiuni? Când mai exact putem vorbi despre prezumția de vinovăție?

3. Putem lua decizii cu privire la viața unui om în urma unor rapoarte ale unui computer, pornite de la predicții întocmite subiectiv?

4. Până unde putem merge pentru păstrarea ordinii?

Acțiunea are loc în viitor, când, în urma unor experimente, trei indivizi deprind abilitatea de a vedea viitorul – „precogi”. Indivizii devin piatra de căpătâi a unei campanii de prevenire a infracțiunilor grave, ei proiectând, prin intermediul tehnologiei, imaginile cu crimele care urmează să aibă loc. (more…)

No Comments