Fantezie și adevăr
Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.
Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.
Suntem și pe