Blog Archives

Imobil ilegal pe str. Ioan Bogdan – partea I, Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Represiunea depinde de mașină, nu invers. Fiecare segment este putere și, în același timp, o figură a dorinței” (p. 98, Deleuze & Guattari)

imobil-2

credit foto: Salvați zona istorică „Brașovul vechi”

Prezentam „Procesul” lui Kafka într-un articol mai vechi, iar astăzi elementele pe care autorul le scoate în evidență cu atâta măiestrie în cartea sa sunt din ce în ce mai vizibile în viața noastră, de zi cu zi. Deși aparent legea este deschisă tuturor, nimeni nu are de fapt acces la ea, toate lucrurile petrecându-se segmentar, liniar și mereu în spațiul alăturat, conceptul utilizat de Deleuze & Guattari fiind cel de contiguitate.

Vom întâlni ceea ce la Kafka se numește tergiversare (care apare atunci când procesul, în cazul cărții, „este menținut în stadiu incipient”, în situația de față nefiind vorba despre un proces în tribunal, ci despre o construcție fără autorizație care a început să fie vizibilă pe strada Ioan Bogdan, în centrul istoric al Brașovului, o construcție care nu respectă normele legale. De ce tergiversare (tărăgănare)? Pentru că, după cum veți vedea din răspunsurile primite la solicitările transmise către autorități, fiecare instituție plasează responsabilitatea către o alta și tot așa, timp în care construcția de pe strada Ioan Barbu, cea fără autorizație, continuă „miraculos” să crească. Tergiversarea este un bun „instrument” care, deși pare haotic și stupid, are reguli foate clare, care împiedică o desfășurare normală a unor lucruri. Cum ar spune Deleuze și Guattari, tergiversarea este nelimitată și continuă, limita se depărtează tot mai mult. Mai simplu spus, autoritățile amână, tărăgănează, tergiversează răspunsurile și acțiunile care ar fi normale, până când scopul final – în cazul de față, construcția – va fi atins.

Vom regăsi în situația pe care o vom expune mai jos un sistem deficitar, care plasează cetățeanul pe ultimul loc, un sistem inaccesibil. Vom vedea că accesul există doar la reprezentanți ai legii, dar se pare că deloc la legea în sine.

(more…)

No Comments

Procesul 1Am încheiat și cea de-a treia ediție a Serii de Carte într-o atmosferă kafkiană și cu un public cu idei frumoase. Seara a fost una interactivă, discuțiile de la finalul prezentării deschizând mai multe planuri de dialog și viziune. Mulțumim tuturor celor prezenți pentru deschiderea cu care au participat la eveniment și mulțumim și celor care ne acordă sprijin la fiecare ediție: gazdei noastre, ceainăria Teaz, partenerului media, TeleM Piatra Neamț și Onu Photos, care ne oferă posibilitatea de a imortaliza Serile de Carte prin imagini.

Pentru cei care vor să privească în „Procesul”, vă invităm să faceți cunoștință cu romanul, așa cum a fost acesta văzut de cei care au prezentat sau să vizualizați înregistrarea.

Ne vedem în mai!

„Critica, vorbeşte astfel despre Kafka:
Nu e nici optimist, nici pesimist, nici idealist şi nici un sceptic. Kafka este un observator care are capacitatea de a transforma realitatea în metamorfoze, în parabole, în alegorii. Nu ne-a lăsat moştenire nicio ideologie, nicio filosofie a istoriei sau vreo viziune profetică. În schimb ne-a făcut conştienţi de consecinţele propriilor noastre limite. (more…)

No Comments