La cea de-a V-a ediție Seara de Carte Piatra-Neamț, l-am avut invitat pe scriitorul Vasile Baghiu, fiind prima ediție din seria întâlnirilor cu autor. Într-o atmosferă extrem de confortabilă, domnul Baghiu ne-a vorbit despre scrierile sale, accentul căzând pe cele două romane ale sale, „Planuri de Viață” și „Fericire sub Limite”.
Născut la Borlești, în anul 1965, Vasile Baghiu a debutat în presă cu poeme, în 1983, simultan în revista Ateneu și în revista Liceului Sanitar din Bacău, pe care l-a absolvit în 1984. Este cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept și manifest care propune o direcție nouă în poezie și despărțirea de paradigma postmodernistă.
Câștigător a numeroase premii, din care amintim Premiul pentru poezie „Aurel Dumitrașcu” (1994), Premii ale revistei Poesis: pentru poezie (1995) și pentru critică literară (1998), Premiul pentru proză (pentru romanul „Ospiciul”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2007), Premiul „Liviu Rebreanu” (pentru romanul „Planuri de viață”), în cadrul „Colocviilor Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2012, Premiul pentru poezie „Mihai Ursachi” (pentru volumul „Depresie”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2013), Vasile Baghiu, (more…)
Suntem și pe