Blog Archives

Science fiction și fantasy, acesta a fost subiectul discuției de la Seara de Carte Brașov din data de 8 octombrie 2015. Titlul întâlniri a fost „Genuri și autori în fantasticul românesc”.

IMG_7239-1

Alexandru Lamba, redactor șef Gazeta SF

Ideea mi-a plăcut din stadiul de planificare, de când Alexandru Lamba a propus-o. Am zis da, hai să cunoaștem literatura românească, de data aceasta pe genul fantastic, mai ales că ne plângem că nu avem autori români buni, de nu știu ce nivel. Am cam fost băgați la colț, toți cei prezenți, de către prezentarea făcută de Alexandru și mi-am dat seama că noi de fapt ne plângem doar ca să părem că știm lucruri, când de fapt suntem într-o ignoranță aproape totală.

Adică, serios, când Alexandru, care este el însuși redactor șef la o revistă SF on-line, Gazeta SF, a început să ne înșire lista de publicații online și apoi autorii români cu volumele lor, am înghițit în sec. Și ce ne-a prezentat a fost doar o parte.

Și pun lista prezentată și discutată, pe care aș vrea să o propun pentru lectură, tocmai datorită pasiunii lui Alexandru pentru acest gen, ca să vedeți că avem un prezent activ și autori buni în fantasticul românesc.

Antologii:
Antologia Argos Unu (MediaTech & TexaRom)
Almanahul Anticipația 2015 (Nemira)
Antologia Xenos (Nemira) (more…)

No Comments

Am ajuns la cea de-a șasea ediție a Serii de Carte Piatra-Neamț, unde am discutat despre „Ferma animalelor” și George Orwell. Ca de fiecare dată, ideile de la care am pornit în prezentarea cărții au dus la dezbateri interesante și la o interacțiune între participanți, în aceeași atmoferă prietenoasă de la partenerii noștri, Ceainăria Teaz.

IMG_7343-webCând spui Orwell, automat te gândești la două romane: „1984” și „Ferma animalelor”, ambele scrise în același stil și pe aceleași teme: tema controlului și a obedienței, tema dorinței de libertate, tema revoluției și a personajelor care caută schimbare. Deși „Ferma animalelor” este o carte publicată în 1945, cu cât intrăm pe firul poveștii, cu atât observăm că este o carte de actualitate, care parcă vorbește despre prezent. Cartea depășește cu siguranță barierele de timp și spațiu, întrucât, deși romanul a fost scris cu scopul de a evidenția perioada stalinistă, este încă o carte vie, prin filtrul căreia putem analiza situațiile sociale de astăzi. Este o carte pe care o recomand, având un subiect bun, dar și fiind scrisă în maniera proprie a lui Orwell, care nu-ți va da voie să lași cartea deoparte nici după ce o termini de citit.

„Ferma animalelor” începe cu prezentarea animalelor de la ferma intitulată inițial „Conacul” și ne anunță încă de la primele pagini despre visul pe care seniorul fermei, porcul Middle White, l-a avut. Putem spune că este liniștea dinaintea furtunii și începe ca orice revoluție: cu descrierea vieții actuale, o viață mizeră, în care animalele primesc puțină mâncare de la bețivul Jones, proprietarul fermei, dar sunt supuse la muncă foarte multă; o viață în care nu se cunosc fericirea și libertatea. Revolta crește pe măsură ce seniorul prezintă pământul Angliei ca fiind fertil, iar posibilitățile ca animalele să fie hrănite cum trebuie și să trăiască în confort există, însă, cu toate acestea, calitatea vieții lor este una foarte scăzută.

Vinovatul pentru toate aceste probleme este omul: „omul e singurul nostru dușman adevărat. Scoateți omul din scenă și cauza fundamentală a foametei în rândurile animalelor și a muncii excesive e abolită pentru totdeauna.” Mesajul pe care îl întipărește Seniorul în mintea animalelor este de a face revoluție, dar nu oricum, ci de a pregăti totul meticulos, fără grabă, iar în momentul în care va veni ziua potrivită, să scape de om, să-și facă propriile reguli și o viață mai bună, îndestulată, în care libertatea și egalitatea să fie cele după care toți să-și conducă viața:

„luptăm împotriva omului, nu trebuie să ajungem să semănăm cu el. Chiar după ce l-ați învins, nu-i adoptați viciile (…) Toate obiceiurile omului sunt rele.”
(more…)

No Comments

Vasile Baghiu 2La cea de-a V-a ediție Seara de Carte Piatra-Neamț, l-am avut invitat pe scriitorul Vasile Baghiu, fiind prima ediție din seria întâlnirilor cu autor. Într-o atmosferă extrem de confortabilă, domnul Baghiu ne-a vorbit despre scrierile sale, accentul căzând pe cele două romane ale sale, „Planuri de Viață” și „Fericire sub Limite”.

Născut la Borlești, în anul 1965, Vasile Baghiu a debutat în presă cu poeme, în 1983, simultan în revista Ateneu și în revista Liceului Sanitar din Bacău, pe care l-a absolvit în 1984. Este cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept și manifest care propune o direcție nouă în poezie și despărțirea de paradigma postmodernistă.
Câștigător a numeroase premii, din care amintim Premiul pentru poezie „Aurel Dumitrașcu” (1994), Premii ale revistei Poesis: pentru poezie (1995) și pentru critică literară (1998), Premiul pentru proză (pentru romanul „Ospiciul”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2007), Premiul „Liviu Rebreanu” (pentru romanul „Planuri de viață”), în cadrul „Colocviilor Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2012, Premiul pentru poezie „Mihai Ursachi” (pentru volumul „Depresie”) al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași (2013), Vasile Baghiu, (more…)

No Comments

Poezia a avut parte de un generos spațiu de manifestare în Brașov, în zilele de 25 – 27 septembrie. Cei care au creat acest spațiu sunt „CaiiBrasoave tabara de poezie verzi de pe pereți” și o să precizez două nume pe care le știu, ca promotori ai acestui eveniment, Laurențiu-Ciprian Tudor și Cătălin Stanciu.

De ce scriu despre evenimentul lor? Fiindcă am fost prezent în toate cele trei zile ale manifestării și am văzut pe viu ce s-a făcut și mi-a plăcut foarte mult. Manifestarea lor ați cunoscut-o pe net sub numele de „Brașoave – tabără de poezie în buricul târgului”.

Mi-a plăcut să mă întâlnesc cu poezia și diferitele abordări poetice prezente. Mi-a plăcut că s-a recitat și că poezia s-a mișcat prin oraș, mergând în patru locuri diferite. Mi-a plăcut îmbinarea poeziei cu muzica. Mi-au plăcut cei doi prezentatori și faptul că au fost emotivi și creativi (a se înțelege puțin „nebuni”). Mi-a plăcut că poeții au avut spații pentru a-și prezenta scrierile și unii chiar au nevoie de astfel de evenimente ca exercițiu de prezentare a poeziei. Mi-a plăcut să cunosc scriitori din afara Brașovului, mai exact zona Ploiești, Câmpina, Sinaia, cât și din Sibiu.

A fost un eveniment care marchează starea poeziei românești în spațiul contemporan, un eveniment foarte important din acest punct de vedere pentru cultura brașoveană, însă, din păcate, nu și din cel al participării publicului. Astfel că evenimentul a avut aroma unei reîntâlniri prietenești a poeziei. (more…)

No Comments

poster-A2-BookFestBV_1-web

Update: Concursul s-a încheiat. Câștigătoarele celor două vouchere sunt Ramona Grădinaru și Diana Tihon.

Mulțumim tuturor participanților pentru citatele trimise!

Salonul de Carte Bookfest vine în premieră la Brașov, de pe 16 până pe 18 octombrie la Hotelul Aro Palace, iar Asociația Visum pentru Educație și Cultură te trimite la Bookfest cu bani.

Participă la concurs și poți câștiga un voucher în valoare de 100 de lei.

Ce trebuie să faci pentru a intra în cursa câștigării unuia dintre cele două vouchere, fiecare în valoare de 100 de lei:

1. Dă-ne like la pagina de Facebook.

2. Scrie într-un comentariu la acest post un citat care ți-a plăcut. Citatul trebuie să fie însoțit de titlul cărții și de numele scriitorului. Nu uitați să ne lăsați numele și o adresă de email.

Cele mai interesante citate vor fi publicate și pe site la rubrica „Punctul de dezbatere”.

Concursul se desfășoară între 5 și 16 octombrie 2015.

Câștigătorii vor fi anunțați prin email pe data de 16 octombrie.

 

Despre Salonul de Carte Bookfest

Cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri vor putea fi găsite în Brașov între 16 și 18 octombrie la hotelul ARO PALACE, cu prilejul primei ediții locale a Salonului de Carte Bookfest Brașov. Unele dintre cele mai mari edituri din țară și-au anunțat participarea și vor oferi reduceri substanțiale la peste 10.000 de cărți, dar vor aduce și cele mai proaspete apariții de pe piața editorială. Astfel, vor fi prezente cu standuri editurile Humanitas, Curtea Veche Publishing, Polirom, Rao, Nemira, Litera, Trei, Corint, Niculescu, Cununi de Stele, Diana Press, Nomina, Trinity dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Multicart.

● Pe vizitatori îi așteaptă o ofertă de peste 10.000 de volume, dar și întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiți autori.

● Mihaela Bilic, Grigore Leșe, Dan C. Mihăilescu, Radu F. Constantinescu, Andrei Cornea, Radu Paraschivescu, Alexandru Muraru, Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Sabina Fati, Lidia Bodea, Marius Constantinescu, Vlad Russo vor veni la Bookfest să vorbească despre cele mai recente apariții editoriale.

Mai multe despre Bookfest

 

Update: Editurile vin la Bookfest
(more…)

23 Comments

poster-A2-BookFestBV_1-web● Salonul de Carte Bookfest vine în premieră la Brașov, de pe 16 până pe 18 octombrie la Hotelul Aro Palace
● Pe vizitatori îi așteaptă o ofertă de peste 10.000 de volume, dar și întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiți autori
● Mihaela Bilic, Grigore Leșe, Dan C. Mihăilescu, Radu F. Constantinescu, Andrei Cornea, Radu Paraschivescu, Alexandru Muraru, Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Sabina Fati, Lidia Bodea, Marius Constantinescu, Vlad Russo vor veni la Bookfest să vorbească despre cele mai recente apariții editoriale

Cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri vor putea fi găsite în Brașov între 16 și 18 octombrie la hotelul ARO PALACE, cu prilejul primei ediții locale a Salonului de Carte Bookfest Brașov. Unele dintre cele mai mari edituri din țară și-au anunțat participarea și vor oferi reduceri substanțiale la peste 10.000 de cărți, dar vor aduce și cele mai proaspete apariții de pe piața editorială. Astfel, vor fi prezente cu standuri editurile Humanitas, Curtea Veche Publishing, Polirom, Rao, Nemira, Litera, Trei, Corint, Niculescu, Cununi de Stele, Diana Press, Nomina, Trinity dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Multicart.

Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest.

Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00. (more…)

No Comments

SDC-afis-fantasticO ediție cum n-am mai avut până acum. Și asta pentru că vom străbate un gen de literatură și nu doar o carte sau un autor. Vom vorbi despre Genuri și autori în fantasticul românesc.

Seara de Carte Brașov vă invită la întâlnirea cu Genuri și autori în fantasticul românesc, ce va avea loc pe data de 8 octombrie 2015, începând cu ora 18:00, la Librăria Humanitas din Piața Sfatului.

Este o ocazie foarte bună să cunoaștem și acest domeniu, al literaturii fantastice, iar acest lucru îl vom face în prezența lui Alexandru Lamba, cel care ne va duce în tainele fantasticului.

În continuare aveți o listă cu titluri de autori români pe care o să încercăm să-i cunoaștem, puțin câte puțin.

Antologii:
Antologia Argos Unu (MediaTech & TexaRom)
Almanahul Anticipația 2015 (Nemira)
Antologia Xenos (Nemira)

Volume (nominalizați și câștigători RomCon):
E. Cadaru – A opta zi e-n fiecare noapte (Tracus Arte)
Lavinia Călina – Ultimul avanpost (Herg Benet)
Doina Roman – Pragul (Tracus Arte)
Lucian-Dragoș Bogdan – Vraciul de pe norul interior (Tritonic)
Sebastian A. Corn – Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira)
Liviu Surugiu – Atavic (Tritonic)
Cristian-Mihail Teodorescu – Senzoriada (Nemira)
Marian Trută & Dănuț Ungureanu – Vegetal (Nemira)
A.R. Deleanu – Bizaroproze (Herg Benet)

Noi, 2015:
Alexandru Voicescu – Malad (Herg Benet)
Liviu Radu – Intre cer si pamant (Nemira)
Stefana Czeller – Lacrimile Diavolului (Nemira)

No Comments

SDC-afis-Nervi o24 septembrie este data la care ne întâlnim la o nouă Seară de Carte Brașov. De data aceasta suntem la Seria de autori și ne întâlnim cu Laurențiu-Ciprian Tudor și cu volumul său de poezie Nervi.

Întâlnirea va avea loc la Librăria Humanitas, cu ora de începere 18:00.

Laurențiu-Ciprian Tudor este autorul volumelor „Teama de cerc și fuga după aripi”, „Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme”, „Apostolul verilor”, „Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan”, „Capul cu păsări” și „Nervi”. Ultimul face subiectul întâlnirii de joi, 24 septembrie.

„Poezia”

Poezia este un rachiu fin

obținut prin distilarea repetată

a tristeții de sine;

uneori poezia este un vin șampat și

dulce

picătură de avânt spre fericire; (more…)

No Comments

sdc Directii noi in psihanalizaJoi, 17 septembrie, ne revedem la Seara de Carte Târgoviște, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu. Diana Dăscălescu ne propune spre dezbatere lucrarea Direcții noi în psihanaliză de Karen Horney. Va fi o întâlnire bazată pe comunicare, vom vorbi despre conceptul de „supraeu” și despre anxietate.

No Comments

SDC-AFIS-IntercultSeara de Carte Brașov revine după vacanța de vară cu o primă ediție care se va desfășura pe data de 10 septembrie, ora 18:00, la Librăria Okian.

Această ediție face parte din seria „Interculturalitate în cultura locală și națională, rolul etniilor în cultura Română”, din cadrul Serii de Carte Brașov. Volumul propus spre discuție este Biblia și metalurgia, de Strul Moisa.

„Biblia și metalurgia” este rodul unei munci de cercetare de peste șase ani și evidențiază legătura intrinsecă dintre Biblie și metalurgia din perioada biblică. Autorul propune citirea Bibliei printre rânduri, utilizând așa-zise „lentile metalurgice” și astfel cititorului i se devoalează un domeniu la care poate nici nu s-ar fi gândit la o primă lecturare a textului.

No Comments

sdc targovisteSeara de carte Târgoviște vă invită joi, 3 septembrie, la ora 17.00, la o nouă întâlnire la Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu din Târgoviște.
Cartea propusă: „Zero limite”, de Joe Vitale.

Prezintă Eduard Samuel Adam

No Comments

S-a încheiat ediția din mai a Serii de Carte Piatra Neamț. S-a lăsat cu o atmosferă frumoasă, iar de această dată, cartea ne-a fost prezentată de către prietena noastră Mădălina Armanu, o iubitoare de carte prezentă la fiecare ediție pe care o organizăm la Piatra Neamț, care a ales să vorbească despre o poveste dragă ei, „Eat, Pray, Love” („Mănâncă, roagă-te, iubește”) scrisă de Elisabeth Gilbert. Ne bucurăm că ați fost alături de noi și vă lăsăm în continuare, așa cum v-am obișnuit, cu prezentarea care a avut loc aseară. Mulțumim tuturor celor prezenți și celor care susțin proiectul nostru, gazdei Ceainăria Teaz și partenerilor media TeleM Piatra Neamț și Onu Photos.

3„Cartea a fost publicată în SUA în 2006 și a reprezentat un fenomen cultural american. A fost tradusă  în 30 de limbi și publicată în 10 milioane de exemplare. Este o carte autobiografică a autoarei – Elisabeth Gilbert. Inițial am văzut filmul care a avut-o în rol principal pe Julia Roberts; cu toate că părerile au fost împărțite în ceea ce privește filmul, eu l-am revăzut de câteva ori cu mare plăcere. Iar când o prietenă mi-a spus că are și cartea, am simțit nevoia să o citesc. Am reușit să fac astfel comparația între un film bun și o carte și mai bună; o carte care reușește așa cum nicio imagine nu poate să o facă – să descrie într-un mod extraordinar trăirile pe care o femeie de 30 de ani le are.
(more…)

No Comments
1234