Curtea Honterus – Brașov

 
 

Curtea-HonterusDeschidem proiectul „Localitățile României” cu o imagine din Brașov. E vorba de curtea Honterus, mai exact locul din jurul Bisericii Negre și de la Liceul Johannes Honterus. Trec de multe ori pe acolo și văd foarte mulți turiști, chiar este o oprire obligatorie pentru orice turist care ajunge în Brașov și curtea arată la fel, neîngrijită. Este un spațiu care ar putea arăta altfel decât este acum. Am reușit să prind curtea într-o fotografie, astfel încât să se vadă bine în ce stare e.

 

Material realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură

[Localitățile României - proiect al Asociației Visum pentru Educație și Cultură. 
Prin acest proiect ne-am propus să arătăm abuzurile pe de o parte și realizările pe de alta, dar și efectele oamenilor asupra lor și asupra localităților, a locurilor în care trăiesc. Toate acestea se constituie într-un exercițiu sociologic, adică  pot fi analizate și discutate, și va avea ca element central fotografia.]

Comments are closed.