Atelierul de Idei, Mihai Bolonyi, 13 decembrie 2012

 
 

Mihai Bolonyi, Lectura ca mijloc de bântuire și prietenie
                                                      Cărțile sunt scrisori mai voluminoase, adresate prietenilor
                                                                                                                                Jean Paul

În actul lecturii este dificil de stabilit cine pe cine bântuie: scriitorul pe cititor sau invers. Chiar și raportul cititorilor este unul fantomatic. Fantoma este o prezență care ne privește, dar pe care noi nu o vedem. Scriitorul este în imposibilitatea de a-și vedea cititorii, dar aceștia din urmă îl privesc pe scriitor prin intermediul cărții. Pe de altă parte, cartea ca produs este trimisă asemeni unei scrisori însă fără a fi foarte clar cine sunt destinatarii, dar tocmai grație acestui mecanism scriitorul devine o fantomă care își bântuie cititorii.

”Moartea” unui autor este echivalentă cu ștergerea urmei lui, care poate avea loc în două feluri: prin refuzul lecturii sau prin deformarea textului. Cititul este nu numai o acceptare a unei moșteniri, ci și o relansare a ei și deci de a alege s-o ținem în viață. Din această perspectivă, moștenirea nu este numai o dobândire, ci și o obligație de a da mai departe.

Să ne imaginăm că un cititor este singurul care a citit o carte, oricare ar fi aceasta. Trăirile, gândurile și ideile pe care le are în timpul lecturii și după ce închide ultima pagină sunt numai ale lui. Dacă nu apare dorința de a le împărtăși este ca și cum acestea nu ar exista. Aici nu numai că nu putem vorbi de memorie și adevăr, dar nici măcar de uitare și minciună, ceea ce îl face pe cititor să se închidă în sine și astfel să se plaseze undeva între viu și fantomatic. Lectura este un act solitar, dar generează sentimentul de a-l face și pe cel de lângă mine să aibă aceleași trăiri, gânduri și idei pe care le-am avut și eu. Reprezintă o formă de depășire a unei incertitudini și de confirmare prin ceilalți asemănători a unui adevăr la care a ajuns un subiect prin intermediul lecturii. În acest fel, existența celuilalt este dată de dorința de a-l face martor la simțirea existenței proprii. Din acest punct de vedere, putem vorbi de prietenie ca o formă de trăire într-o comuniune de gânduri și idei. Deci, cititorul bântuie alți cititori tocmai ca să devină prieteni și să-și confirme reciproc existența și adevărurile.

Sloterdijk afirma că umanismul poate fi interpretat ca „un mesaj fondator de prietenie transmis de la distanță prin intermediul scrierii”. (Sloterdijk, Reguli pentru parcul uman) În această logică prietenia nu ține cont de spațiu și reprezintă o ademenire de la distanță, unde necunoscuții devin familiari. În plus, prin împărtășire, destinatarii își descoperă iubirea comună față de niște expeditori, ceea ce duce la o producție de fantasme comunitare. Se creează astfel grupuri, fără pretenții de omogenitate, dar care prin intermediul anumitor medii pot crea forme de enunțare colectivă.

Dacă luăm în considerare mijloacele de comunicare în masă, în comparație cu ”scrisorile”, acestea oferă iluzia de comuniune și relaționare, dar dialogul și producția personală sunt excluse. Aici putem vorbi doar de consum și opinii. Mijloacele de comunicare în masă sunt mijloace de control prin dezinhibare sau îmblânzire. Urmând acest raționament aș lansa urmatoare ipoteză: echivocul în lectură, interpretările reprezintă o invitație la dialog (care nu este obligatoriu față în față) și o formă de producție. Diferența dintre cele două poate fi analizată și prin deosebirea dintre idei juste și idei. Primele sunt apanajul unei ideologii, pe când ideile înseamnă o practică și o formă de a restitui limbajului capacitatea de a lupta împotriva puterii. În termenii lui Deleuze asta înseamnă „să exiști în propria ta limbă ca un străin, să trasezi pentru limbaj un fel de linie de fugă”. (Deleuze, Tratative)

Lectura reprezintă un mod de relativizare a presiunii puterii, deoarece ea oferă un prilej de a medita, adică de a fi capabil de îngrijire de sine și de a deveni astfel un subiect în raport cu un adevăr și de a avea puterea de a se ridica împotriva unei ordini obiective a lumii. Aici trebuie să facem deosebire între două tipuri de adevăr: unul în care individul este elementul principal de producere a lui și al doilea pentru care existența individului îi este indiferent. Din acest punct de vedere, obiectivul lecturii reprezintă un efort și o datorie de a demonstra că omul nu este o ființă aritmetică, deoarece ”…doi ori doi fac patru pentru că nu mai e viață, ci începutul morții.” (Dostoievski, Omul din subterană)

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *