Fericirea, după Russell, este o stare care se dobândește printr-un proces de autocunoaștere și alungare a singurătății, de înlăturare a tendinței noastre de refugiere în propriile temeri și de a păși cu o anumită doză de curaj într-un tablou în care prietenia, familia, interesele și pasiunile noastre ne pot ajuta să vedem lumea în care trăim cu alți ochi.
Plecând de la cauzele nefericirii, așa cum le vede el, Russell oferă prin cartea sa o călătorie prin principalele aspecte care ne construiesc viața: de la competiția care ne sufocă în „lupta pentru existență” și succes, spre plictisul care „într-o anumită doză (…) este un ingredient necesar vieții”, dar fiind de preferat să facem diferența între plictisul „rodnic” și cel „abrutizant”, ajungând la explicațiile asupra modului în care oboseala și individa, în toate tipurile și formele sale, ne pun cu ușurință piedici în atingerea fericirii și amintind și de sentimentul inoculat încă de mici asupra păcatului, toate aceste practici ne consumă energia de care avem nevoie pentru a ne putea bucura, liniștiți, de viață.
M-aș opri puțin asupra a câtorva aspecte pe care le-am regăsit de multe ori la cei din jur, unele chiar la propria persoană. Astfel, la subiectul abordat de Russell în capitoul „Frica de opinia publică”, mi-a rămas atenția asupra unui aspect pe care îl regăsesc (more…)
Suntem și pe