„Violentă, irațională, intolerantă, susținătoare a rasismului, tribalismului și bigotismului, scufundată în ignoranță și ostilă gândirii libere, disprețuitoare la adresa femeilor și coercitivă față de copii: religia organizată are multe pe conștiință”. Acesta ar fi citatul care ar descrie cel mai bine cartea lui Christopher Hitchens.
Cartea poate șoca pe mulți de la primele pagini, Hitchens pornind încă de la început într-o încercare de a demonstra cum cea mai mare invenție umană a condus la distrugere, crimă și bigotism. Povestind prin prisma sa de jurnalist, Hitchens a reușit să alăture argumentelor pe care le aduce și propoziții și argumente aduse de diferiți gânditori, punându-le într-un întreg și corelându-le cu descrierile unor evenimente sociale și politice la care a luat parte de-a lungul timpului chiar el.
Hitchens nu face referire doar la o religie anume, ci își îndreaptă atenția spre toate religiile organizate, aducând în discuție atât Vechiul și Noul Testament, dar și Coranul, povestind despre inepția creată de conceptul iadului și despre abuzurile care au fost comise asupra (more…)
Suntem și pe