Blog Archives

Afis corectat 1067x1600 px onlineConferința Transportul Electric din Brașov – Trecut, Prezent și Viitor

19 iulie 2017, orele 17:00 – 21:00, Centrul Cultural „Reduta”, str. Apollonia Hirscher, nr. 8, Brașov

Brașov este unul dintre cele mai mari orașe din România, cu peste 253.000 de locuitori. Este un centru important economic, rezidențial, universitar, medical, turistic, cu perspective de dezvoltare, fiind unicul pol de creștere din regiunea Centrală a României și are o tradiție importantă în transportul public de călători, care este organizat de către primărie în exploatare proprie încă de la 1 noiembrie 1932.

Tradiția municipiului în transportul cu troleibuze începe la 1 mai 1959, iar rețeaua fir-contact s-a extins treptat, ajungând în 1987 să însumeze nu mai puțin de 109 km, fiind parcursă de 17 trasee.

În prezent, deși Brașovul mai are doar 25 de troleibuze, din care maximum 15 circulă la ore de vârf, capacitatea instalată de alimentare cu energie electrică a sistemului de troleibuze este dimensionată pentru 130 de vehicule electrice de mare capacitate, iar sistemul beneficiază încă de valoroase dotări imobiliare, ce ar asigura premiza unei dezvoltări viitoare sustenabile.

Administrația locală plănuieste desființarea sistemului de transport cu troleibuze în acest an, urmînd ca acestea să fie înlocuite cu autobuze diesel.

Societatea civilă este sensibilizată de acest subiect și va lua atitudine pentru a determina factorii de decizie să păstreze transportul cu troleibuze.

Asociația Visum organizează o conferință avînd ca subiect transportul electric la Brașov, unde se vor face prezentări și dezbateri despre beneficiile operaționale, tehnice și ecologice ale acestui tip de transport. Sunt invitate la acest eveniment persoane cu preocupări în domeniul transportului electric, cu experiență în domeniul transportului public și reprezentanți ai unor organizații de profil. Evenimentul dorește să contureze o viziune corectă asupra acestui tip de transport și să fie un apel important către administrația locală, către factorii de decizie în vederea păstrării și dezvoltării transportului cu troleibuze la Brașov.

Invitați:
Eric Trel (Amsterdam, Olanda), expert finanţări transporturi urbane
Niculae Doboș (Cluj-Napoca), inginer tracțiune electrică
Liviu Neag (Cluj-Napoca), director general CTP Cluj-Napoca, preşedinte URTP
Tudor Măcicășan (Cluj-Napoca), specialist transporturi publice și trafic [consultant independent pe probleme de mobilitate urbană]
Gruia Hilohi (Brașov), arhitect-urbanist, cercetător în istorie urbană
Gabi Buhus (București), arhitect

FB event

No Comments
Biking_lovers

credit foto: all-free-downloads.com

Conferința EURO VELO în România la final

In 22 februarie 2016 s-a desfasurat la Sinaia conferinta nationala EuroVelo in Romania 2016, organizata de Clubul de Cicloturism “Napoca” (CCN), Outhentic Cycling Romania si Asociatia Adevaratii Veloprieteni, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR).

Alaturi de organizatii din intreaga tara, membre ale FBR, au participat la conferinta si alte ONG active in domeniul promovarii si practicarii turismului pe bicicleta, precum si autoritati publice centrale si locale, operatori economici din turism si au asistat jurnalisti si persoane fizice interesate de cicloturism.

Agenda conferintei a cuprins o serie de prezentari si dezbateri pe teme generale legate de turismul pe bicicleta in Europa si in Romania, cum ar fi situatia generala actuala, problemele si perspectivele, marcarea traseelor cicloturistice si proiectul de Retea Nationala de Trasee Cicloturistice Marcate din Romania (RNTCMR), urmate de o prezentare generala a Retelei Europene de Trasee Cicloturistice de Lung Parcurs EUROVELO inclusiv a istoricului, principiilor, administrarii si cerintelor retelei, starii actuale in diverse zone ale continentului si perspectivelor de revizuire in 2017-2019. (more…)

No Comments

logo nou BO2800 de braşoveni şi turişti cer o infrastructură pentru biciclete, sigură şi coerentă, în Zona Metropolitană Braşov!

Miercuri, 22 aprilie 2015, ora 11:00, reprezentanţii grupulului de iniţiativă “Bicicleşte Omeneşte” vor depune la Primăria Municipiului Braşov (registratura CIC – Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni), listele de semnături în favoarea petiţiei pentru realizarea unei infrastructuri corespunzătoare de piste pentru biciclete în Zona Metropolitană Braşov.

În acest context, va fi organizată o conferinţă de presă la ora 11.30 la Cafeteca (la subsol) str. Strada Grigoraș Dinicu 1, Brașov. (more…)

No Comments