Blog Archives

DSC_9835-1Nu demult, undeva prin 25 iulie 2014, am participat la Open Park Festival, organizat de Asociaţia Colors. Pot să spun din start că a fost un festival, de 4 zile, dedicat copilăriei. Adică nu doar copiilor, ci şi părinţilor. Numai că puţini dintre aceştia şi-au dat seama de acest lucru. Cei mai mulţi, şi vă spun că au fost mulţi părinţi care şi-au „scos copiii la joacă”, au stat pe margine şi au zâmbit. Normal, când nu prea ştii ce să le dai copiilor, stai şi te uiţi. Şi ca o paranteză, măcar ajută cu ceva organizatorii, timp, bani, pentru a putea face şi altă dată ceva aşa de fain.

Am văzut cu îngrijorare, şi nu este pentru prima oară, că oamenii nu prea știu ce să facă cu proprii copii. Oamenii nu ştiu ce să le dea copiilor, cum îi pot ajuta să se dezvolte şi, avem noi o vorbă prin popor, cum să-i ajute să crească într-un an cât cresc alţii în şapte, nu la înălţime, ci la minte. Legat de această stare, Neil deGrasse Tyson, întrebat fiind ce trebuie să facă părinții pentru copii, răspunde „dă-te din calea lor” pentru a-şi putea exersa curiozitatea. Mai mult, nu le pune bariere de tot felul prin afirmaţii „asta nu e voie, asta nu poţi să faci”, lasă-i să exploreze, eventual plasează-le în cale obiecte care să-i ajute la explorat. (more…)

OPF-afisOpen Park Festival 2014 – ediția a II-a are loc între 24-27 iulie, în parcul Tractorul din Brașov și aduce laolaltă 30 de parteneri și peste 100 de activități diferite adresate tinerilor brașoveni.

Open Park Festival este singurul festival cultural outdoor de tineret care are loc într-un parc din Brașov și care promovează jocurile & arta & sportul în special în rândul copiilor și tinerilor.

Secțiuni: jocuri, sport, ateliere artistice, ateliere creative, expoziții, spectacole. Program zilnic: orele 10-22. (more…)