Dă-te din cale și implică-te – Open Park Festival

 
 

DSC_9835-1Nu demult, undeva prin 25 iulie 2014, am participat la Open Park Festival, organizat de Asociaţia Colors. Pot să spun din start că a fost un festival, de 4 zile, dedicat copilăriei. Adică nu doar copiilor, ci şi părinţilor. Numai că puţini dintre aceştia şi-au dat seama de acest lucru. Cei mai mulţi, şi vă spun că au fost mulţi părinţi care şi-au „scos copiii la joacă”, au stat pe margine şi au zâmbit. Normal, când nu prea ştii ce să le dai copiilor, stai şi te uiţi. Şi ca o paranteză, măcar ajută cu ceva organizatorii, timp, bani, pentru a putea face şi altă dată ceva aşa de fain.

Am văzut cu îngrijorare, şi nu este pentru prima oară, că oamenii nu prea știu ce să facă cu proprii copii. Oamenii nu ştiu ce să le dea copiilor, cum îi pot ajuta să se dezvolte şi, avem noi o vorbă prin popor, cum să-i ajute să crească într-un an cât cresc alţii în şapte, nu la înălţime, ci la minte. Legat de această stare, Neil deGrasse Tyson, întrebat fiind ce trebuie să facă părinții pentru copii, răspunde „dă-te din calea lor” pentru a-şi putea exersa curiozitatea. Mai mult, nu le pune bariere de tot felul prin afirmaţii „asta nu e voie, asta nu poţi să faci”, lasă-i să exploreze, eventual plasează-le în cale obiecte care să-i ajute la explorat.

Acestea ar fi câteva gânduri pentru participanții la Open Park, dar să ne oprim privirile acum și asupra organizatorilor. Trebuie făcută precizarea că au fost mai multe organizații care au luat parte în calitate de parteneri, care au venit cu diferite jocuri și activități, dar care nu s-au ridicat la nivelul organizației gazdă, adică am venit cu temele făcute pe jumate. Iar instituțiilor publice care au sprijinit acțiunea nu le mulțumesc pentru că și-au făcut treaba, ci le spun că ar trebui s-o facă de fiecare dată.

Așadar, organizația gazdă a fost Colors, cred că toată lumea îi cunoaște, iar dacă nu, îi găsiți pe net. Vreau să vorbesc și să scot în evidență oamenii Colors, pentru că din cele patru – cinci ore cât am stat la Open Park, s-a văzut că fără acești oameni nu se făcea nimic. Ei au organizat un maraton, de patru zile, de jocuri și activități, pe care le-au pus în practică și au reușit s-o facă cu succes, având zeci de participanți la fiecare activitate. Sunt oameni care au entuziasm și care-și fac treaba la un nivel profesionist și responsabil.

Vă las să-i vedeți în câteva fotografii și o să vă dați seama despre ce vorbesc. Sper doar să nu-mi fi scăpat cineva.
În final, Asociația Visum mulțumește Asociației Colors pentru invitația de a participa la Open Park Fest și sperăm să ajungem și la următoarea ediție alături de voi.

Articol realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură

Comments are closed.