Blog Archives

Prezența și absența la vot de la alegerile locale 2016

Pentru că alegerile pentru Parlament sunt foarte aproape, pe 11 decembrie, ne-am decis să ne uităm puțin pe cifrele de la alegerile locale din 2016.

De obicei suntem tentați să ne uităm pe prezența la vot, adică numărul și procentul de oameni care au ieșit la vot în ziua alegerilor. De altfel, asta ni se dă, chiar dacă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) are ceva mai multe date.

Știm prezența la vot, dar ne interesează și absența la vot. Adică aceia care nu au ieșit la vot în ziua alegerilor. Din păcate doar la nivel de cifre. Motivele sunt cunoscute de fiecare în parte.

Exercițiul de calcul vizează județul Brașov.

La nivel național, AEP zice că sunt 18.320.473 de persoane pe listele de alegători.

La nivelul județului Brașov, AEP zice că sunt 518.658 de persoane pe listele de alegători.

prezenta-la-vot-locale-2016

Tabelul 1: Prezența la vot la nivel național plus prezența și absența la vot la nivelul Județului Brașov.

Să explicăm tabelul.

În tabel avem prezența la vot:
- Național 8.874.432 – 48,44%
- Județul Brașov 236.470 – 45,59% – nivel aflat sub cel național.

Apoi, calculele au fost făcute pe categorii de vârstă și sexe.

(more…)

No Comments

Magnifying Glass Vector SetÎn timp ce majoritatea oamenilor încearcă să-şi stabilească „alesul” pentru 2 noiembrie, candidaţilor nu le pasă de ce părere au alegătorii. Pentru partide e o bătălie de supravieţuire. Dacă iese Ponta, ACL are multe de pierdut. Miza alegerilor pentru fiecare grupare este să-şi blocheze oponenţii. Dacă nu iese Iohannis, ACL-ul nu o să aibă acces la anumite instituţii, la care mai are acum acces prin Băsescu şi o să piardă bătălia pe termen lung. Pentru PSD şi compania e momentul să deţină controlul ambelor instituţii, Parlament şi Preşedinţie.

Şi toată inundaţia asta politică cu afişe şi cu lovituri murdare, noi, cetăţenii o întreţinem promovând votul pe aceiaşi indivizi, de 25 de ani. Einstein dădea următoarea definiţie nebuniei, atunci când oamenii fac în mod repetat un lucru într-un timp îndelungat, fără a schimba nimic, așteptând rezultate diferite. Ei bine nu e doar nebunie, este tâmpenie (lipsa educaţiei, informării și implicării) şi manipulare (discursul politic). Toată invazia din on-line în care ne spunem unul altuia că trebuie să ieşim la vot, că e instrumentul democraţiei, că nu-i lăsa să aleagă în locul tău, nu au nici o valoare. Şi asta nu pentru că votul nu e un instrument deştept, ci pentru că nu ai pe cine vota. Aşa cum ziceam deja, îmi cereţi să ies să-i votez pe aceiaşi care de 25 de ani nu fac decât să-şi umple buzunarele din banii noştri, care se scuipă şi care nu prezintă nici un program real. Nu-i așa că-i o nebunie generală.

Mi-ar plăcea să existe şi votul de neîncredere, o ştampilă cu NU sau pe buletin să fie două câmpuri, unul DA şi unul NU, iar NU-ul să însemne vot de eliminare pentru candidat. În momentul de faţă nu există posibilitatea de a respinge un candidat sau un partid. Indiferent ce vrei, sistemul de vot te obligă să-i alegi. Iar cei care invalidează buletinul de vot sunt băgaţi la buletine de vot greşite şi sunt ignorate.

Mi-ar mai plăcea să existe un contract juridic pe care candidatul îl semnează cu societatea pentru programul pe care îl propune. Şi dacă nu respectă contractul şi iese din limitele legalităţii contractului, să existe consecinţe juridice.

Şi înainte să-mi spuneţi să votez, care sunt realizările candidaţilor/partidelor pentru care îi/le susţineţi şi pe care mi le prezentaţi?

Pentru noi, cetăţenii, votul în ziua de azi nu contează, politicul, indiferent de culoare, este acelaşi, lipsit de orice valori etice, morale şi lipsit de orice urmă de încredere, de aceea trebuie renunţat complet la el. Votul funcţionează dacă înainte de a-l da există o negociere şi o înţelegere între părţi, în cazul acesta între politiceni şi societatea civilă. Personal, nu cred să fi văzut vreo negociere. Este de fiecare dată o decizie unilaterală-politică.

Vă propun/provoc, pe final, să nu mai consumaţi resursele personale şi energia pentru a face jocurile politice, ci pentru a colabora la găsirea unei căi de a ne face viaţa fără politic, pentru a ne construi o societate care chiar să servească nevoilor noastre şi nu doar a câtorva oameni care au pus mâna pe putere. Cel puţin îndreptaţi-vă atenţia spre oameni din interiorul societăţii civile, care mai au verticalitate, educaţie şi cunoaştere, oameni care pot produce un mult mai mare bine pentru societate.

credit foto: all-free-download.com

Articol realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.

No Comments

AtentieÎn România putem spune că fiecare an este electoral, după felul în care se comportă politicienii. Tot ce fac este doar pentru a câștiga capital electoral. „Realizările” politicienilor sunt făcute pentru voturi și nu pentru a rezolva nevoile sociale. Dacă luăm în discuție doar două elemente, foarte importante, ne dăm seama că politicienii nu lucrează după un plan, ci doar pentru ce au ei nevoie. Cele două elemente sunt nivelul de trai, care este foarte scăzut și autostrăzile, care nu există în România.

Față de politică și de politicieni cred că putem face afirmația că există o încredere scăzută spre deloc și o nemulțumire generală, odată față de „realizări” și odată față de atitudinea pe care politicienii o au față de oameni. (more…)