Despre voluntariatul nemtean

 
 

DSC06925 1

de la stânga la dreapta: Mihai Tatu, Andrei Carabelea, Dan Morar, Cristian Savin, Vlad Mâță, Adriana Hurjui

Aseară a avut loc prima ediție a Atelierului de Idei de la Piatra Neamț. Ca primă temă abordată am ales „Voluntariatul”, în ideea de a vedea unde se situează orașul Piatra Neamț vizavi de mediul neguvernamental și spiritul civic. Atelierul de idei este un proiect inițiat de Asociația Visum pentru Educație și Cultură din Brașov, care are ca scop realizarea unui set de întâlniri, sub o formă non-formală, prin care se dorește promovarea educației și culturii, realizarea unor evenimente prin care să promovăm artiști, să discutăm idei și, de ce nu, să propunem potențiale soluții la probleme existente. Dacă am făcut o obișnuință de a pleca de la om spre o idee, Atelierul de idei încearcă exact inversul, să inducem o practică a omului de a pleca de la idee, de la discurs, spre om, de a vedea critica nu drept un instrument de descurajare, ci dimpotrivă, drept construcție pozitivă asupra identității umane și a celei sociale.

I-am avut ca invitați pe Andrei Carabelea de la Asociația Sens Civic, Cristian Savin de la Asociația Pro Democrația și pe Dan Morar de la Alambic de Arte. Întâlnirea a debutat cu ceva tensiuni, fiecare invitat expunându-și propriul punct de vedere, intrând parcă într-o competiție, într-o sferă a concurenței și nu într-un dialog constructiv, care să lase la o parte, pentru câteva momente, stratul exterior și „bătăliile” de statut și să se concentreze strict pe ceea ce contează în acest mediu: voluntariatul. Am zăcut prea mult pe chestiuni politice, economice și mai puțin pe partea civică, a comunității, mai mult pe ceartă și mai puțin pe partea de implicare a voluntarului și a ce poate oferi ONG-ul atât pentru dezvoltarea lui cât și pentru societate. Desigur, am atins și aceste aspecte, cum ar fi problema a ceea ce „îi iese” voluntarului în urma activităților lui: dezvoltare personală, deprinderea unor abilități care îl pot ajuta la viitorul loc de muncă sau în viața de zi cu zi, așa cum ne spunea Andrei Carabelea, sau chiar o posibilitate de a-ți ocupa timpul constructiv sau a ieși dintr-o depresie pentru cei care în prezent nu au un loc de muncă, așa cum afirma domnul Cristian Savin. Este clar că voluntariatul poate fi un prilej de socializare și de a-ți găsi apartenența la un grup, lucruri reieșite din afirmațiile lui Dan Morar.

Am avut plăcerea de a interacționa și cu o voluntară dedicată, automotivată chiar, din Piatra Neamț, Ana Zamă, care ne-a oferit câteva cuvinte frumoase despre ceea ce înseamnă voluntariatul, punând accent pe faptul că a face voluntariat și a-i ajuta pe ceilalți este cu siguranță un fapt care îți aduce mulțumire de sine, încurajându-i pe toți să desfășoare astfel de activități: „voluntariatul este cea mai bună formă de educare a unui tânăr care trăiește într-o lume în care totul are preț”.

Ce am putut descoperi la această ediție a Atelierului de Idei este că la Piatra Neamț mai este mult de muncă până să se ajungă la ceea ce putem numi o „cultură a voluntariatului”. Și nu neapărat de lucru pe voluntari, cât pe cei care îi coordonează. Invitații au semnalat această problemă chiar prin exemplul propriu, arătând că aici încă nu s-a format o solidaritate între organizații, ci mai degrabă există o concurență între ele, lucru care în Brașov, de exemplu, are tendința de a scădea. Credem că prin această ediție a Atelierului de Idei, unde spiritele s-au încins încă de la început, s-a putut observa pentru toți cei prezenți că există un deficit de comunicare, ceea ce confirmă necesitatea demersului propus de Asociația Visum prin proiectul Atelierul de Idei, o lipsă de comunicare atât între ONG-uri, dar și între ONG-uri și grupurile de inițiativă. Este cazul să ne axăm mai mult pe proiecte care pot aduce beneficii comunității, pe atragerea de voluntari, pe colaborare și cât mai mult respect față de ceea ce face cel de lângă noi, și mai puțin pe acuzații și pe încercarea de a realiza o ierarhie clară. Până la urmă, voluntariatul trebuie să ne aducă mai aproape unii de ceilalți, iar scopul central trebuie să fie fondul, rezultatele, mai puțin forma. Am regăsit la Piatra Neamț mai degrabă o „bătălie” între grupul de inițiativă și ONG, și mai puțin o deschidere între cele două în a vedea importanța și beneficiile pe care le poate aduce fiecare dintre părți.

Poate modul nostru de moderare nu a fost tocmai plăcut pentru toată lumea, este și încercarea noastră de a arăta că putem face lucrurile și în alt fel, evitând să le realizăm după un anumit tipar. Desigur că am fi putut merge pe un topic de genul „întrebare clară – răspuns”. Nu am dorit să intervenim foarte mult în discuții, lăsându-i pe cei trei invitați și, de altfel, pe toți cei prezenți care au dorit să pună întrebări, să-și exprime punctul de vedere, tocmai pentru a nu cenzura problemele, ci a le scoate în evidență. Legat de puncte de vedere, știm că la eveniment nu a apucat toată lumea să-și exprime opiniile și de aceea îi invităm să o facă pe site.

Domnul Cristian Savin a propus o idee foarte frumoasă și necesară tototdată, aceea de a deschide la Piatra Neamț un Centru de Voluntariat. Asociația Visum susține acest demers și este deschisă cu siguranță la o colaborare. Totuși, pentru ca un astfel de centru să fie viabil pe termen lung, este necesară o deschidere din partea tuturor reprezentanților de ONG-uri din această zonă, care să încerce să pună pe prim plan voluntariatul, voluntarul, activitățile propriu-zise, și pe plan secund propria imagine.
De asemenea, ne-a plăcut faptul că Andrei Carabelea s-a arătat interesat de o comunicare mai eficientă între organizații și ne-a plăcut și entuziasmul cu care Dan Morar ne-a povestit despre Alambic de Arte și despre edițiile experimentate acolo; ne pare totuși rău că aceste discuții au avut loc după închiderea evenimentului, în cadrul unor conversații cu caracter mai privat, și că aceste aspecte pozitive nu au fost expuse și timp de o oră jumătate, cât am stat cu toții la masă.

DSC06924 1Deși întâlnirea s-a încheiat după o oră jumătate, discuțiile au continuat și după. Le mulțumim celor care au rămas și după eveniment pentru a-și exprima punctul de vedere.

Punând cap la cap întâlnirea de aseară, ne-am dat seama că există oameni interesați de mediul neguvernamental, de proiecte și de voluntariat, iar problema la care trebuie lucrat nu este lipsa de interes față de aceste aspecte, ci mai degrabă trebuie rezolvată problema comunicării. Este necesar să ne ascultăm și să nu uităm nici un moment că, dincolo de simpatiile sau antipatiile noastre personale, există totuși cauzele pentru care am decis cu toții să intrăm în acest sector.

Mulțumim invitaților și tuturor celor prezenți, precum și gazdei noastre Pub Km0. Noi vom continua seria Atelierului de Idei la Piatra Neamț încercând să aducem în prim plan teme interesante pentru comunitate și sperăm să fiți prezenți și data viitoare.
Menționăm că dorim să formăm o echipă pentru desfășurarea proiectelor Asociației. Prin urmare, vă invităm să ne contactați la adresa office@visumbrasov.org dacă sunteți interesați să luați parte în calitate de coordonatori sau voluntari.

În continuare atașăm și înregistrarea de la acest eveniment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *