Cum putem încuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea

 
 
Brașov

Brașov – credit foto: Visum

Concluzii ale audierii publice cu tema Cum putem încuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente si amenzi?

Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității și Federația Transylvanet – Federația pentru patrimoniul transilvănean, a organizat în data de 28 ianuarie 2016, ora 16:00 la Casa Baiulescu (Livada Poștei) din Brașov o audiere publică pe tema „Cum putem încuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente si amenzi?”, în cadrul proiectului „TransylvaNET – Consolidarea societății civile pentru dezvoltare prin promovarea patrimoniului” finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).

Audierea publică a stârnit interesul a 55 de participanți, dintre care 41 de cetățeni ai municipiului Brașov și 14 reprezentanți ai autorităților locale și a instituțiilor de cultură din Brașov.

Membrii comisiei de experți au fost: Adelina Cristea din partea Transylvanet – federația pentru patrimoniul transilvănean, Izabela Hartel din partea Fundației Mihai Eminescu Trust și Kristina Creoșteanu din partea Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității.

Comisia de experți a centralizat opiniile scrise și verbale prezentate de participanți și pe baza acestora a întocmit un raport sinteză care conține concluziile extrase din propunerile depozanților și recomandări pentru activități viitoare pe această tema.

Majoritatea depozanților au menționat că nevoie cea mai mare vizează simplificarea procedurii pentru obținerea autorizației de construcție şi scăderea tarifului acestui serviciu; astfel cofinanțarea de la bugetul local a costurilor de avizare a lucrărilor şi simplificarea procedurilor birocratice reprezintă unul dintre stimulentele cele mai motivante pentru proprietari. De asemenea, depozanții consideră că este de ajutor o cofinanțare a costurilor de reabilitare, reparații şi întreținere a clădirilor istorice, însă aceasta trebuie să se acorde în funcție de necesități (unele case având nevoie de mai multă investiție, altele de mai puțină).

În altă ordine de idei, majoritatea depozanților susțin că atât impozitarea suplimentară a proprietăților lăsate în paragină, cât şi scutirea de la plata impozitului pentru clădirile de patrimoniu nu pot fi generalizate; este imperios necesar să se analizeze situația fiecărei clădiri în parte, să se înțeleagă cauza delăsării şi doar după această etapă să se aplice impozitarea suplimentară, acolo unde este cazul.

Mai multe informații despre proiect AICI.

Pe baza raportului sinteză, Federația Transylvanet va formula un set de propuneri legislative care să vină în sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm luați legătura cu:
Adelina Cristea, Expert Comunicare, 0770-909507, adelina.cristea@heritas.ro
Kristina Creoșteanu, Reprezentant AIDC Brașov, 0727-833101, kristina.creosteanu@yahoo.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *