De curând l-am văzut la Seara de Film Brașov și îmi pare a fi o reuniune de forțe din partea regizorului (Paul Haggis) și a unei trupe de actori hollywood-ieni, foarte cunoscuți (Sandra Bullock, Don Cheadle, Tony Danza, Loretta Devine, Matt Dillon, Jennifer Esposito, William Fichtner, Brendan Faser, Terrence Howard, Thande Newton, Michael Pena, Ryan Phillippe, Keith David), pentru a arăta întregii societăți drama umană. Este un film despre prejudecăți, discriminare, despre rasism, neînțelegere, despre o societate în care oamenii sunt puși pe harță, sunt nervoși, supărați, au probleme de orice fel și produc o stare de tensiune, care se întoarce împotriva noastră sub forma prejudecăților.
Sunt prezentați oameni în diferite situații, cei care nu au avut parte de educație, cei care recurg la droguri și intră pe un traseu fără salvare, care provoacă neplăceri și situații critice atât pentru ei cât și pentru cei cu care intră în contact. Ca exemplu, e mama detectivului Waters. În același timp, avem oameni, care chiar dacă au educație, studii, intră în sisteme constrângătoare, coercitive, în care sunt „forțați” să facă anumite jocuri. Aici e cazul detectivului Waters, care este amenințat cu cazierul fratelui său. Este cazul celor din poliție, procuratură, sisteme publice. Și mai avem sisteme infracționale, de furt, de trafic cu persoane.
Filmul este o poveste despre cum se poate ajunge la o problemă sau chiar la crimă din neînțelegere reciprocă și din faptul că oamenii eșuează să-și comunice stările, ideile, sentimentele, faptele. Aici regăsim cazul ofițerului de poliție Tom Hansen și al fratelui detectivului Waters.
Prejudecățile devin astfel un rezultat al unei slabe educații, al unei comunicări deficitare. Discrimarea, rasismul și prejudecățile apar sub forma corupției în sisteme publice, abuzului poliției, crimei direcționate spre anumite categorii de oameni, în funcție de culoare, proveniență.
Acest film reprezintă un material de gândit la adresa comportamentelor noastre, comportamente care, chiar dacă le vedem petrecându-se la distanță, în Statele Unite (ar trebui menționat că filmul a fost realizat pornind de la cazuri reale), și uitându-mă către România și chiar către întreaga lume, îmi dau seama că globalizarea exista înainte de a vrea s-o facem, doar că este una cu o față urâtă. Se pare că cel mai ușor reușim să preluăm comportamente negative.
Și în România, la nivel de prejudecăți, avem raporturile dintre etnii, de orice fel.
Crash este un film care ar trebui trecut pe lista „de văzut” tocmai pentru poveștile de actualitate pe care le redă, dar și pentru emoția pe care situațiile prezentate reușesc să le transmită. Întrebarea care rămâne deschisă ar fi: cum am putea schimba aceste comportamente care, pe măsură ce vizionăm filmul, le vedem ca respingătoare, revoltătoare, când noi oamenii, într-o formă sau alta, suntem creatorii lor?
Material realizat de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.
Suntem și pe