Atelierul de Idei. Democrația și Economia

 
 
IMG_6853-web

dr. Claudiu Covrig

Pe 18 decembrie am avut o nouă ediție în cadrul proiectului Atelierul de Idei. De data aceasta am avut ca temă de discuție democrația și economia, temă adusă în atenția noastră de către dr. Claudiu Covrig. Accesând acest link veți putea găsi câteva cuvinte despre invitat.

În continuare, scriu câteva din ideile care au ieșit la iveală în timpul discuție, iar pentru cei interesați puteți asculta înregistrarea atelierului.

Pentru început, atelierul, așa cum a fost gândit, și-a propus descoperirea democrației analizând sau mai degrabă urmărind situația economică la nivel mondial, pe dimensiuni care leagă țările și continentele între ele. Ca suport de discuție puteți urmări și câteva elemente grafice (Claudiu C – Presentation VISUM) puse la dispoziție de către invitat.

Vorbim de exemple de măsuri economice luate în cazuri precum Statele Unite, Brazilia, Elveția, care au ca efect dezvoltarea și salvarea țărilor în timp și de absența unor astfel de măsuri în România, Spania, care au ca efect îndatorarea țărilor și scăderea nivelului de trai. Un element important care iese în evidență este orientarea statelor către resursele proprii și către dezvoltarea locală în baza resurselor locale. Cel mai puternic exemplu este agricultura, care devine în Statele Unite și Brazilia, dar și țări vest europene, un puternic motor care susține nu numai piața de alimente, dar și piața de energie. Un exemplu elocvent este cel al Braziliei, care, din trestia de zahăr produce zahăr, etanol și electricitate. Și fiindcă produc cantități mari de etanol, Brazilia adoptă o politică prin care în componența benzinei se introduce 25% etanol, reducând astfel dependența de petrol și în același timp dezvoltând domeniul agriculturii.

Untitled-3La polul opus este România, care folosește 40% din capacitatea agricolă, în timp ce rămâne dependentă de gazul rusesc, care, deși este la un preț foarte mic în ultimii trei ani, plătește un preț ridicat datorită unui contract semnat, nefavorabil pentru România.

Închei aici articolul cu ipoteza de pornire din atelier: suntem dispuși să riscăm și să adoptăm măsuri mai curajoase pentru a ne salva? Trebuie să depășim politizarea excesivă a societății, a economiei, a pieței, a atitudinii despre democrație, lucru care duce la pierderea încrederii, la izolarea individuală, nu ne mai ascultăm unii pe alții; să lăsăm controlul central puternic, guvernarea prin ordonanțe, lucru care nu se întâmplă în Elveția. Acolo au loc 5-6 referendumuri pe an pentru votarea de către populație a măsurilor importante.

Democrația înseamnă un angajament la nivel individual și apoi la nivel de stat, pentru a avea o educație, o piață liberă, un trai bun; înseamnă implicare și asumare din partea fiecăruia.

La final, mulțumim invitatului, dr. Claudiu Covrig pentru disponibilitatea de a ne aduce mai aproape exemple din alte țări, participanților și gazdei noastre Librăria Okian Brașov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *