Blog Archives

Foto Centrul Istoric Cetate Brașov, 2005 Credit foto: Diana-Bertha Krausser

Spunem NU distrugerii Dealului Warthe

Astăzi, 31 iulie 2017, am depus la Primăria Municipiului Brașov punctul de vedere cu privire la proiectul imobiliar (cu numărul 59651/31 iulie 2017) al celor de la Maurer Imobiliare de pe Dealul Warthe. De altfel, punctul de vedere se adresează oricărei construcții de locuințe colective care ar vrea să se facă pe Dealul Warthe. Mai jos redau documentul în întregime.

Înainte de a parcurge textul documentului puteți citi și punctul de vedere al Ordinului Arhitecților Brașov Covasna Harghita.

„Brașov, 31 iulie 2017
Către Primăria Municipiului
În atenția Domnului Primar George Scripcaru
În atenția Doamnei Arhitect Șef Marilena Manolache

Această petiție vine ca urmare a dezvoltării imobiliare anunțate a avea loc pe Dealul Warthe, pe strada Stejerișului, nr. 12 și ca urmare a anunțului de pe site-ul Primăriei Brașov „Obiecțiuni/observații privind documentația PUZ strada Stejerișului se pot face la Primăria Municipiului Brașov până la data de 31.07.2017, inclusiv”.

Pe date de 25 iulie 2017 Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Asociația Pro-Democrația – Club Brașov și USR Brașov au organizat o dezbatere publică prin care s-a dorit informarea publicului și culegerea punctelor de vedere pe subiectul mai sus menționat.

20413935_1679181922123894_7535551847249750503_o

Foto Dezbatere publică 25 iulie 2017

La această dezbatere au participat un număr de aproximativ 60 de persoane, printre care un reprezentant al Primăriei Brașov, un reprezentant al OAR Brașov-Covasna-Harghita, reprezentanți ai două Asociații Civice Stradale, un reprezentant al Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității  și arhitecți.

De asemenea, pe data de 27 iulie 2017, a mai avut loc o întâlnire cu locuitori ai zonei Șchei, pe același subiect. La întâlnire au fost prezenți aproximativ 15 oameni.

Concluzia celor două întâlniri este că dezvoltate imobiliară de pe Warthe a companiei Maurer Imobiliare nu este dorită, argumentele aduse fiind următoarele:

(more…)

No Comments

Analiză intersecția Făget, Brașov: Str. Aurel Vlaicu – str. 13 Decembrie – Bd-ul Gării

Update 2 august 2016

Revin asupra acestei intersecții cu un lucru care mi-a scăpat din vedere la realizarea inițială a analizei. Mai jos ziceam că giratoriul are 3 benzi. Ce am văzut acum e faptul că giratoriul are 3 benzi pe anumite zone și 4 pe alte (colțul Aurel Vlaicu – 13 Decembrie, pe ieșirea din Aurel Vlaicu și coltul 13 Decembrie – Gării, pe intrarea în Gării). O eroare care amplifică și mai mult problemele explicate mai jos.

Faget 3 si 4 benzi

Intersecția Făget, cadru cu 3 și 4 benzi. / credit foto: I-STEP

Analiza inițială a fost făcută în decembrie 2015.

Avem o intersecție în cruce cu patru direcții de mers, dotată cu giratoriu. Giratoriul este un element de calmare a traficului (mers cu viteză cât mai mică). Geometria unui giratoriu trebuie realizată pentru a produce calmarea traficului.

Faget analysis

img. 1 / credit foto: Google maps

Liniile colorate, roșu, galben, portocaliu și magenta (seamănă cu roz, dar nu e roz) arată direcțiile de mers.
a. Roșu: dinspre Tractoru spre Onix;
b. Galben: dinspre Griviței și Aurel Vlaicu spre Gară;
c. Portocaliu: dinspre Onix spre Tractoru;
d. Magenta: dinspre Gară spre Aurel Vlaicu și Griviței.

Aceste linii, pe lângă faptul că arată direcțiile de deplasare, arată și cele mai bune traiectorii de abordare a intersecției pe care le-ar alege șoferii în condițiile optime. Liniile arată traiectorii aproape drepte, cu mici curburi. Acest lucru permite viteze mari sau foarte mari. Vezi img. 1

I-STEP

Viteză mare = siguranță scăzută

Un alt element care permite viteze ridicate este numărul de benzi pe fiecare din cele patru drumuri (A, B, C, D). A – 5 benzi; B – 7 benzi; C – 6 benzi; D – 6 benzi. De asemenea, viteza ridicată este posibilă și faptului că giratoriul are 3 benzi. Vezi img. 1

Recomandări pentru a avea viteze mici și pentru a crește siguranța: una sau maximum două benzi în giratoriu, una sau maximum două benzi la intrarea sau la ieșirea din giratoriu. De asemenea, geometria intersecției să nu permită traiectorii atât de drepte precum cele existente, ci să aibă elemente de șicane sau sugrumări/îngustări. Vezi img. 2a, 2b, sc. (more…)

4 Comments
Trecerile de pietoni zona SIF – Primărie – Modarom, I-STEP

Acum câțiva ani, când am venit la facultate la Brașov, exista o stradă pe care făceam tot posibilul să o evit. Este vorba despre Iuliu Maniu (zona SIF Transilvania), iar motivul pentru care încercam să o evit ținea strict de siguranță.

Strada mai era cunoscută (cel puțin printre unii studenți veniți din alte orașe) drept „strada-liniuță”, întrucât pe acolo mulți șoferi obișnuiau, mai ales noaptea (după ora 22.00), să facă „liniuțe”, adică să calce accelerația și să se ia la întrecere între ei. Strada încă este una periculoasă, căreia și atunci și acum, geometria îi permite accelerarea și viteza. De nivelul de zgomot și poluarea fonică nici nu mai vorbesc! Tot pe această stradă este cunoscută și o porțiune ca fiind „curba lui Tartagă” din cauza unui urât accident care a avut loc, unde un șofer cu o alcoolemie destul de mare și o viteză tot la fel de mare a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, intrând pe trotuar și lăsând în urma sa victime.

img 1 trecere desfiintata cimitir

img. 1 trecere desfiintata cimitir / credit foto: I-STEP

Revenind, pe atunci, trecerea de pietoni de pe această stradă era foarte aproape de cimitir (vezi img. 1), o trecere utilizată puțin de persoane tocmai din cauza lipsei de siguranță. Trotuarele au rămas și astăzi, la fel ca atunci, foarte înguste și nesigure (oricând un vitezoman poate scăpa controlul mașinii, cum s-a întâmplat în mai multe cazuri), în timp ce „strada-liniuță”, care are în anumite locuri și 3 benzi pentru un singur sens, pune mașinile pe primul loc, mașini care merg cu viteză, într-o zonă, culmea, de tranzit pentru pietoni. (more…)

No Comments

Braşov trafic rutier 0002 – 27 decembrie 2015 – I-STEP

Macheta I-STEP 3

I-STEP

Filmare realizată în cadrul programului I-STEP (International Sustainable Transportation Engagement Program). Scopul este de a arăta traficul auto văzut dintr-o mașină și de a identifica elemente și situații care pot duce la conflicte și care pun în pericol siguranța participanților la traffic.

Filmarea este realizată pe ruta: intrarea în Braşov dinspre Sf. Gheorghe – str. Hărmanului – bd. Gării – str. 13 Decembrie – str. Mircea cel Bătrân – str. Nicolae Teclu. Viteza maximă cu care s-a mers a fost de 55-59 km/h.

În continuare sunt trecute, cu minute, elementele și situațiile întâlnite pe parcurs. Dacă mai sunt elemente și situații de trafic pe care nu le regăsiți le puteți trece în comentarii. (more…)

No Comments

Macheta I-STEP 3Brasov trafic rutier 0001 – 23 decembrie 2015 – I-STEP

Filmare realizată în cadrul programului I-STEP (International Sustainable Transportation Engagement Program). Scopul este de a arăta traficul auto văzut dintr-o mașină și de a identifica elemente și situații care pot duce la conflicte și care pun în pericol siguranța participanților la traffic.

Filmarea este realizată pe ruta: str. Nicolae Teclu – str. Mircea cel Bătrân – str. 13 Decembrie – bd. Gării – str. Hărmanului – ieșirea din Brașov spre Sfântu Gheorghe. Viteza maximă cu care s-a mers a fost de 55-59 km/h.

În continuare sunt trecute, cu minute, elementele și situațiile întâlnite pe parcurs. Dacă mai sunt elemente și situații de trafic pe care nu le regăsiți le puteți trece în comentarii.

Str. Nicolae Teclu – stradă de cartier, cu două sensuri, o bandă pe sens. Mașini parcate pe ambele sensuri.
0:35 pieton traversare neregulamentară
0:42 situație cu potențial de conflict. Datorită mașinilor parcate pe ambele sensuri camioneta nu poate înainta, ceea ce duce la o posibilă blocare a intersecției străzilor Nicolae Teclu cu Mircea cel Bătrân.
0:45 singura trecere de pietoni de pe Nicolae Teclu. Linia de oprire autovehicule este lipită de trecere. (more…)

No Comments