Blog Archives

IMG-6856Anul trecut, pe 26 decembrie, am avut o ediţie a Serii de Film Braşov dedicată Revoluţiei din ’89. Această ediţie s-a realizat pornind de la propunerea Marei Oprişiu şi a însemnat o proiecţie comună a Serii de Film Braşov cu CineClub Braşov. Efectiv, a însemnat proiecţia documentarului „După revoluţie” realizat de Laurenţiu Calciu.

Personal, mă bucur că am putut vedea acest documentar şi vă spun de ce. Reuşeşte să prindă în cadru, în perioada ianuarie 1990, cei trei mari actori ai Revoluţiei, politicienii de atunci – Iliescu, Roman, Brucan, Raţiu şi Câmpeanu, presa străină şi populaţia care mai era încă pe străzi, înfierbântată, şi care demonstra pentru sau împotriva celor două tabere politice de atunci. Văzând acest documentar, tind să-mi confirm ipoteza prin care afirm că Revoluţia de la 1989 nu a fost a oamenilor, a cetăţenilor, ci o instrumentare din partea unor interese de a prelua puterea în România. La două săptămâni de la terminarea Revoluţiei, FSN-ul avea deja o structură naţională bine organizată, ceea ce e greu de crezut că ar fi putut fi realizată într-un timp atât de scurt, mai ales când Iliescu afirma că FSN-ul este născut atunci, din focul revoluţionar. (more…)

No Comments

afis-SFBv-The-General-2 webSeara de Film Brașov are plăcerea să anunțe deschiderea celei de-a doua proiecții lunare. Este vorba de seria Cinema 12, o istorie cinematografică, pe care v-o propunem în 12 episoade.

Începem această serie cu proiecția filmului The General, 1926, în regia lui Clyde Bruckman și Buster Keaton.

Seara de Film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de Carte Brașov și Librăria Okian Brașov.

Vă așteptăm pe 24 ianuarie, ora 17:00, la Librăria Okian din str. Mureșenilor, nr. 1.

Accesul se face în limita a 40 de locuri. Înscrierea și confirmarea participării se fac la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766. Intrarea este liberă.

No Comments

afis-SFB-a-beautiful-mind-webNe face plăcerea să anunțăm ediția de decembrie a Serii de Film Brașov. Așadar, vă așteptăm, sâmbătă 20 decembrie, ora 17:00, la Librăria Okian Brașov din str. Mureșenilor, nr. 1, la o nouă întâlnire cu filmul. De data aceasta avem pregătit filmul „A beautiful mind”, în regia lui Ron Howard.

Acest film este deja al doilea din lista rezultată în urma votării derulate în cadrul proiectului. Lista completă cu filmele „calificate”, care arată și opțiunile publicului, o puteți consulta AICI.

Seara de film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de carte Brașov și Librăria Okian Brașov.

Participarea se face în limita a 40 de locuri. Cei interesați se pot înscrie și confirma participarea la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.

No Comments

Vă anunțăm cu plăcere că s-a finalizat votarea pe lista de filme propusă la Seara de Film Brașov. Așa cum discutam la prima întâlnire din cadrul proiectului, facem public clasamentul.

Vă mulțumim celor care v-ați implicat până acum în propunerea de filme și apoi în procesul de votare. Iată lista cu primele 14 filme.

Film ———————————————— Scor

Requiem for a dream ————————- 59
A beautiful mind ——————————– 48
Fight club —————————————– 36
Stalker ——————————————— 35
Crash ———————————————– 32
The reader —————————————- 32
Synecdoche, New York ———————– 32
The Tree of Life ——————————— 30
Up in the air ————————————— 28
Eternal Sunshine of the spotless mind — 26
Midnight in Paris ——————————– 23
A Clockwork Orange ————————– 23
Law abiding citizen —————————- 23
Mr. Nobody ————————————— 23

Pentru edițiile următoare vom începe de la filmul „A beautiful mind”, deoarece „Requiem for a dream” a fost deja vizionat. Așadar, vă așteptăm, următoarea ediție fiind pe data de 20 decembrie.

No Comments

ATT_1416927692187_REQUIEM FOR A DREAMSâmbătă, 29 noiembrie, ora 17.00, ne întâlnim la a patra ediție a Serii de Film Brașov, la „Requiem for a dream” în regia lui Darren Aronofsky. Locul de întâlnire este Librăria Okian Brașov, str. Mureșenilor, nr. 1.

Filmul programat pentru această ediție are cel mai mare scor în urma voturilor acordate. Vă reaminitim că votarea s-a deschis la începutul lunii noiembrie și mai este deschisă până pe 30 iunie. Pentru cei care nu ați apucat încă să votați o mai puteți face AICI.

Seara de film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de carte Brașov și Librăria Okian Brașov.

Participarea se face în limita a 40 de locuri. Cei interesați se pot înscrie și confirma participarea la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.

No Comments

Titlul pentru acest articol are legătură cu Seara de Film Brașov din 15 noiembrie. L-am ales pentru a aminti de provocarea filmului „The Architect”, în regia lui Matt Tauber, film pus în discuție la acea ediție. Pentru cei care nu știu, acest film a fost ales ca urmare a participării Serii de Film Brașov la Festivalul Etnovember. Iar pentru acest lucru îi mulțumim prietenului Vlad Ruginosu, care, de asemenea, a fost amabil și ne-a acordat un tur ghidat la expozițiile de la festival.

Legat de film, problema pe care o ridică acesta este relația dintre spațiul de locuire și locatari. Filmul abordează viața unor oameni aflați într-o situație socială dificilă, cărora li se construiesc o serie de blocuri cu apartamente, lucru care ar trebui să le îmbunătățească viața. Însă, pe măsură ce filmul curge, constatăm că acei oameni care aveau deja prezentă drama în viața lor, continuă să se adâncească în alte noi drame generate de spațiul în care își petrec viața: sinucideri, prezența drogurilor și a găștilor de cartier etc. (more…)

No Comments

Seara de Film Brașov vă propune o listă din care să alegem împreună filmele pentru următoarele ediții.

Fiecare persoană alege 12 filme din listă. Vă rugăm marcați alegerile dumneavoastră cu note de la 1 la 12, 1 fiind prima alegere, 12 ultima.

Alege 12 filme

No Comments

seara-de-film-25-oct-webIată-ne ajunși la ediția a doua a Serii de Film Brașov și așa cum spuneam de la prima întâlnire, este vorba de un proiect pe termen lung care presupune o interacțiune cât mai largă cu publicul. În acest sens, în afara dezbaterilor de la întâlniri, am luat în considerare pentru vizionare la ediția de octombrie, un film propus din public. Filmul ales este Good Night, and Good Luck, în regia lui George Clooney.

Întâlnirea are loc pe data de 25 octombrie, ora 17:00, la Librăria Okian din strada Mureșenilor, nr. 1.

Seara de film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de carte Brașov și Librăria Okian Brașov.

Participarea se face în limita a 40 de locuri. Cei interesați se pot înscrie și confirma participarea la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766.

No Comments