Blog Archives

Repetandu-l-pe-LeninRepetându-l pe Lenin nu este un îndemn pe care Slavoj Žižek îl dă pur și simplu, Lenin nu primește din partea autorului o perspectivă de învingător și model de urmat, ci mai degrabă această carte și acest titlu reprezintă o analiză și fac referire la reinventare, la imaginarea și crearea unui regim social nou, diferit. Cartea nu face referire la repetarea sau practicarea acțiunilor leniniste, ci mai degrabă repetarea acțiunilor eșuate de acesta.

„Fidelitatea față de consensul democratic înseamnă acceptarea consensului liberal-parlamentar actual, care exclude o chestionare serioasă a felului în care această ordine liberal-democratică îi este complice fenomenului pe care îl condamnă oficial, cât și, desigur, orice încercare serioasă de a ne imagina o societate a cărei ordine socio-politică să fie diferită. Pe scurt, ea înseamnă: spuneți și scrieți orice doriți – atât timp cât ceea ce faceți nu pune sub semnul întrebării sau nu perturbă efectiv consensul politic dominant.” Žižek aduce în discuție termenul de

„Denkverbot”, o interdicție a gândirii și afirmă că „hegemonia liberal-democratică actuală este susținută de către un fel de denkverbot nescrisă”,

iar în momentul în care se produce o implicare cât de mică în proiecte care contestă ceea ce există, apare instantaneu și un răspuns care reamintește că lucrurile ar putea sta mai rău: „Uitați-vă în jur și veți vedea singuri ce se va întâmpla dacă vom urma ideile voastre radicale!” (more…)

No Comments