Blog Archives

Trecerile de pietoni zona SIF – Primărie – Modarom, I-STEP

Acum câțiva ani, când am venit la facultate la Brașov, exista o stradă pe care făceam tot posibilul să o evit. Este vorba despre Iuliu Maniu (zona SIF Transilvania), iar motivul pentru care încercam să o evit ținea strict de siguranță.

Strada mai era cunoscută (cel puțin printre unii studenți veniți din alte orașe) drept „strada-liniuță”, întrucât pe acolo mulți șoferi obișnuiau, mai ales noaptea (după ora 22.00), să facă „liniuțe”, adică să calce accelerația și să se ia la întrecere între ei. Strada încă este una periculoasă, căreia și atunci și acum, geometria îi permite accelerarea și viteza. De nivelul de zgomot și poluarea fonică nici nu mai vorbesc! Tot pe această stradă este cunoscută și o porțiune ca fiind „curba lui Tartagă” din cauza unui urât accident care a avut loc, unde un șofer cu o alcoolemie destul de mare și o viteză tot la fel de mare a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, intrând pe trotuar și lăsând în urma sa victime.

img 1 trecere desfiintata cimitir

img. 1 trecere desfiintata cimitir / credit foto: I-STEP

Revenind, pe atunci, trecerea de pietoni de pe această stradă era foarte aproape de cimitir (vezi img. 1), o trecere utilizată puțin de persoane tocmai din cauza lipsei de siguranță. Trotuarele au rămas și astăzi, la fel ca atunci, foarte înguste și nesigure (oricând un vitezoman poate scăpa controlul mașinii, cum s-a întâmplat în mai multe cazuri), în timp ce „strada-liniuță”, care are în anumite locuri și 3 benzi pentru un singur sens, pune mașinile pe primul loc, mașini care merg cu viteză, într-o zonă, culmea, de tranzit pentru pietoni. (more…)

No Comments