Blog Archives

Apollonia Hirscher 5

Clădirea de pe Apollonia Hirscher 5 / credit foto: Google Maps

Parcarea Hirscher sau cum începem să distrugem Centrul Istoric al Brașovului

Am scris deja că parcarea Hirscher nu este o idee bună. Între timp, m-am convins că realizarea unei astfel de parcări nu numai că nu este bună, ci de-a dreptul nocivă pentru Centrul Istoric al Brașovului.

Vă înteb (uitați-vă la poze cum ar arăta parcarea și pe site-ul parcării) chiar vrem să lăsăm așa o moștenire pentru Brașov, în comparație cu ce moștenire am primit? Chiar nu ne interesează ce efecte apar ca urmare a unei astfel de realizări?

credit foto: Elmas

Iar întrebările pe care le puneam în decembrie 2016 rămân valabile:
1. Care este cererea care să justifice realizarea parcării în acest loc?
2. Există alternative mai potrivite care ar putea fi explorate (alte locuri pentru parcare etc.)?
3. Există întrebuințări mai bune pentru acest loc?
4. Cum se aliniază această propunere cu obiectivul de a face Brașovul un oraș sustenabil și cum protejează caracterul istoric?
5. Care sunt sursele de finanțare și costul total pentru parcare? Este singura întrebare la care am primit răspuns, aproximativ 10 milioane de euro, cu finanțare private asigurată de Elmas SRL. De menționat totuși că, având în vedere că parcarea s-ar realiza prin investiție privată, costurile și profitul nu fac obiectul discuției noastre.
6. Credeți că turiștii, români și, mai ales cei străini, vin să vadă sticlă și metal în mijlocul unui centru istoric?
7. Când mergeți în afara țării, vizitați centrele istorice pentru clădirile vechi sau pentru cele de sticlă și metal?

La întâlnire, ni s-au prezentat aspecte care țin de soluția tehnică pe care o considerăm în continuare, fără a fi specialiști în domeniu, una bună. Nu contestăm în niciun caz această soluție din punct de vedere tehnic sau al siguranței, cu atât mai mult cu cât vine din partea unei companii cu experiență și renume. Totuși, clădirea pare a fi tratată ca un obiect de sine stătător, fără a fi racordată la contextul în care se află.

(more…)

2 Comments
parcarea-interzisa-in-centrul-istoric

Parcarea interzisă în Centrul Istoric. Credit foto: I-STEP

Update:

Întrebările la care ar trebui să se răspundă pentru a găsi o justificare pentru această propunere:

1. Care este cererea care să justifice realizarea parcării în acest loc?
2. Există alternative mai potrivite care ar putea fi explorate (alte locuri pentru parcare etc.)?
3. Există întrebuințări mai bune pentru acest loc?
4. Cum se aliniază această propunere cu obiectivul de a face Brașovul un oraș sustenabil și cum protejează caracterul istoric?
5. Care sunt sursele de finanțare și costul total pentru parcare?


Am impresia că suntem într-un concurs în care fiecare dintre noi vrem să distrugem cât mai mult orașele în care trăim. În Brașov avem un Centru Istoric și parcă vrem neapărat să-l ciopărțim și să-l umplem de mașini.

Este o mișcare cât se poate de greșită și, în plus, arată faptul că nu există viziune și că nu gândim pentru oameni. Doar ce visează unii și alții.

Nu contest soluția tehnică, însă contest locul în care se face parcarea. Parcările în interiorul Centrului Istoric nu fac altceva decât să atragă trafic și mașini în acest spațiu, spațiu care este prin definiție pietonal. Calitatea spațiului și a trăirii în Centrul Istoric este dat în mare parte și de numărul de mașini pe care le înghesuim aici. Cu cât avem mai multe mașini, inclusiv parcări supraterane, cu atât calitatea spațiului și a trăirii este mai mică.

(more…)

1 Comment