Blog Archives

Deliruri, de la poezie

Scriu despre poezia lui Cătălin Stanciu sau poate chiar despre el, dar nu-mi e clar încă, pentru că nu mi-e clară poezia. N-am știut niciodată ce să fac cu poezia sau ce să zic despre poezie. Cred că sunt poemofob dacă stau să mă gândesc.

Îmi aduc aminte de când eram mic că mă puneau oamenii mari să le recit o poezie și uram lucrul ăsta. Îmi aduc aminte de profii de română (tot oameni mari), care ziceau că poezia trebuie să aibă rimă și nu știu ce fel de vers și că poetul vrea să spună, în versurile sale, ceva ce profii îl transmitea ca adevăr absolut. După ceva timp de poemofobie pot să le spun acestor oameni mari să nu mai omoare poezia, poezia nu este despre adevăruri, poezia e un pretext de a căuta, de a experimenta, de a comunica.

Ca să mă vindec, parțial măcar, am avut nevoie de Tiuk. Mulțam CenaKlub Tiuk și Mihail Vakulovski.

Ziceam că vorbesc de poezia lui Cătălin, dar nu pot să nu vorbesc de CenaKlub Tiuk și de Grupul de litere-sunete-și-culori Caii verzi de pe pereți, adică Mihail Vakulovski și Laurențiu-Ciprian Tudor. Și îi menționez pentru că pe Cătălin Stanciu îl vedem în aceste formule poetice. (more…)

1 Comment

Poezia a avut parte de un generos spațiu de manifestare în Brașov, în zilele de 25 – 27 septembrie. Cei care au creat acest spațiu sunt „CaiiBrasoave tabara de poezie verzi de pe pereți” și o să precizez două nume pe care le știu, ca promotori ai acestui eveniment, Laurențiu-Ciprian Tudor și Cătălin Stanciu.

De ce scriu despre evenimentul lor? Fiindcă am fost prezent în toate cele trei zile ale manifestării și am văzut pe viu ce s-a făcut și mi-a plăcut foarte mult. Manifestarea lor ați cunoscut-o pe net sub numele de „Brașoave – tabără de poezie în buricul târgului”.

Mi-a plăcut să mă întâlnesc cu poezia și diferitele abordări poetice prezente. Mi-a plăcut că s-a recitat și că poezia s-a mișcat prin oraș, mergând în patru locuri diferite. Mi-a plăcut îmbinarea poeziei cu muzica. Mi-au plăcut cei doi prezentatori și faptul că au fost emotivi și creativi (a se înțelege puțin „nebuni”). Mi-a plăcut că poeții au avut spații pentru a-și prezenta scrierile și unii chiar au nevoie de astfel de evenimente ca exercițiu de prezentare a poeziei. Mi-a plăcut să cunosc scriitori din afara Brașovului, mai exact zona Ploiești, Câmpina, Sinaia, cât și din Sibiu.

A fost un eveniment care marchează starea poeziei românești în spațiul contemporan, un eveniment foarte important din acest punct de vedere pentru cultura brașoveană, însă, din păcate, nu și din cel al participării publicului. Astfel că evenimentul a avut aroma unei reîntâlniri prietenești a poeziei. (more…)

No Comments