Date/Time
Date(s) - 17/03/2017 - 31/03/2017
All Day
Location
Ceainăria Ceai et caetera
Categories
Trăiri, Poezie și Emoții (Emoţii pe Hârtie) – expoziție de ilustrație
AMELIE SOPHIE (Adriana Niculae)
17 – 31 martie 2017
Ceai et caetera
Str. Latină, nr. 15, Brașov
despre AMELIE SOPHIE (Adriana Niculae)
Născută în anul 1990, în oraşul Braşov, astăzi femeie de 27 de ani şi artist la început de drum, în căutarea de a face mereu ceea ce mă face fericită, râvnesc la visul de a atinge suflete. Acele suflete simple şi reale care ţin ascunse emoţii şi trăiri secrete, demult uitate …Oameni care astăzi îşi doresc să simtă din nou, să redevină copii… Suflete care caută mângâiere, ori o explicaţie la ceea ce simt şi vor să vadă EMOŢII PE HÂRTIE. Îmi doresc să trăiesc din pasiunea mea, din pictură, iar până atunci vreau să mă bucur de drum, de oameni, experienţe şi trăiri.
Am urmat şcoala de Arte Plastice în Braşov la vârsta de 14 ani. Urma să intru într-o altfel de lume, fiind necunoscătoare a domeniului artistic. Tot ce ştiam era că aveam o pasiune şi iubeam desenul. După un an aici, mi-am continuat studiile în Spania, la Liceul de Arte Plastice. Deşi m-am rupt în acest fel de România, experienţa a fost una frumoasă, care m-a format şi m-a dezvoltat. Simţul practic şi viziunea mereu în mişcare a artiştilor şi profesorilor de acolo, mi-au schimbat acea idee de divinizare a clasicilor artişti pictori, pe care o dobândisem în România, trezindu-mi dorinţa de a-mi explora propriul talent şi de a intra pe tărâmuri necunoscute de mine pâna atunci. Din păcate, experienţa aceasta se termină după finalizarea liceului. Îndemnată de minunaţi şi talentaţi artişti şi profesori, urma să continui studiile in Barcelona la Facultatea de Arte Plastice, lucru care nu a devenit realitate, cauza fiind criza economică care lovise şi Spania, ceea ce a determinat reîntoarcerea mea în România.
M-a atras foarte mult ilustraţia, consider că ajunge repede la oameni. În zilele noastre, ilustraţia o găsim prezentă în tot, de la publicitate, artă culinară, cărţi, îmbracăminte, cinematografie şi… lista continuă. Am ales ilustraţia prima dată ca şi mod de exprimare în timpul licelui în Spania, unde am publicat mai multe din ilustraţiile mele în revista culturala a oraşului Zaragoza, în care locuiam.
Temele pe care le ating sunt emoţiile, atât ale mele, cât şi ale personajelor. Nu aş putea spune că tratez teme contemporane ori din timpuri trecute, doar pe cele prezente în sufletele oamenilor şi anume, trăirile de zi cu zi. Atitudinea mea în artă se bazează foarte mult pe atitudinea pe care o adopt în societate, uneori agresivă alteori poetică, în funcţie de starea mea din acel moment. De cele mai multe ori, ilustraţiile mele sunt portete de femei, femei puternice, feministe, dar şi fragile, cu temeri și complexe, femei care, ca şi mine, luptă cu ideile sexiste şi figurile misogine încă foarte prezente în secolul XXI.
Prezenţa textului în ilustraţiile din ultima vreme este o forma prin care îmi susţin ideile şi trăirile, acesta fiind un mod mai clar și direct de a face ca mesajul să ajungă la oameni.
Tehnica pe care o folosesc de cele mai multe ori este acuarela, prezentă în majoritatea ilustraţiilor mele. Însa prefer să combin tehnicile între ele, de la acrilice, tuş, creion, până la pix, cărbune, marker şi multe altele. Lucrez şi în ulei, doar că în acest caz, culorile vii şi starea de linişte sunt înlocuite de întuneric şi haos.
Adepta unui stil destul de obscur şi furtunos în trecut, am ales să îmi caut adesea echilibrul în ilustraţie, care mi-a oferit o oarecare luminozitate probabil şi datorită acuarelei. În posesia întunericului, am plecat în căutarea luminii. Mi-a permis să îmi exprim liniştea, dar și neliniştea, plăcerile şi neplăcerile, într-un mod plăcut atât pentru cei din jur, cât şi pentru mintea şi sufletul meu ca om şi artist plastic.
Ca artişti şi pictori pe care îi admir, aş putea face o listă imensă… cine nu îi admiră pe cei de altădată ca Van Gogh, Dali, Rembrandt, Caravaggio, Goya etc. Personal, îmi râmane doar să îi admir, performanţele acestora fiind de neatins. În schimb, am ales să mă decopăr pe mine, îmbunătăţindu-mi lucrările în căutarea stilul propriu pe care toţi artiştii şi-l doresc. Desigur, apreciez foarte mulţi artişti actuali, profesionişti şi amatori cum ar fi Sandro Kopp, Agnes Cecile, Audra Auclair, Loish, Miss Led, Marcos Beccari, Angel Luis Iglesias, Martine Johanna, Cuong Nguyen etc, pe care i-am descoperit pe reţelele de socializare.
Consider că sunt un om liber, o visătoare realistă, feministă convinsă, vegetariană optimistă şi poate…o artistă. Sunt o mie de lucruri, un om cu o mie de TRĂIRI…Trăiri pe care prin culoare şi sensibilitate încerc să le redau, mai mult sau mai puţin profesional, în lucrările mele, unde personajul principal este omul.
Mi se spune că am talent… Eu aş spune că sunt norocoasă că pictatul mi-a dat o voce proprie, cu care să exprim ceea ce în viaţa de zi cu zi imi este frică ori ruşine sau poate că de multe ori nu ştiu cum să exprim…Aş putea spune că desenul pentru mine, mai mult decât o pasiune, este un refugiu.
Sunt ilustrator, desenator sau cel mai bine spus, artist plastic.
TRĂIRI, POEZIE ȘI EMOŢII
(Emoţii pe Hârtie)
Cutremur interior vs linişte sufletească
Bipolaritate- lupta interioara dintre bine şi rău, negru şi alb
Cine are dreptate şi cine nedreptate
Nu hrăniţi fricile!
Furtuna
Inima de gheaţă vs Focul interior
Animalul din tine
Eliberarea (echilibru).
Tema pe care am ales-o este framântarea. Lupta interioară a omului, pentru că fiecare dintre noi duce una, indiferent de sex, religie, naţionalitate şi etapele acelei lupte. De când se nasc fricile, trecând prin dezamăgiri, lacrimi şi incertitudini, până când individul ajunge să îşi accepte natura sa umană şi îşi găseşte echilibrul în afara ideilor preconcepute şi a societaţii bazată pe consum. Vorbesc despre luptă cu referire la viaţă pentru că aceasta este marea luptă a omului, lupta pe care o duce cu propriile trăiri, cu societatea și ideile învechite. Poate fi o luptă pe care o interiorizează sau una vie şi vizibilă. Indiferent dacă alegem sau suntem nevoiţi, toţi luptăm ca să învingem. Într-un final, omul ajunge să se elibereze, acceptându-şi greşelile şi alegând să meargă înainte, renunţând la propria condamnare şi frustrare.
Trăind într-o societate în care este judecat şi îndemnat la supunere şi teamă, omul ajunge la negarea umanităţii şi se condamnă singur la eşec. În goana după bani şi putere, uităm de sentimentele şi emoţiile care zac în fiecare dintre noi şi pe care trebuie să le scoatem afară, să le scuturăm de praf….să reciclăm, că avem nevoie şi astfel, să negăm metamorfoza omului modern într-o maşină fără sentimente.
despre Daniela Bîrcă
Daniela are 15 ani și face muzică de aproximativ 10 ani. De la 5 ani a luat lecții de vioară și de aproximativ doi ani s-a apucat și de chitară. Iubește muzica, poezia, artele în general. Face parte din Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”, iar muzica este ceea ce o împlinește din toate punctele de vedere.
credit foto: Adriana Niculae
Suntem și pe