Date/Time
Date(s) - 26/02/2016 - 28/02/2016
19:30
Location
Centrul Cultural Reduta
Categories
Mișcare jucăușă… arta de a asculta
O invitație la dans pentru toată lumea!
La acest atelier vom învăţa sau aprofunda, într-un mod jucăuş, un vocabular care să ne permită să ne mişcăm liber, indiferent dacă suntem începători sau dacă avem deja experienţă de Contact Improvisation. Toată lumea este invitată….
Contact Improvisation începe în interiorul corpului cu care dansăm, cu podeaua pe care ne aflăm, cu aerul care ne atinge pielea, cu ritmul care se află în tine și în mine, cu sunetele și oamenii din jurul nostru sau cu un pattern pe care îl observăm… în spațiu. Să începem să dansăm cu ceea ce deja există în noi și în jurul nostru!
Cum să creezi cu ceilalți o relație cu sau fără atingere? Cum să creezi un dialog fără cuvinte, o conversație curioasă care devine într-un final un dans contemporan abstract?
În primele ore vom învăța un vocabular tehnic și vom intra în mișcare. Vom înțelege și deprinde principiile de bază din contact improvisation și ne vom familiariza cu abilitățile noastre individuale. Nu vă faceți probleme, nu aveți nevoie de un fizic sportiv sau antrenat pentru a dansa Contact Improvisation.
A doua parte este mai mult despre improvizație, intuiție și alegeri în dans. Ce este interesant pentru mine atunci când mă mișc? Ce se întâmplă în momentul prezent? Sunt ghidat de un stimul interior sau unul exterior? Pot include tot spațiul în mișcarea mea?
Program:
vineri 26.02. /19:30 – 21:30
sâmbătă 27.02./11:00 – 21:00; 13:30 – 15:30 și 18:00 – 19:30 pauze de masă, sesiuni unu la unu, feedback; 19:30 – 21:00 jam cu ușile deschise, Dance Party
duminică 28.02/10:00 -18:00; 14:00- 15:30 pauză de masă
Loc: Centrul Cultural Reduta, str. Apollonia Hirscher, nr. 8
Contribuție: scală între 150-200 lei (în funcție de posibilități). Rezervări și detalii de plată: Anamaria Guguian – 0726.689.713, ana.guguian@gmail.com.
FB: https://www.facebook.com/events/1672923569643470/
***
Bernd Knappe s-a dedicat exclusiv acestei forme de dans, după ce a lucrat ca freelancer în pictură, muzică și arhitectură. Bernd este din Germania. Pentru a construi o comunitate de contact improvisation, susține workshop-uri în toată Europa. El este interesat în mod deosebit de felul în care oamenii fără experiență în dans, fără un antrenament fizic sau cunoștințe despre acesta, pot să ajungă la o formă de dans exprimându-se fără efort și într-o manieră jucăușă și artistică. Susține și inițiază proiecte de dans integrative și cooperează cu „DanceAbility International”.
Video: http://youtu.be/KEonTrmxv-w
Documentare: www.dancedancedance.de

Suntem și pe