Clădirea Dermato, este sau nu monument istoric?
Sau, când autoritățile știu despre ce e vorba și își bat joc de patrimoniu și de oricine întreabă de patrimoniu.
Am aflat vestea că imobilul de pe Șirul Gheorghe Dima, nr. 1-2, fostul Dermato este monument istoric. Și cum nu am găsit informațiile în lista de monumente, aceasta fiind actualizată la nivelul lui 2015, am depus două solicitări, una la Primăria Brașov și una la Direcția Județeană de Cultură Brașov.
„Prin prezenta formulăm o sesizare cu privire la situația imobilului din str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2, care este într-o stare de degradare, iar această situație persistă de câțiva ani. Menționăm că imobilul este clasat ca monument istoric.
Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice Art. 47 Primarul are următoarele atribuții specifice: d) asigură prin aportul propriu de specialitate și în colaborare cu direcția pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județeană, respectiv a municipiului București, aplicarea însemnelor distinctive și a siglelor de monumente istorice și controlează întreținerea lor de către proprietar; și Art. 18, alin. (3) Calitatea de monument istoric, precum și cea de zonă construită protejată, de oraș istoric sau de sat istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentanții primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construită protejată sau în orașul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național. Costul însemnelor distinctive se suportă de către autoritățile publice locale.
În aceste condiții solicităm Primărie Brașov și primarului George Scripcaru punerea în aplicare a Legii 422, articolele 47, lit. d, 18, alin (3) și cerem aplicarea însemnului distinctiv de monument istoric și întreprinderea unui control cu privirea la starea și întreținerea imobilului de pe str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2.”
La DJC Brașov am solicitat în baza Legii 544 și „o copie a ordinului de clasare ca monument istoric și documentația aferentă pentru imobilul din str. Şirul Gheorghe Dima nr. 1-2.”
Atât Primăria Brașov, cât și DJC Brașov ne-au dat răspunsuri de toată jena. Le atașez ca să vedeți.
Oricum, ca și concluzie clară imobilul de pe strada Șirul Gheorghe Dima, nr. 1-2, fostul Dermato, este monument istoric, iar autoritățile (Primăria Brașov, Poliția Locală Brașov și DJC Brașov) nu fac nimic pentru salvarea acestuia.
Suntem și pe