Blog Archives

Analiză sistem taxare și necesar auto RATBv – I-STEP

Sistem taxare RATBv – comparație 2015 vs 2016

În septembrie 2016 publicam un material în care făceam o analiză parțială pe RATBv. O parte din analiză se referea la sistemul de taxare folosit până la finele anului 2015. Vezi articol.

Analiza pe sistemul de taxare o începusem datorită faptului că la finalul lui 2015 se anunța o modificare la sistemul de taxare, iar administrația locală anunța că noul sistem, care a fost implementat din ianuarie 2016, vine în avantajul utilizatorilor aducând o ieftinire pentru aceștia.
Ipoteza de atunci era că această modificare nu este o ieftinire, ci de fapt o scumpire.

Reamintesc modificarea principală care, de fapt, aduce scumpirea. E vorba de eliminarea abonamentului pe o linie, care era la valoarea de 56 de lei și trecerea la abonament pe toate liniile care este la valoare de 70 de lei.

Fiindcă avem și anul 2016 încheiat, am putut face o comparație și am putut testa ipoteza.

tabel 2015

Tabelul 1 / Sistem taxare RATBv 2015

Din tabelul 1 putem observa că în 2015 aveam: (more…)

No Comments

mesota 2

Atelier scriere CV la Colegiul Meșotă

La începutul lunii aprilie 2017 am avut plăcerea de a susține un atelier de scriere CV și prezentare la interviu la Colegiul Național „dr. Ioan Meșotă” din Brașov. Tineri faini, receptivi și curioși. În cadrul atelierului ne-am întâlnit cu aproximativ 20 de tineri, care mai de care mai interesați și mai curioși de a afla informații despre CV-uri.

Am constatat un adevărat interes al acestora cu privire la ce le rezervă viitorul profesional și ce ar vrea să facă ei pe viitor. Am stat aproape cinci ore la discuții cu ei și le mulțumim pentru invitație și pentru timpul pentru alături de ei!

De apreciat este faptul că inițiativa organizării acestui atelier a venit chiar de la ei și ne bucurăm să vedem un astfel de interes în rândul tinerilor.
(more…)

No Comments

Afis-expozitie-Adriana-Visum-Hof

Emoții pe hârtie – expoziție de ilustrații Amelie Sophie

În perioada 22 aprilie – 8 mai, Adriana Niculae (Amelie Sophie) ajunge cu expoziția sa de ilustrație, Emoții pe hârtie, în HOF Cafe, Piața Sfatului, nr. 14.
Vă invităm să vizitați expoziția.

„M-a atras foarte mult ilustraţia, consider că ajunge repede la oameni. În zilele noastre, ilustraţia o găsim prezentă în tot, de la publicitate, artă culinară, cărţi, îmbrăcăminte, cinematografie şi… lista continuă. Am ales ilustraţia prima dată ca şi mod de exprimare în timpul licelui în Spania, unde am publicat mai multe din ilustraţiile mele în revista culturală a oraşului Zaragoza, în care locuiam.

(more…)

No Comments

Situaţia accidentelor în Braşov pe ultimii patru ani

Pe la începutul lui 2016 prezentam situația accidentelor din municipiul Brașov pe anii 2015 – 2013 (vezi articol). A trecut un an de atunci și avem și cifrele pe 2016, pe care le-am adăugat la ce aveam. Datele sunt primite de la Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – vezi aici.

Iată cum arată situația accidentelor și vă spun că 2016 este un an cel puțin la fel de neplăcut ca anii 2015 – 2013.

Accidente grave

Accidente-grave

Accidente grave

Se poate vedea din acest grafic că numărul persoanelor rănite grav și a celor decedate a crescut în 2016 față de anii precedenți, chiar dacă numărul de accidente grave a scăzut.

Accidente ușoare

Accidente-ușoare

Accidente ușoare

Și în cazul accidentelor ușoare vedem o creștere a numărului persoanelor rănite în 2016 în comparație cu anii precedenți.

(more…)

No Comments
Zarand vechea cladire

Clădirea veche – demolată. Credit foto: Google Maps

Imobil strada Zarand, nr. 3, Brașov – prima parte

Zarand cu „z” de la „zadarnic”

După cum știți, am început să ne uităm la modul în care se construiește în Brașov și la modul în care instutuțiile publice își fac treaba pe partea de urbanism.

Știm deja două cazuri în care lucrurile se desfășoară cu încălcări ale prevederilor legale și cu tergiversări, imobilul Ioan Bogdan și imobilul Bobâlna.

Vă prezentăm un al treilea caz ca urmare a implicării noastre în investigarea situațiilor ilegale care au loc în Brașov în spațiul urban. Am cunoscut familia Tănase, care ne-a relatat povestea sa și ne-a pus la dispoziție mai multe documente care dovedesc încă o situație de încălcare a legii.

Astăzi vom discuta despre situația Zarand, din Șchei, care începe în ianuarie 2014 cu un certificat de urbanism prin care Văduva Anca, proprietara imobilului de pe strada Zarand, nr. 3, Brașov, dorește obținerea autorizației de construire pentru extindere și mansardare locuință. În mai 2014, Ministerul Culturii îi acordă un aviz favorabil, „cu condiția ca la începutul lucrărilor și la alegerea culorilor aferente fațadei să fie consultați obligatoriu specialiștii Direcției pentru Cultură – Brașov.”

(more…)

No Comments
Apollonia Hirscher 5

Clădirea de pe Apollonia Hirscher 5 / credit foto: Google Maps

Parcarea Hirscher sau cum începem să distrugem Centrul Istoric al Brașovului

Am scris deja că parcarea Hirscher nu este o idee bună. Între timp, m-am convins că realizarea unei astfel de parcări nu numai că nu este bună, ci de-a dreptul nocivă pentru Centrul Istoric al Brașovului.

Vă înteb (uitați-vă la poze cum ar arăta parcarea și pe site-ul parcării) chiar vrem să lăsăm așa o moștenire pentru Brașov, în comparație cu ce moștenire am primit? Chiar nu ne interesează ce efecte apar ca urmare a unei astfel de realizări?

credit foto: Elmas

Iar întrebările pe care le puneam în decembrie 2016 rămân valabile:
1. Care este cererea care să justifice realizarea parcării în acest loc?
2. Există alternative mai potrivite care ar putea fi explorate (alte locuri pentru parcare etc.)?
3. Există întrebuințări mai bune pentru acest loc?
4. Cum se aliniază această propunere cu obiectivul de a face Brașovul un oraș sustenabil și cum protejează caracterul istoric?
5. Care sunt sursele de finanțare și costul total pentru parcare? Este singura întrebare la care am primit răspuns, aproximativ 10 milioane de euro, cu finanțare private asigurată de Elmas SRL. De menționat totuși că, având în vedere că parcarea s-ar realiza prin investiție privată, costurile și profitul nu fac obiectul discuției noastre.
6. Credeți că turiștii, români și, mai ales cei străini, vin să vadă sticlă și metal în mijlocul unui centru istoric?
7. Când mergeți în afara țării, vizitați centrele istorice pentru clădirile vechi sau pentru cele de sticlă și metal?

La întâlnire, ni s-au prezentat aspecte care țin de soluția tehnică pe care o considerăm în continuare, fără a fi specialiști în domeniu, una bună. Nu contestăm în niciun caz această soluție din punct de vedere tehnic sau al siguranței, cu atât mai mult cu cât vine din partea unei companii cu experiență și renume. Totuși, clădirea pare a fi tratată ca un obiect de sine stătător, fără a fi racordată la contextul în care se află.

(more…)

2 Comments

A

Emoții și trăiri alături de Adriana Niculae

Pe 17 martie am avut plăcerea de a organiza seara de deschidere a expoziției semnate Adriana Niculae („Amelie Sophie”) la ceainăria Ceai et caetera. A fost o experiență minunată, cu atât mai mult cu cât am avut ocazia să lucrez „cot la cot” cu Adriana și fratele ei la aranjarea ilustrațiilor, reușind astfel să intru în lumea ei, în modul său de a vedea lucrurile, de a vizualiza imaginile și poveștile din spatele acestora.

Despre Adriana Niculae puteți citi mai multe aici: o artistă pasionată de ilustrație, mereu în căutare de mai mult, mereu cu zâmbetul pe buze.

(more…)

No Comments
prezentare-buget-2017-Brasov-1

Fotografie preluată din prezentare

Bugetul Brașovului în 2017

Transparența

Pe data de 10 martie 2017 a vut loc la Primăria Brașov o dezbatere publică pe bugetul pentru 2017. Dezbaterea a fost anunțată pe data de 9 martie (era un articol în presa locală brașoveană). Personal, am aflat de la un prieten pe la 10:00 – 11:00, că la ora 14:00 este programată dezbaterea.

Ca să înțelegem unde ne aflăm cu transparența și consultarea publică, întotdeauna ne raportăm la Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, care, la capitolul al II-lea, secțiunea 1, are următoarele precizări:

Art. 6. – (1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

(more…)

No Comments
Reciclare la Codlea

Reciclare la Codlea

Reciclare la Codlea

Mare mi-a fost mirarea să văd că la Codlea se colectează deșeuri reciclabile. Cel puțin așa se poate citi pe containerele amplasate pe câteva străzi.

„Colectare deșeuri reciclabile: pet, doze, cutii conserve, folie, nailon curat, carton, hârtie, bidoane ulei, bidonașe detergent, bidonașe șampon, anvelope uzate, lăzi, lădițe, ligheane, găleți, sticlă, deșeuri feroase și deșeuri neferoase.”

Numai că, așa cum vedeți din câteva fotografii făcute pe străzile Avram Iancu, M. Eminescu, Constituției, Cooperativei, Mihail Kogălniceanu, Cetății, lucrurile par a fi o adaptare de proastă calitate a ceea ce ar tebui să fie un sistem de colectare selectiv. (more…)

No Comments
Miza: să ne scăpăm pielea

Miza: să ne scăpăm pielea / credit foto: all-free-download.com

Miza: să ne scăpăm pielea

În ianuarie ieșeam în stradă împotriva OUG 13, care urmărea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și împotriva proiectului privind grațierea. Politicienii care au inițiat ordonanța 13 #noaptea ca hoții și au inițiat proiectul de lege privind grațierea unor deținuți, afirmau că scopul lor era decongestionarea penitenciarelor, ca urmare a presiunilor venite din partea CEDO. Problema penitenciarelor a fost încă de atunci adusă ca argument pentru proiectul grațierii. Tot atunci se vorbea despre condițiile mizere din penitenciare și despre aglomerarea din închisori, despre faptul că deținuții dorm câte 2-3 în pat sau 10-20 în cameră etc.

Acum aproximativ o săptămână, aflăm din presă de existența unui proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, proiect venit în completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform căruia se propunea introducerea unui nou aliniat. Astfel, conform propunerii deputatului, „întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” (vezi AICI). (more…)

No Comments

Planul Urbanistic General al Municipiului Brașov, varianta III

1. Regulament local de urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov, varianta III c – 26 martie 2010 – vezi pdf.

2. Planșă reglementări urbanistice Plan Urbanistic General al Municipiului Brașov. (format pdf.)

Plansa_reglementari_urbanistice_ Actualizare_ PUG_Bv

Planșă reglementări urbanistice Plan Urbanistic General al Municipiului Brașov (format jpeg.)

Planșa este încărcată la dimensiunea găsită.

3 Comments
De azi, cu toții suntem viitorul

De azi, cu toții suntem viitorul

De azi, cu toții suntem viitorul

Am văzut în ultima vreme zvonuri cu privire la faptul că multinaționalele și-ar fi obligat angajații să iasă în stradă, la protest, amenințându-i că altfel își pierd locurile de muncă (vezi aici un exemplu de astfel de articol).

Despre zvonuri am scris deja și nu mai reiau (vezi aici).

Voi scrie scurt:

1. Multinaționalele nu au obligat și șantajat pe nimeni pentru a ieși în stradă. Site-urile care dau astfel de „știri” nu vor nimic mai mult decât să mute atenția de la probleme reale spre „vinovați ambigui” (din nou, am scris despre asta în articolul despre zvonuri, citat mai sus).

2. Cei mai mulți protestatari provin din multinaționale întrucât atât mai există în țara asta. Țara noastră nu mai are aproape nimic al său, astfel că cele mai multe locuri de muncă sunt în multinaționale. Da, da…multinaționalele alea în care, de altfel, ne-ați încurajat cu toții să ne ducem după terminarea studiilor, pentru a câștiga mai bine și a avea un trai cât de cât decent. Astfel, e normal că cei mai mulți protestatari provin din multinaționale, ceea ce nu e același lucru cu formularea din articolul menționat. (more…)

No Comments
...34567...