Blog Archives

Turismul la Brașov, I-STEP
Brasov

Brașov / credit foto: I-STEP

A fost campania electorală la locale, promisiunile le-am auzit. Acum aleșii s-au instalat în scaune și ar trebui să auzim soluțiile. Desigur, ele trebuie să parcurgă traseul analize/studii, informarea cetățenilor, consultarea publică și apoi decizia de a se face sau nu.

În ceea ce privește turismul în Municipiul Brașov, am auzit „realizarea de evenimente artistice și culturale care atrag turiști”, „dezvoltarea continuă Poiana Brașov”, „centrul istoric aduce turiști”, un fel de facem turism pentru că vorbește lumea despre el.

În materie de Centre de Informare Turistică, am găsit pe site-ul Primăriei Brașov că avem trei centre: pe strada Prundului (aproape de Poarta Schei), la News Caffe (Bulevardul Eroilor lângă Parcul Titulescu) și la Gară. (vezi link).

Din punctul meu de vedere, doar Centrul de Informare de la Gara Brașov are logică. În sensul că turiștii care vin cu trenul, la coborâre, au la îndemână un punct de informare, punct din care își vor începe călătoria și sejurul în Brașov. Celelalte două centre de informare sunt în zone în care turiștii și-au făcut o bună parte din vizitare și s-ar putea să nu mai aibă nevoie de informare. În plus, cele două centre sunt în mijlocul sau undeva pe traseul de vizitare. Ori ca acestea să fie pe deplin funcționale ar trebui să fie la început de traseu turistic. (more…)

No Comments
Trecerile de pietoni zona SIF – Primărie – Modarom, I-STEP

Acum câțiva ani, când am venit la facultate la Brașov, exista o stradă pe care făceam tot posibilul să o evit. Este vorba despre Iuliu Maniu (zona SIF Transilvania), iar motivul pentru care încercam să o evit ținea strict de siguranță.

Strada mai era cunoscută (cel puțin printre unii studenți veniți din alte orașe) drept „strada-liniuță”, întrucât pe acolo mulți șoferi obișnuiau, mai ales noaptea (după ora 22.00), să facă „liniuțe”, adică să calce accelerația și să se ia la întrecere între ei. Strada încă este una periculoasă, căreia și atunci și acum, geometria îi permite accelerarea și viteza. De nivelul de zgomot și poluarea fonică nici nu mai vorbesc! Tot pe această stradă este cunoscută și o porțiune ca fiind „curba lui Tartagă” din cauza unui urât accident care a avut loc, unde un șofer cu o alcoolemie destul de mare și o viteză tot la fel de mare a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, intrând pe trotuar și lăsând în urma sa victime.

img 1 trecere desfiintata cimitir

img. 1 trecere desfiintata cimitir / credit foto: I-STEP

Revenind, pe atunci, trecerea de pietoni de pe această stradă era foarte aproape de cimitir (vezi img. 1), o trecere utilizată puțin de persoane tocmai din cauza lipsei de siguranță. Trotuarele au rămas și astăzi, la fel ca atunci, foarte înguste și nesigure (oricând un vitezoman poate scăpa controlul mașinii, cum s-a întâmplat în mai multe cazuri), în timp ce „strada-liniuță”, care are în anumite locuri și 3 benzi pentru un singur sens, pune mașinile pe primul loc, mașini care merg cu viteză, într-o zonă, culmea, de tranzit pentru pietoni. (more…)

No Comments
De Mijloc la iesirea din Lunga 3

trecere de pietoni pe De Mijloc la iesirea din Lunga / credit foto: I-STEP

Brașov frumos, din aer nu pe jos

În campania electorală cineva zicea, hai bă că Brașovul arată frumos, uită-te de sus, mai ales giratoriile… Nu pot să contrazic asta, Brașovul arată fain privit de sus. Problema este că noi nu zburăm, ci mergem la nivelul solului, adică, pe străzi, trotuare, giratorii etc. Și când te apuci să mergi pe jos sau cu bicicleta îți dai seama că Brașovul nu mai e frumos pentru că de fapt, Brașovul este periculos (vezi situații accidente Brașov perioada 2013-2015), este zgomotos (testul pentru zgomot se face foarte simplu. Vorbește la telefon când mergi pe Eroilor, pe Mureșenilor sau orice stradă principală) și nu este funcțional în ceea ce privește trotuarele, trecerile de pietoni și pistele pentru biciclete (de-astea nici măcar nu avem).

Vreau să vă arăt în câteva fotografii că infrastructura este prost gândită (vezi și analizele I-STEP). Cel mai bun test este ploaia. (more…)

No Comments

Stockholm Royal Seaport – de la zonă industrială la district urban sustenabil


VisionSRS2030_medium 2

Stockholm / credit foto: Stockholm Royal Seaport

Globalizarea resurselor şi impactul asupra comunităţilor locale

Globalizarea aduce oamenii de pe tot globul în aceeaşi competiţie. Acest lucru înseamnă că firmele, ţările şi administraţiile sunt în competiţie unele cu altele. În dinamica globalizării, orice măsură economică poate afecta firmele din diferite locuri ale lumii. În aceste condiţii, firmele îşi vor creşte mobilitatea, adică îşi vor reloca activitatea, pentru a putea limita efectele negative şi chiar pentru a supravieţui. În cazul în care are loc migraţia firmelor sau acestea îşi încetează activitatea, zonele din care pleacă vor avea de suferit din punct de vedere economic, social şi de mediu, iar autorităţile publice trebuie să intervină pentru a rezolva problemele rezultate. Aici putem vedea exemplul Braşovului care, odată cu ieşirea României din zona de influenţă sovietică şi intrarea sa în zona de influenţă a democraţiei europene şi americane, a început să sufere atât din punct de vedere economic, cât şi social datorită închiderii fabricilor regimului trecut. Au rămas astfel mari întinderi de teren în degradare, în interiorul şi la limita municipiului Braşov, iar în prezent, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Mai mult, situaţia nu este unică în ţară.

În cazul Suediei şi, mai exact, al orașului Stockholm, situaţia e un pic diferită. Globalizarea la care noi, România, suntem învăţăcei, pentru Stockholm şi Suedia înseamnă o creştere a capacităţii de a atinge eficienţa, competitivitatea şi dezvoltarea tehnologică. Iar un exemplu în acest sens este zona Stockholm Royal Seaport, zonă portuară şi industrială a capitalei suedeze. (more…)

No Comments

Intersecţia Calea București, Saturn, Poienelor – analiză I-STEP


Vorbim despre intersecția dintre Calea București, Saturn, Poienelor. Observă cu ușurință problemele găsite în alte intersecții (Trecerea de pietoni de pe Hărmanului, intersecția Făget) de către Mihai Tatu. Printre aceste probleme putem să enumerăm:
– Distanța mare a trecerilor de pietoni față de sensul giratoriu, fapt ce le plasează într-o zonă în care mașinile circulă cu viteză mare, img. 1;

intersectie Calea Bucuresti Saturn Poienelor 1

img. 1 / credit foto: Google Maps

I-STEP (more…)

No Comments

Intersecția Calea București – str. Carpaților – str. Aurelian, analiză I-STEP


Intersecția Calea București – Carpaților este una dintre cele mai importante și aglomerate zone din Brașov. Cu toate acestea, este o zonă cu probleme din punct de vedere al traficului și a siguranței în trafic.

I-STEP

Astfel, o primă problemă se învârte în jurul sensului giratoriu. În ciuda concepției actuale, sensurile giratorii nu au ca scop fluidizarea traficului, ci scopul unui sens giratoriu este calmarea traficului. În momentul în care realizăm un sens giratoriu prea larg, cum este cel care face legătura între Calea București, str. Carpaților și str. Aurelian (vezi img. 1), în loc de decelerare, acesta încurajează și oferă posibilitatea accelerării. Pe lângă acest aspect, așezarea trecerii de pietoni la o distanță mare de sensul giratoriu, adică în raza de accelerare a autoturismului, va deveni un punct de pericol pentru, riscul unui accident grav sau mortal fiind ridicat.

Intesecția Calea București – str. Carpaților - str. Aurelian

img. 1: Intersecția Calea București – str. Carpaților – str. Aurelian / credit foto: Google maps

(more…)

No Comments
12636864_950633158362557_733335345_o

img. 1 / credit foto: I-STEP

12422196_950633165029223_724575042_o

img. 2 / credit foto: I-STEP

Cum mai stăm cu siguranța?

După doi, trei ani în care tot lucrăm pe programul I-STEP, pe analize de trafic, de mobilitate, de siguranță, pot răspunde întrebării din titlu astfel, păi cum să stăm, ne învârtim în jurul cozii.

În martie 2016, în Brașov s-au montat multe denivelări înaintea trecerilor de pietoni. Scopul este de a-i forța pe șoferi să reducă viteza la trecerile de pietoni și, deci, să crească siguranța. Povestea aceasta vine nu neapărat ca urmare a accidentelor din primele două luni ale lui 2016, ci mai degrabă ca urmare a trezirii societății civile, chiar dacă într-o mică măsură, care a spus, de data aceasta, cu voce tare, că nu e normal să moară oameni pe treceri de pietoni.

Deci, administrația locală nu a luat această măsură într-un moment de conștientizare și de responsabiliate, ci ca urmare a presiunii publice. Și fac această afirmație pe baza datelor, pe care le-am publicat deja, în care se vede că în ultimii trei ani (2013-2015) 25 de oameni au murit și 702 au fost răniți în accidente pe drumurile din municipiul Brașov (vezi accidente Brașov). Dacă ar fi existat responsabilitate, conștiință și interes pentru siguranța oamenilor, administrația locală ar fi trebuit să ia măsuri cel puțin din 2013.

Ne mișcăm greu și ca societate civilă și, mai ales ca administrație publică.

Acum să ne concentrăm pe denivelări (limitatoare de viteză). (more…)

1 Comment

Trecerea de pietoni de pe Hărmanului – Analiză I-STEP

Vorbim de prima trecere de pietoni întâlnită când facem stânga în Hărmanului, venind din Bd-ul Gării (vezi img. 1). Este o trecere de pietoni care deservește o intersecţie.

După cum ştim, intersecţia este locul de întâlnire al tuturor participanţilor la trafic, indiferent de mijlocul de deplasare folosit. Este locul în care se întretaie direcţiile de mers. De aceea trebuie ca aceste locuri (intersecţiile) să fie sigure. Ca să fie sigure, este necesar ca fiecare participant la trafic să meargă cu viteză redusă.

viteză mică = siguranţă ridicată

Trecerea aceasta de pietoni se află la o intersecţie prevăzută cu giratoriu. Aşa cum ştim, giratoriul nu este un element de fluidizare, ci de calmare a traficului – a determina participanţii la trafic să circule cu viteză scăzută. Vezi mai multe informaţii despre giratorii.

trecere Harmanului

img. 1 / credit foto: Google maps

Această trecere de pietoni poate fi corelată cu prima trecere de pietoni din Alexandru Vlahuţă. Şi o să vedem de ce după ce observăm problemele actuale.

I-STEP

Aşadar, trecerea de pe Hărmanului: – este aşezată la distanţă mare de intersecţie, mai exact la aproximativ 47 de metri (vezi img. 2). (more…)

No Comments

1 km de probleme – strada 13 Decembrie

Pe orice stradă te-ai uita, găsești probleme care afectează siguranţa tututor participanților la trafic. 13 Decembrie este una din arterele principale ale Brașovului, pe care se circulă mult și tare. Este nevoie să vedem și să înțelegem ce probleme sunt. Doar analizând străzile, cum sunt făcute şi ce se poate întâmpla, putem înţelege că este nevoie de modificări.

13 decembrie partial 2

str. 13 Decembrie – Credit foto: Google maps

Pornesc cu imaginile dinspre Tractoru şi merg spre Făget.

În img. 1 se pot vedea:

  • maşini parcate pe trotuar care incomodează deplasarea pietonilor;
  • strada este prevăzută cu Sharrows (spațiu de tip shared space în care șoferii sunt anunțați că circulă și bicicliști – ceea ce se confundă adesea cu pistă de biciclete), care este slab marcată şi acoperită cu noroi şi apă;
  • gura de canal, care incomodează deplasarea pe marginea şoselei;
  • sensurile de deplasare sunt despărţite cu bolarzi şi dau ideea de viteză, ceea ce încurajează deplasarea autovehiculelor cu viteză.
img 1

img. 1 – Credit foto: I-STEP

(more…)

No Comments

Braşov trafic rutier 0002 – 27 decembrie 2015 – I-STEP

Macheta I-STEP 3

I-STEP

Filmare realizată în cadrul programului I-STEP (International Sustainable Transportation Engagement Program). Scopul este de a arăta traficul auto văzut dintr-o mașină și de a identifica elemente și situații care pot duce la conflicte și care pun în pericol siguranța participanților la traffic.

Filmarea este realizată pe ruta: intrarea în Braşov dinspre Sf. Gheorghe – str. Hărmanului – bd. Gării – str. 13 Decembrie – str. Mircea cel Bătrân – str. Nicolae Teclu. Viteza maximă cu care s-a mers a fost de 55-59 km/h.

În continuare sunt trecute, cu minute, elementele și situațiile întâlnite pe parcurs. Dacă mai sunt elemente și situații de trafic pe care nu le regăsiți le puteți trece în comentarii. (more…)

No Comments

Situaţia accidentelor în Braşov pe ultimii trei ani

Pe data de 11 decembrie 2015 Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură a făcut o solicitare în cadrul proiectului I-STEP, în baza legii 544, la Inspectoratul Județean de Poliție pentru a afla ce s-a întâmplat în Braşov, în materie de accidente, în ultimii trei ani (2015-2013). Am vrut să aflăm tipuri de accidente, cauze, câte au fost, dar şi câte sancţiuni au fost date.

Într-un fel datele acestea, de ordin statistic, ne arată nivelul de siguranţă din Braşov.

Şi am aflat de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Poliţia Municipiului Braşov – Biroul Rutier Braşov, la data de 21 decembrie 2015. Pe această cale le mulţumim pentru răspuns şi pentru informaţii.

O să încep prezentarea datelor cu ce ne doare cel mai mult, numărul de accidente şi câţi oameni au avut de suferit direct din accidente. Fac o precizare, pentru fiecare persoană rănită într-un accident există cel puţin o persoană care suferă o sperietură, o pierdere, o durere. Deci, dimensiunea durerii cauzate de nesiguranţă este mult mai mare şi merge dincolo de cifrele pe care vi le voi prezenta în continuare.

Notă: Vă spuneam că datele sunt pe trei ani: 2015, 2014 şi 2013. Pentru anul 2015, luna decembrie, datele nu sunt complete deoarece solicitarea de informaţii şi răspunsul au fost în decembrie 2015. Deci, luna decembrie 2015 nu este completă.

Aşadar, împărţite pe două categorii, avem accidente grave şi accidente uşoare.

La accidentele grave avem în trei ani: un total de 234 de evenimente din care au rezultat 25 de morţi şi 222 de răniţi grav.

12636864_950633158362557_733335345_o

G.1: Accidente grave 2015 – 2013. Credit foto: I-STEP

La accidentele uşoare avem în trei ani: un total de 387 de evenimente din care au rezultat 480 de răniţi uşor.

12422196_950633165029223_724575042_o

G.2: Accidente ușoare 2015 – 2013. Credit foto: I-STEP

 Accidentele acestea corespund următoarelor cauze: neacordare prioritate pietoni, traversare neregulamentară, neacordare prioritate vehicule, viteză neadaptată la condițiile de drum. (more…)

2 Comments

Trecerea de pietoni de pe Aurel Vlaicu dinspre 13 Decembrie

trecere pietoni Aurel Vlaicu - 13 Decembrie

credit foto: Google maps

Este una dintre cele mai folosite treceri de pietoni fiind plasată pe una din arterele principale ale Brașovului, str. Aurel Vlaicu.

Această trecere a fost luată în analiza intersecției Făget cu ceva timp în urmă – vezi articol. În această analiză explicam de ce nu este funcțională și sigură pentru pietoni şi ce ar putea fi făcut pentru a creşte nivelul de siguranţă.

Probleme:

- trecerea este amplasată la distanţă mare de intersecţie, ceea ce face ca trecerea să fie în zonă de viteză (în care conducătorii abia încep decelerarea);
- şoseaua este foarte lată (trei benzi);
- borduri înalte la trotuare şi la insula dintre sensuri;
- linia de oprire pentru autovehicule este lipită de trecere (nu este la o distanţa necesară , între 6 şi 15 metri);
- geometria străzii nu conduce la reducerea vitezei;
- maşini parcate pe şi lângă trecere, ceea ce duce la blocarea vizibilităţii;
- astfaltul are denivelări, ceea ce duce la formarea bălților chiar pe trecere;
- vopseaua albă folosită la marcarea trecerii formează o peliculă netedă foarte alunecoasă în prezenţa apei şi a zăpezii;
- se circulă cu viteză mare.

I-STEP

(more…)

No Comments
123