Seara de Carte Piatra Neamț, prima ediție

Sâmbătă, 07 februarie 2015 a avut loc prima întâlnire Seara de Carte Piatra Neamț, găzduită de Ceainăria Teaz, un loc nu întâmplător ales, ci care ne-a inspirat și încurajat în concretizarea proiectului, prin deschiderea și sustinerea celor care au creat un astfel de ambient. Cu o zi înainte de eveniment, am avut plăcerea de a primi o invitație în emisiunea domnului Teodor „Pit” Moldovan de la Tele M Piatra Neamț, căruia îi mulțumim pentru implicare și promovare, prilej cu care am putut discuta despre proiectul Seara de Carte și despre importanța și frumusețea lecturii.

(Seara de Carte Piatra Neamţ în vizită la Tele M Piatra Neamţ)

La întâlnirea de sâmbătă am avut parte de un public interesat atât de cărți, cât și de subiectul pe care l-am abordat, fericirea, un public frumos, care a participat la discuțiile pe care dorim să le încurajăm la finalul fiecărei ediții.

Pornind de la cartea „În căutarea fericirii” a lui B. Russell, am abordat principalele probleme și subiecte pe care autorul le evidențiază și am discutat împreună pe marginea lor, fiind inspirați de contexte și situații întâlnite în viața fiecăruia.
Am putea spune că prima ediție Seara de Carte Piatra Neamț a fost o scurtă călătorie prin noi înșine; a fost un exercițiu de gândire asupra propriei persoane, dar și un prilej de a ne cunoaște și de a descoperi că iubitorii de carte din Piatra Neamț nu sunt deloc puțini la număr.
Despre cartea aleasă pentru debutul acestor întâlniri, ne-a vorbit Adriana Hurjui, prezentare pe care o regăsiți în rândurile ce urmează.

„Alegerea cărții „În căutarea fericirii” (B. Russell) nu a fost întâmplătoare, am regăsit-o ca fiind potrivită pentru prima ediție a Serii de Carte Piatra Neamț.
În general, oamenii percep fericirea ca pe un lucru ieșit din comun, ca pe un lucru pe care îl putem dobândi doar făcând ceva anume. De câte ori nu am folosit, fiecare dintre noi, sintagma „ce fericit/ă aș fi dacă… – aș avea ceva anume, aș face ceva anume etc -. Practic, ne impunem singuri anumite bariere, ne condiționăm, ne restricționăm sau chiar ne obligăm să ajungem într-un anumit punct care să ne facă fericiți. Cu alte cuvinte, percepem fericirea la nivel extern, în timp ce instrospecția lipsește; omitem de multe ori să privim lucrurile și în interiorul nostru. Iar cartea lui Russell explică, așa cum am perceput eu, chiar acest lucru.

„În căutarea fericirii” este structurată în două părți: una prezintă cauzele nefericirii, văzute de Russell, iar cealaltă prezintă cauze ale fericirii. Cartea este punctuală, încă de la început autorul lămurește care este publicul țintă; Russell afirmă că se adresează acelor oameni care au condițiile minime de trai/condițiile normale, care nu duc lipsă de hrană sau alte nevoi de la „baza piramidei”.

Nefericirea este cauzată în mare parte de două aspecte: unul exterior, care ține de sistemul social și unul interior, care ține de psihologia individuală, dar care, dacă analizăm mai atent, este tot un produs al sistemului social.
Russell abordează partea instrinsecă, făcând o legătură cu exteriorul, considerând că principala cauză a nefericirii apare dintr-o înțelegere greșită asupra lumii, dintr-o preocupare exagerată asupra propriei persoane.

Voi lua spre exemplu interdicțiile la care suntem supuși de mici, apoi în școală și tot așa, până ajungem adulți și descoperim că avem în fața noastră un zid imens care nu ne lasă parcă să ne mai exprimăm ideile, emoțiile, devenim foarte preocupați de imaginea proprie, ajungem să considerăm că trebuie să fim într-un anumit fel. Imaginea aceasta intră mereu într-un conflict cu ceea ce știm că suntem de fapt și, în timp, acest proces repetându-se, în loc să fim fericiți – așa cum credem inițial că devenim, urmând pașii respectivi, de fapt se întâmplă contrariul.

În momentul în care avem o concepție eronată asupra lumii, atunci când ne impunem bariere, când ne preocupăm constant de felurite probleme, ne lovim de o serie de evenimente, cauze ale nefericirii: oboseală, plictis, individe, frică de opinia publică:

„Foarte puțini oameni pot fi fericiți dacă întregul lor mod de viață și viziunea lor despre lume nu se bucură de aprobarea celor cu care au relații sociale și, în particular, a celor cu care trăiesc laolaltă”. Oamenii care împărtășesc morala convențională consideră că viața trebuie trăită într-un anumit fel și „le vine greu să creadă că într-un alt loc sau într-un alt grup social, niște vederi pe care ei nu îndrăznesc să le mărturisească (de teamă), ar fi acceptate drept niște banale locuri comune”. (Russell. 2013. p. 112 – 113)

Această teamă, datorată necunoașterii și neînțelegerii lumii, conduce la izolare, izolare pe care Russell nu o vede doar ca sursă de suferințe, ci ca o cauză a „unei mari risipe de energie”. (Russell. 2013. p. 113)
Iată un alt motiv pentru care am ales să prezint această carte la prima noastră întâlnire, căci practic, prin acest proiect, noi  dorim să creăm acel spațiu în care diversitatea, diferențele de opinii și interpretări, să ne apropie și să ne permită să ne regăsim pe noi înșine, să ne acceptăm și să-i acceptăm și pe cei din jur.

Revenind, tot o izolare poate fi provocată și de competiție și goana după succes. Russell chiar spune că oamenii nu se tem atât de mult că nu vor avea ce mânca mâine, cât se tem că nu vor pute să-i eclipseze pe cei din jur.  În momentul în care intrăm în „jocul competiției”, intrăm totodată într-o cursă – totul se desfășoară cu viteză, lucrurile importante trecând pe plan secund (vezi dromologia lui P. Virilio). Desigur, aș spune, competiția poate fi și este un lucru pozitiv atunci când nu este dusă la extrem și nu se face din ea un scop în sine. De ce? Pentru că ne ajută să ne depășim oarecum limitele. Dar atunci când tot ce urmărim este „succesul competițional” și îl vedem ca o sursă a fericirii, atunci competiția devine o problemă.

Competiția ne conduce la oboseală, iar în ziua de azi, oboseala e la ordinea zilei. În momentul în care te cufunzi în muncă, în cotidian, fără a mai da atenție și altor lucruri, te lovești cu mare ușurință de acea oboseală nervoasă, care ne duce mai departe la anxietate, la o încordare de care cu greu mai scăpăm. Suntem zilnic expuși la factori care ne determină să trăim în îngrijorare și frământări.
Așa că mă gândesc că a-ți găsi pasiuni, un loc în care să poți lăsa grijile la intrare și din care să pleci cu o stare de bine, nu pot decât să-ți reducă din stres și să te facă să înțelegi un pic mai mult despre propria persoană și despre lume.

Odată ce reușim să înțelegem sursele nefericirii, putem să ne concentrăm pe a încerca să ne facem efectiv fericiți. Unul dintre aceste lucruri stă în pofta de viață și afecțiune. Trebuie să privim pofta de viață în raport cu ceea ce ne oferă viața. Pentru fiecare dintre noi, acest lucru se manifestă diferit. „Cu cât un om este mai interesat de mai multe lucruri, cu atât are mai multe oportunități de a se simți fericit”. (Russell. 2013. p. 142)

Lipsa de afecțiune, spune Russell, este una din principalele cauze ale absenței proftei de viață. Toturor ne place sentimentul de a fi iubiți. Aici, mi-a plăcut foarte mult că Russell a semnalat o diferențiere între acea afecțiune sinceră, care îi permite celuilalt să fie el însuși și acea afecțiune posesivă, egoistă, care nu face decât să îngrădească persoana, să-i limiteze libertatea și individualitatea. Atunci când afecțiunea este reciprocă și lipsită de posesivitate, în acel moment o putem privi ca sursă a fericirii.

Un alt element care ne poate duce la fericire stă în familie. Deși Russell nu intră într-o analiză profundă a unui element atât de complex cum este familia, există ceva din ceea ce spune care mi-a atras atenția, un lucru pe care l-am regăsit, din păcate, în multe familii și care are legătură cu posesivitatea despre care am menționat mai devreme: posesivitatea excesivă a părintelui față de copil creează o dependență majoră a acestuia (copilul) față de primul (părintele) și scade capacitatea copilului „de a se confrunta cu realitățile lumii”.

Și munca ne poate face fericiți, atât timp cât ea ne implică în activitate și, chiar dacă unele munci sunt plictisitoare, ele pot genera satisfacții și simțământul de reușită, creșterea respectului față de propria persoană. Totuși, mai multe despre aceste aspecte, va invit să citiți voi în cartea lui Russell.

Înainte de a-mi încheia prezentarea, mă întorc la un lucru pe care îl văd de actualitate – la frica de opinia publică despre care am vorbit pe la început. În capitolul respectiv, există un aspect care mi-a plăcut în mod special și vă voi oferi direct citatul:

„oriunde este posibil, tinerii care se află în dizarmonie cu mediul social înconjurător ar trebui, atunci când își aleg profesia, să caute una care să le ofere șansa unui anturaj apropiat sufletește, chiar dacă asta ar antrena o importantă pierdere în materie de venit.
De multe ori, ei nici nu sunt conștienți de o asemenea posibilitate, dat fiind că nu au despre lume decât cunoștințe limitate și-și pot lesne închipui că prejudecățile cu care au ajuns să se obișnuiască acasă se întâlnesc peste tot. Sub acest aspect, oamenii mai vârstnici ar trebui să fie în stare să-i ajute într-o măsură însemnată pe cei tineri, pentru că aici este esențial să ai o bogată experiență a conviețuirii cu oamenii”. (Russell. 2013. p. 118)

Până la urmă, ar trebui să fim conștienți că feicirea se află în propriile mâini, că ea poate apărea prin crearea unui echilibru între societate și propriul eu, prin găsirea de interese care să ne cuprindă viața și de oameni alături de care să ne simțim legați sufletește și intelectual, împărtășind și dăruind alături de ei din experiențele și cunoașterea noastră. Un om fericit se va bucura, după cum frumos spune Russell, de spectacolul pe care ni-l oferă lumea în care trăim, spectacol la care, mi-aș permite să adaug, ar trebui să luăm parte activ, ori nu ca simpli privitori.
Cred că dacă ar trebui să descriu cartea lui Russell pe scurt, într-o singură frază, aș spune că vorbește despre înțelegerea propriei persoane, a lumii și despre împărtășirea ideilor, intereselor, emoțiilor cu cei din jurul nostru, iar adevărata fericire apare în urma acestor lucruri.” (prezentare realizată de Adriana Hurjui)