Seara de carte Piatra Neamț – „În căutarea fericirii”

 
 

Afis-Seara-de-Carte-PN-In-cautarea-fericirii-3Seara de Carte ajunge și la Piatra Neamț, în cadrul unei întâlniri lunare care va avea loc la partenerii noștri, Ceainăria Teaz.

Seara de Carte este un proiect ambițios, care a pornit din Brașov, la inițiativa Asociației ITMR și care s-a extins în orașe precum Sibiu, Târgoviște, Cluj, București, Bârlad și Iași. Din 2014, Serii de Carte i s-a alăturat și Asociația Visum pentru Educație și Cultură, iar din februarie 2015, ne întâlnim și la Piatra Neamț.
Misiunea proiectului este de a arăta că fiecare dintre noi poate să inspire prin propriile viziuni despre lume, om, univers și carte, în fiecare zi.

Dacă vrei să îți expui opinia, să descoperi și alte puncte de vedere, să împărtășești idei alături de alții și să cunoști oameni frumoși, atunci te așteptăm la Seara de Carte. Ducem împreună cultura în spațiul public!

Regulamentul este simplu:
– lunar, ne întâlnim la Ceainăria Teaz, de pe strada Petru Rareș, nr. 11A, să discutăm despre o carte care ne-a plăcut sau chiar impresionat;
– oricine poate prezenta o carte;
– cartea despre care urmează a se vorbi este propusă într-o întâlnire anterioară și va fi prezentată de cel care o propune, pe parcursul a maximum 45 de minute;
– cartea trebuie să fie prezentată într-o manieră personală, iar o scurtă recenzie a acesteia este necesară pentru a fi publicată pe site cu aproximativ o săptămână înainte de întâlnire;
– nu este obligatoriu ca toți participanții de la Seara de Carte să citească propunerea din luna respectivă;
– după prezentarea cărții, urmează discuții: oricine poate pune întrebări, aduce noi viziuni.

La prima ediție de la Piatra Neamț ne vom întâlni cu „În căutarea fericirii” de Bertrand Russell: în demersul de a ne cunoaște pe noi înșine, de a înțelege care sunt aspectele care ne pot determina să fim fericiți, ne lovim de multe impedimente, dar care, odată înțelese și depășite, ne pot deschide un drum liniștitor spre fericire. Este important, pentru a ajunge unde dorim, să „avem o preocupare sinceră pentru persoane și lucruri din afara noastră. Prin astfel de preocupări un om ajunge să se simtă parte componentă a fluxului vieții. (…) Omul fericit este acela a cărui personalitate nu este nici divizată lăuntric, nici pornită împotriva lumii.”

Când ne întâlnim? Sâmbătă, 07 februarie 2015, ora 17.00.
Unde? La Ceainăria Teaz, din strada Petru Rareș, nr. 11A, Piatra Neamț.

Intrarea liberă.

www.visumbrasov.org
www.searadecarte.ro

Pentru a fi la curent cu viitoarele întâlniri, vă invităm să aderați și la grupul de facebook Seara de Carte Piatra Neamț.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *