Ne întâlnim la ediția din noiembrie a Serii de Carte Piatra-Neamț cu G. Orwell și Ferma animalelor. Unde? La ceainăria Teaz, marți, 24 noiembrie, la ora 19.00.
„Omul e singurul nostru dușman adevărat. Scoateți omul din scenă și cauza fundamentală a foametei în rândurile animalelor și a muncii excesive e abolită pentru totdeauna”. După o revoltă a animalelor de la ferma „Conacul”, acestea preiau controlul cu scopul de a-și crea o viață mai bună. Productivitatea crește, iar viața devine parcă din ce în ce mai bună. Dar ce se întâmplă atunci când conducerea fermei este preluată de porci?
O carte de actualitate, despre politică, putere și „spirit de turmă”: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.
Proiectul „Seara de Carte” este un proiect inițiat de Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României, în parteneriat cu Asociația Visum pentru Educație și Cultură, care are ca scop promovarea lecturii, cărții, autorilor, dar și crearea unui cadru non-formal de discuții, împărtășire de opinii și liberă exprimare.
Întrucât proiectul este unul deschis, în cadrul căruia oricine poate prezenta o carte care i-a trezit emoții, i-a marcat viața sau i-a rămas pur și simplu în suflet, vă invităm pe toți să vă înscrieți ca „prezentatori de carte” pentru următoarele ediții, trimițând un e-mail la adresa adina.dochita@visumbrasov.org menționând numele, numărul de telefon, cartea aleasă pentru prezentare și luna în care doriți să prezentați cartea.
Vă așteptăm!
Suntem și pe