Blog Archives

Afis-Seara-de-Carte-PN-Vasile-BaghiuDupă o frumoasă vacanță, Seara de Carte Piatra-Neamț revine cu forțe proaspete și ediții interesante. Pentru luna octombrie, suntem bucuroși să vă anunțăm că joi, 29 octombrie 2015, ora 18.30, vă așteptăm cu drag la o ediție dedicată autorilor, prin care încercăm să cunoaștem autorul prin intermediul scrierilor sale. Ne întâlnim în același loc cu care v-am obișnuit, ceainăria Teaz, gazda noastră extrem de primitoare, unde ne-am simțit de fiecare dată confortabil și între prieteni.

La ediția dedicată autorilor, care are loc în această lună, avem marea plăcere de a-l avea alături de noi pe scriitorul Vasile Baghiu, autorul unor volume de poezie și proză, care ne va povesti despre două dintre romanele sale, „Planuri de viață” și „Fericire sub limite”.

Scriind acest roman am sperat că voi înţelege, odată cu personajele, cum se face că nu reuşim să mergem foarte departe în încercarea noastră de a controla lucrurile, cum, cu toate acestea, nu renunţăm nicicum la credinţa că odată şi odată vom izbândi.” – Vasile Baghiu, „Fericire sub limite”.

Așadar, vă așteptăm joi, 29 octombrie 2015, la ora 18.30, la Ceainăria Teaz din Piatra-Neamț, la un dialog interesant despre viață, frământări și alegeri.

Proiectul „Seara de Carte” este un proiect inițiat de ITMR (Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), în parteneriat cu Asociația Visum pentru Educație și Cultură, care are ca scop promovarea lecturii, cărții, autorilor, dar și crearea unui cadru non-formal de discuții, împărtășire de opinii și liberă exprimare.

Întrucât proiectul este unul deschis, în cadrul căruia oricine poate prezenta o carte care i-a trezit emoții, i-a marcat viața sau i-a rămas pur și simplu în suflet, vă invităm pe toți să vă înscrieți ca „prezentatori de carte” pentru următoarele ediții, trimițând un e-mail la adresa adina.dochita@visumbrasov.org, menționând numele, numărul de telefon, cartea aleasă pentru prezentare și luna în care doriți să prezentați cartea.

Vă așteptăm!

No Comments

SDC-afis-fantasticO ediție cum n-am mai avut până acum. Și asta pentru că vom străbate un gen de literatură și nu doar o carte sau un autor. Vom vorbi despre Genuri și autori în fantasticul românesc.

Seara de Carte Brașov vă invită la întâlnirea cu Genuri și autori în fantasticul românesc, ce va avea loc pe data de 8 octombrie 2015, începând cu ora 18:00, la Librăria Humanitas din Piața Sfatului.

Este o ocazie foarte bună să cunoaștem și acest domeniu, al literaturii fantastice, iar acest lucru îl vom face în prezența lui Alexandru Lamba, cel care ne va duce în tainele fantasticului.

În continuare aveți o listă cu titluri de autori români pe care o să încercăm să-i cunoaștem, puțin câte puțin.

Antologii:
Antologia Argos Unu (MediaTech & TexaRom)
Almanahul Anticipația 2015 (Nemira)
Antologia Xenos (Nemira)

Volume (nominalizați și câștigători RomCon):
E. Cadaru – A opta zi e-n fiecare noapte (Tracus Arte)
Lavinia Călina – Ultimul avanpost (Herg Benet)
Doina Roman – Pragul (Tracus Arte)
Lucian-Dragoș Bogdan – Vraciul de pe norul interior (Tritonic)
Sebastian A. Corn – Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira)
Liviu Surugiu – Atavic (Tritonic)
Cristian-Mihail Teodorescu – Senzoriada (Nemira)
Marian Trută & Dănuț Ungureanu – Vegetal (Nemira)
A.R. Deleanu – Bizaroproze (Herg Benet)

Noi, 2015:
Alexandru Voicescu – Malad (Herg Benet)
Liviu Radu – Intre cer si pamant (Nemira)
Stefana Czeller – Lacrimile Diavolului (Nemira)

No Comments

Nervi este volumul de poezie al sociologului Laurențiu-Ciprian Tudor. Un sociolog nedeclarat în poezie, dar regăsit prin felul de a trata și de a aduce în lumină aspecte ale socialului prin poezie. Și un poet declarat în poezie. Două dimensiuni umane care reușesc să se îmbine și să creeze poezie apropiată, spun eu, de cititori. Este un volum care prinde teme precum viața cotidiană-urbană, femeia, condiția poetului, comportamentul uman, dar și trăiri ale autorului. Prezentarea este centrată pe volumul Nervi și este modul de a-l cunoaște pe Laurențiu-Ciprian Tudor.

DSC_8445-web

Laurențiu-Ciprian Tudor la Seara de Carte Brașov

Femeia văzută de Laurențiu-Ciprian Tudor pare a fi abordată mai degrabă dintr-o perspectivă religioasă prin „Ierbarul de nervi”, „Poem machist I și II”, „Iubita mea”, „Sinceritate”. (more…)

No Comments

afis-SFBv-The-Tree-of-LifeIată-ne din nou la o ediție Seara de Film Brașov, ediție din seria de filme propuse și votate de către partcipanți. Lista poate fi consultată acesând linkul Listă filme. Suntem cu proiecțiile cam pe la jumătatea listei și este momentul întâlnirii cu The Tree of Life, pe data de 10 octombrie, ora 17:00, la Librăria Okian, din strada Mureșenilor, nr. 1.

Filmul este în regia lui Terrence Malick și îi are ca protagoniști pe Brad Pitt, Sean Penn și Jessica Chastain.

Filmul ca ficțiune, fabulație, ca o oscilație între „a face să (se) știe” și „a se face că știe”, adică între cunoaștere și simulare/disimulare.

Seara de Film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de Carte Brașov (ITMR) și Librăria Okian Brașov.

Accesul se face în limita a 40 de locuri. Înscrierea și confirmarea participării se fac la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766. Intrarea este liberă.

No Comments

SDC-afis-Nervi o24 septembrie este data la care ne întâlnim la o nouă Seară de Carte Brașov. De data aceasta suntem la Seria de autori și ne întâlnim cu Laurențiu-Ciprian Tudor și cu volumul său de poezie Nervi.

Întâlnirea va avea loc la Librăria Humanitas, cu ora de începere 18:00.

Laurențiu-Ciprian Tudor este autorul volumelor „Teama de cerc și fuga după aripi”, „Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme”, „Apostolul verilor”, „Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan”, „Capul cu păsări” și „Nervi”. Ultimul face subiectul întâlnirii de joi, 24 septembrie.

„Poezia”

Poezia este un rachiu fin

obținut prin distilarea repetată

a tristeții de sine;

uneori poezia este un vin șampat și

dulce

picătură de avânt spre fericire; (more…)

No Comments

sdc Directii noi in psihanalizaJoi, 17 septembrie, ne revedem la Seara de Carte Târgoviște, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu. Diana Dăscălescu ne propune spre dezbatere lucrarea Direcții noi în psihanaliză de Karen Horney. Va fi o întâlnire bazată pe comunicare, vom vorbi despre conceptul de „supraeu” și despre anxietate.

No Comments

SDC-AFIS-IntercultSeara de Carte Brașov revine după vacanța de vară cu o primă ediție care se va desfășura pe data de 10 septembrie, ora 18:00, la Librăria Okian.

Această ediție face parte din seria „Interculturalitate în cultura locală și națională, rolul etniilor în cultura Română”, din cadrul Serii de Carte Brașov. Volumul propus spre discuție este Biblia și metalurgia, de Strul Moisa.

„Biblia și metalurgia” este rodul unei munci de cercetare de peste șase ani și evidențiază legătura intrinsecă dintre Biblie și metalurgia din perioada biblică. Autorul propune citirea Bibliei printre rânduri, utilizând așa-zise „lentile metalurgice” și astfel cititorului i se devoalează un domeniu la care poate nici nu s-ar fi gândit la o primă lecturare a textului.

No Comments

afis-SFBv-Alive-Inside webSeara de Film Brașov revine după o vacanță călduroasă cu o primă ediție pe data de 12 septembrie 2015. Și ca să nu începem direct, în forță, ne-am gândit la o ediție specială, pentru un început de toamnă frumoasă.

V-am pregătit documentarul „Alive Inside” (2014), în regia lui Michael Rossato-Bennett.

Documentarul este o explorare cinematografică a minții și a muzicii. Este, în fapt, documentarea muncii lui Dan Cohen care luptă împotriva unui sistem medical stricat pentru a demonstra capacitatea muzicii de a îmbunătății condiția mentală și pierderile de memorie pentru rezidenții din sanatorii.

Vă așteptăm, sâmbătă, 12 septembrie, ora 17:00, la Librăria Okian din strada Mureșenilor, nr. 1, într-o călătorie de redescoperire a sinelui.

No Comments

sdc targovisteSeara de carte Târgoviște vă invită joi, 3 septembrie, la ora 17.00, la o nouă întâlnire la Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu din Târgoviște.
Cartea propusă: „Zero limite”, de Joe Vitale.

Prezintă Eduard Samuel Adam

No Comments

S-a încheiat ediția din mai a Serii de Carte Piatra Neamț. S-a lăsat cu o atmosferă frumoasă, iar de această dată, cartea ne-a fost prezentată de către prietena noastră Mădălina Armanu, o iubitoare de carte prezentă la fiecare ediție pe care o organizăm la Piatra Neamț, care a ales să vorbească despre o poveste dragă ei, „Eat, Pray, Love” („Mănâncă, roagă-te, iubește”) scrisă de Elisabeth Gilbert. Ne bucurăm că ați fost alături de noi și vă lăsăm în continuare, așa cum v-am obișnuit, cu prezentarea care a avut loc aseară. Mulțumim tuturor celor prezenți și celor care susțin proiectul nostru, gazdei Ceainăria Teaz și partenerilor media TeleM Piatra Neamț și Onu Photos.

3„Cartea a fost publicată în SUA în 2006 și a reprezentat un fenomen cultural american. A fost tradusă  în 30 de limbi și publicată în 10 milioane de exemplare. Este o carte autobiografică a autoarei – Elisabeth Gilbert. Inițial am văzut filmul care a avut-o în rol principal pe Julia Roberts; cu toate că părerile au fost împărțite în ceea ce privește filmul, eu l-am revăzut de câteva ori cu mare plăcere. Iar când o prietenă mi-a spus că are și cartea, am simțit nevoia să o citesc. Am reușit să fac astfel comparația între un film bun și o carte și mai bună; o carte care reușește așa cum nicio imagine nu poate să o facă – să descrie într-un mod extraordinar trăirile pe care o femeie de 30 de ani le are.
(more…)

No Comments

afis-SFBv-SynecdocheSâmbătă, 30 mai 2015, ora 17:00, la Librăria Okian Brașov din strada Mureșenilor, nr. 1.

Pentru această ediție avem în discuție Synecdoche, New York (2008), regia Charlie Kaufman. Din distribuție amintim pe Philip Seymour Hoffman, Catherine Keener.

Seara de Film Brașov este un proiect pe termen lung și este rezultatul colaborării dintre Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Seara de Carte Brașov (ITMR) și Librăria Okian Brașov.

Accesul se face în limita a 40 de locuri. Înscrierea și confirmarea participării se fac la Florin Ifrim – florin.ifrim@okian.ro, 0728.728.315 și la Mihai Tatu – mihai.tatu@visumbrasov.org, 0742.143.766. Intrarea este liberă.

No Comments

TruddyTermenul „persona” provine din limba etruscã și inseamnă „om cu mască”. „Persona” în teoria lui Jung reprezintă „masca” pe care omul o arată celorlalți, și care îi permite să se adapteze lumii înconjuratoare, aflată adeseori în conflict cu adevărata lui personalitate. În teatru, „persona” este personajul care reprezintă vocea autorului.

„Persona” este numele filmului văzut pe 16 mai 2015 la Seara de Film Brașov. Este un film care ne-a pus la încercare, fiind o puternică provocare de a desface înțelesurile pe care Ingmar Bergman le așează cu măiestrie artistică. Este un film cu un decor minimal și cu numai cinci personaje, din care două țin primul cadru. O paranteză pe care o văd necesară, regizorul și actorii, cu excepția unei actrițe (Liv Ullmann, care este din Norvegia – în rolul Elisabet Vogler) sunt suedezi. (more…)

No Comments
...23456...