Prin tabăra de poezie

Poezia a avut parte de un generos spațiu de manifestare în Brașov, în zilele de 25 – 27 septembrie. Cei care au creat acest spațiu sunt „Caii verzi de pe pereți” și o să precizez două nume pe care le știu, ca promotori ai acestui eveniment, Laurențiu-Ciprian Tudor și Cătălin Stanciu.

De ce scriu despre evenimentul lor? Fiindcă am fost prezent în toate cele trei zile ale manifestării și am văzut pe viu ce s-a făcut și mi-a plăcut foarte mult. Manifestarea lor ați cunoscut-o pe net sub numele de „Brașoave – tabără de poezie în buricul târgului”.

Mi-a plăcut să mă întâlnesc cu poezia și diferitele abordări poetice prezente. Mi-a plăcut că s-a recitat și că poezia s-a mișcat prin oraș, mergând în patru locuri diferite. Mi-a plăcut îmbinarea poeziei cu muzica. Mi-au plăcut cei doi prezentatori și faptul că au fost emotivi și creativi (a se înțelege puțin „nebuni”). Mi-a plăcut că poeții au avut spații pentru a-și prezenta scrierile și unii chiar au nevoie de astfel de evenimente ca exercițiu de prezentare a poeziei. Mi-a plăcut să cunosc scriitori din afara Brașovului, mai exact zona Ploiești, Câmpina, Sinaia, cât și din Sibiu.

A fost un eveniment care marchează starea poeziei românești în spațiul contemporan, un eveniment foarte important din acest punct de vedere pentru cultura brașoveană, însă, din păcate, nu și din cel al participării publicului. Astfel că evenimentul a avut aroma unei reîntâlniri prietenești a poeziei.
Și trebuie să critic neparticiparea publicului sau indiferența acestuia sau faptul că oamenii nu au în agenda proprie, ca interes, poezia și tipul acesta de evenimente (care presupun un efort intelectual).
Și mai trebuie să constat absența autorităților, a celor care și-au propus să câștige titlul de „Capitală europeană a culturii” pentru Brașov.

Dar atât cu critica pentru că vreau să arăt importanța evenimetului și să insist asupra importanței lui în sfera culturală și intelectuală a Brașovului.
Tabără de poezie realizată de „Caii verzi de pe pereți” a avut trei elemente importante, poezia, muzica și dezbateri despre starea poeziei. Și un alt lucru interesant, a reușit să aducă la o masă comună scriitori cu vârste diferite, abordări diferite și critici literari.

Dar până a mai spune ceva despre eveniment vreau să trec toate numele prezente la acesta și vă invit să le căutați și să le citiți. Așadar, pe partea de scrieri au fost prezenți: Petronela Rotar, Vlad Drăgoi, Ioan Șerbu, Mihaela Malea Stroe, Raluca Prahoveanu, Ionel Șimota, Mihaela Aionesei, Ștefan Ciobanu, Daniel Drăgan, Adrian Munteanu, Maria Luiza Steinesz, Călin Derzelea, Marian Dragomir, Călin Sămărghițan, Laurențiu-Ciprian Tudor, Florin Caragiu, Diana Caragiu, Codruț Radi, Felix Nicolau, Daniela Șontică, Maria Dobrescu, Florin Dochia, Adrian Păpăruz, Adrian Lesenciuc, Pr. Cristian Muntean, Gabriela Hornoiu, Cătălin Stanciu, Adriana Lisandru și Cezara Răducu.
Și un salut călduros muzicii: „4Tune Quartet”, violoncelista Alexandra-Maria Enache și „Kronstadt Quartet”.

din poezia „Orașul acesta II” – Laurențiu-Ciprian Tudor, volumul „Nervi”

Foarte interesant a fost în ultima zi a manifestării, zi dedicată discuțiilor despre situația scriitorului și a cărților sale. Au fost două teme puse în discuție: „Literatura de azi – biserici și bisericuțe, grupuri și grupulețe” și „Literatură și facebook”. La prima temă discuțiile au scos la iveală bătăliile de putere și de interese care se duc în spațiul literar, faptul că premiile literare sunt de fapt jocuri de consolidare sau de schimbare de actori ai puterii, faptul că direcția în literatură este trasată de aceleași persoane în funcții de prea multă vreme, faptul că USR (Uniunea Scriitorilor din România) este un organism nefuncțional și faptul, grav de altfel, acela că scriitorul a ajuns în prezent să aibă un rol marginal în societate.

A doua temă a adus în discuție, pornind cumva și de la nemulțumirile date și de prima temă, nevoia de a găsi o alternativă în spațiul literar, adică de a avea mai multe variante. Aici discuția s-a centrat pe diferența dintre „scriitorul clasic” (care parcurge un traseu, cumva început prin liceu, care urmează niște studii, care scrie, participă la cenacluri, concursuri și care publică apoi o carte) și „scriitorul on-line”, de tip blogger (care nu are neapărat o traiectorie scriitoricească, dar care scrie pe blog și se folosește de facebook pentru a se promova și care apoi publică o carte).

Discuția am resimțit-o cumva ca având o tentă de a stabili că unul e bun, cel clasic, iar celălalt nu. Personal, cred că „scriitorul clasic” este elegant, știe să folosească metafore, scrie poezie, face diferența între genuri de poezie, dar nu vinde bine, nu are, de multe ori, o prezență scenică atractivă, nu se promovează bine. În același timp, „scriitorul on-line” nu are neapărat cunoștințe teoretice despre poezie, de multe ori nu recunoști un text ca fiind poezie, folosește un scris de on-line (cu greșeli gramaticale, cu prescurtări de tip on-line), dar care știe să se promoveze, este mai creativ, este mai degajat la evenimente, care vinde mai bine și este mai dur în limbaj. Dar nu e nevoie să căutăm alternativa și nicidecum nu ar trebuie dusă o bătălie între abordări și scriitori. Ambele sunt variante care pot conviețui. Dificultatea este de a merge la public, care știm bine că este unul slab, care caută mașini și vacanțe, nu cultură. Și atunci misiunea este de a face literatura atractivă și de a vedea cum poate deveni scriitorul un personaj atât de atractiv încât să provoace publicul să considere literatura ca prioritate.

Este nevoie de un pragmatism în literatură, de câte cărți se pot vinde, de unde vin banii, cum se atrage publicul, cum se poate depăși meteahna USR și, desigur, cel mai important lucru, cum ajunge scriitorul la public (lucru lăsat în plan secund la tabăra de poezie. Și aici adresez o întrebare: este scriitorul dispus să ia opinia publicului în considerare ca și criteriu de evaluare a scrierilor?). Și asta făcută nu prin scăderea nivelului literaturii și nici a prostituției scriitorului, ci prin creșterea nivelului publicului. O misiune foarte grea.

Și închei cu o povestioară sau, mai degrabă, o observație sociologică. În a doua zi de festival poetic, în a doua parte a zile, stând pe unul din rândurile din spate, observ intrarea târzie a două persoane de peste 35 de ani care se așează chiar pe cele două locuri de pe rândul din fața mea. Erau la întâlnire. Puteai constata acest lucru după gradul de ferchezuială al amândurora. Până la urmă, este o poveste tragică deoarece, chiar dacă el era impresionat de spectacolul poetic și muzical (chiar dând dovadă de cunoaștere în materie de muzica), ea era tocmai în plan opus, respingându-i atențiile pe care el i le tot trimitea. Însă am putut să văd puterea poeziei și a muzicii în momentele în care el reușea cu fiecare poezie și vers să-i comunice stările sale, fără a folosi prea multe vorbe.
Este un plus pe care ni-l oferă literatura și muzica, plus care de multe ori nu se vede, dar care ne oferă căi de comunicare și de interacțiune cu oamenii din jur.

Material de Mihai Tatu, membru Asociația Visum pentru Educație și Cultură.