Educarea politică a artei continuă la Sică Alexandrescu

Educarea politică a artei continuă la Sică Alexandrescu

Pe 20 decembrie 2016 scriam un articol – O încercare politică de „a educa” arta despre situația de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, care arată evenimentele în timp până la acea dată.

Începeam articolul cu două afirmații:
Arta nu ar trebui supusă, ci îmbrățișată!
Libertatea de exprimare nu ar trebui îngrădită, ci lăsată liber!

Începeam așa pentru că miza din toată această situație este de a educa, de a reeduca. Situația de la teatru arată o încălcare a libertății de exprimare, a libertății de gândire, a libertății de a protesta. Este o criză adâncă, la nivel de mentalitate, la felul nostru de a fi și la ce suntem dispuși să facem.

Citind „Fenomenul Pitești” a lui Virgil Ierunca (ed. Humanitas, 2013), am dat peste mecanismul de reeducare care își făcea efectele în perioada 6 decembrie 1949 – august 1952, dar care încă are efecte și în prezent. Sigur că o paralelă deplină nu poate fi făcută cu prezentul și nici nu pot afirma că ce se întâmplă acum este la fel cu ce s-a întâmplat în acea perioadă. Dar mecanismul de educare, reeducare este folosit.

Este vorba de pedepsirea pentru „gândire neloială”. Evenimentele de atunci aveau loc în închisoare, locul reeducării politice și morale, mecanismul fiind: „utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți”.

Iată ce zice Virgil Ierunca:
„… cheia tăcerii, victimele reeducării au fost nevoite să devină, la rândul lor, călăi. Or, călăul – chiar împotriva voinței și firii lui – nu se grăbește niciodată să-și mărturisească crimele.” p.16

„Infractorul, conștient că e un element declasat, care nu mai are altă salvare decât sprijinul partidului, își ia sarcina de a-i reeduca pe alții … și de a-i pune pe drumul cel bun.” p.17

„La început, lucrurile erau interesante, se crease o anumită libertate interioară, dar după aceea, după două sau trei luni, s-au vădit a fi strâmbe toate, fiindcă începuseră autojudecările pentru fel de fel de pricini, mărunte mai întâi, mai mari după aceea… Intrase dihonia între noi, dihonia trădării și a suspiciunii. Și-am început să ne sfărâmăm, cum se sfărâmă pământul care a înghețat cu prea multă apă în el. Așa a fost cu noi. Și ei, stăpânii și șefii închisorii, nu ziceau nimic. Nu se amestecau direct. Indirect se amestecau, foarte mult chiar. Lansau zvonurile false în ce-l privea pe câte unul de-ai noștri, ne strecurau câte un șarpe în sân, să stârnească discordie și neîncredere și mai multă între noi. Și stăteau și se uitau pe urmă! Și așteptau rezultatele, care erau grave, din ce în ce mai grave. Fiindcă noi ajunseserăm de la autogospodărire la autoexterminare.” p.21-22

Azi nu mai vorbim de închisoare, dar vorbim de o autoritate publică (puterea) care intervine și pune presiuni asupra celor care nu acceptă sistemul de administrare impus, un sistem netransparent și corupt. Dacă la început presiunea asupra oamenilor din teatru era făcută de șefa direcției de cultură din Primărie, acum jocurile au fost plasate în interiorul colectivului de teatru. Și după o liniște aparentă, cei pregătiți (reeducații), vorbim de directorul interimar și comisia de disciplină, preiau munca murdară de la șefii din administrație și încearcă să o aplice pe protestatari. Avem un concurs aranjat pentru ocuparea postului de director. Avem comisii de disciplină aranjate pentru „a-i judeca așa cum trebuie” pe protestatari. Iar protestatarii care nu au putut fi reeducați sunt scoși în afară. Vorbim de concedierile care apar, cinci la număr până în acest moment (Maria Gârbovan, Marius Cordoș, Mariana Hudișteanu, Ada Galeș și Claudiu Goga). S-a ajuns ca actorii să-și facă plângeri penale unul altuia.

Am auzit de foarte multe ori, pe parcursul lui 2016, că nu contează cine și ce a făcut și că ar trebui să vedem ce putem face din momentul afirmației înainte. Nu pot să fiu de acord cu prima parte a afirmației – nu contează cine și ce a făcut. Consider că nu avem viitor dacă nu analizăm și nu îi tragem la răspundere pe cei responsabili. În felul acesta, viitorul este deturnat, în mod voit, din momentul afirmației, tocmai pentru a-i acoperi pe aceia care trebuie să plătească. Este o pierdere a memoriei, a adevărului și o rescriere a istoriei în același timp.

Ținând cont de cele spuse mai sus, nu pot accepta scrisoarea deschisă propusă de Asociația Pro Democrația și Consorțiul Cultural Corona, chiar dacă ei pornesc dezbaterea de la încercarea de a identifica și propune o serie de soluții pentru rezolvarea situației de la Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov. Măsuri care de altfel, sunt foarte bune, dacă privim totul doar din perspectiva unei dezvoltări a teatrului (la general vorbind), de dezvoltare a culturii brașovene etc.

Redau textul scrisorii pe care l-am preluat de pe pagina de Facebook a Consorțiului Cultural Corona:

„Scrisoare deschisa ca urmare a dezbaterii din 21.12.2016

Mai mult teatru la Brasov

Astăzi, 21 decembrie 2016, Asociatia Pro Democratia și Consorțiul Cultural C.c. Corona au organizat o dezbatere comună pentru a identifică și propune o serie de soluții pentru rezolvarea situației de la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu Brașov, precum și pentru a realiză primii pași către implementarea strategiei culturale a orașului nostru începând cu 2017.

Considerăm că situație creată în jurul Teatrului Dramatic Sică Alexandrescu poate fi rezolvată doar printr-un efort corelat al administrației publice, instituțiilor culturale și societății civile locale. În acest sens, ne-am propus să aducem în atenția opiniei publice câteva posibile soluții, bazate și pe exemple de bună practică din alte orașe ale țării. În analizarea și formularea acestor soluții am pornit de la principiul că ne dorim mai mult teatru la Brașov, nu mai puțin teatru la Brașov.

Mai mult teatru la Brașov înseamnă că numărul de artiști implicați în teatrul brașovean să crească, și nu să scadă. Mai mult teatru la Brașov înseamnă că ruptură din interiorul colectivului Teatrului Dramatic să fie depășită rapid și imaginea teatrului din Brașov să fie reconstruită. Mai mult teatru la Brașov înseamnă că numărul de reprezentații să crească și nu să scadă. Mai mult teatru la Brașov înseamnă că publicul să crească, nu să scadă.

Astfel, am generat o serie de scenarii, toate având aceeași țintă: îmbogățirea vieții culturale a comunității noastre. Aceste scenarii pot fi regăsite în continuare:

Scenariul 1 – Înființarea unei a două companii de teatru în Brașov, prin hotărâre de Consilul Local.

Menționam că există precedente de companii publice de teatru care coexista și în alte orașe, mari și mici din România, precum: Timișoara (4 teatre publice), Cluj-Napoca (3 teatre publice), Sfântu Gheorghe (3 teatre publice).

De asemenea, există precedentul procedural de a restructura companii de teatru- în cazul Teatrului Radu Stâncă Sibiu – într-o singură zi, compania de teatru a fost desființată și înlocuită printr-o altă companie de teatru public.

În acest scenariu, propunem că, Consiliul Local Brașov să demareze procedurile pentru înființarea unei a două companii de teatru public, printr-o procedura similară cu cea de la Sibiu, sau printr-o altă procedura legală.

Cele două companii vor putea coexista, cel puțin temporar, în actualul spațiu al teatrului, finanțarea lor urmând a fi făcută în mod transparent, pe criterii de performanță, din bugetul Consiliul Local.

Concurență artistică astfel creață ar crește calitatea vieții culturale din oraș. Am putea avea mai multe piese de teatru, mai multe reprezentații, iar într-un final ar crește și consumul de teatru în comunitatea noastră.
 
Scenariul 1.1 – Adiacent acestui scenariu, propunem alocarea de resurse din partea Consiliului Local, în vederea amenajării unui spațiu cultural nou în Municipiul Brașov, care să poată fi utilizat (și) pentru activitatea uneia dintre cele două companii de teatru. Considerăm că în acest scop pot fi utilizate spațiile existențe în proprietatea Municipiului Brașov – fostul cinematograf Popular sau fostul cinematograf Modern. În cazul cinematografului Popular, există inclusiv posibilitatea de a finanță amenajarea acestuia prin fonduri europene disponibile în cadrul Programului Operațional Regional 2013-2020, iar în cazul Modern-ului, finanțarea ar trebui să vina exclusive de la bugetul local.

Crearea unui nou spațiu cultural ar dinamiza viață culturală a orașului, limitată astăzi din punct de vedere spațial la cele câteva spații publice disponibile, și la o serie de spații private, lipsite de condiții corespunzătoare. În acest sens, Consiliul Local Brașov ar trebui să bugeteze resursele financiare pentru realizarea acestui proiect pentru anul 2017.

Scenariul 2. În situația în care această situație nu va fi rezolvată prin scenariile de mai sus, sau prin alte soluții adoptate la nivelul comunității locale, iar situația de la Teatrul Dramatic se perpetuează, considerăm că se poate ajunge și la un scenariu ce presupune preluarea teatrului de către Ministerul Culturii și transformarea în teatru național, așa cum s-a întâmplat în cazul unor teatre din Sibiu sau Timișoara. Acest lucru ar presupune însă inițierea unor proiecte de lege de către parlamentării de Brașov, și îl considerăm a fi un scenariu mai puțin probabil, dar posibil.

Scenariul 3. În situația în care nu se va ajunge la un consens politic, sau la o soluție în zonă administrativă pentru rezolvarea constructivă a situației de la Teatrul Dramatic urmând principiul mai mult teatru la Brașov, considerăm că poate fi luat în calcul un scenariu în care la nivelul comunității ia ființă o societatea de teatru privată, asemănătoare cu vechea Societate de Patinaj, prin efortul și contribuția companiilor și cetățenilor brașoveni, finanțată prin crowdfunding sau vânzare în avans de bilete.

Acest scenariu presupune un efort financiar și logistic semnificativ, bazat pe mobilizarea locațiilor din oraș care pot oferi spațiu de desfășurare al pieselor de teatru, și al publicului din Brașov, dar ar reprezenta o dovadă a sprijinului comunității locale pentru viață culturală a orașului.

În următoarea luna, reprezentanții APD și ai Consorțiului Cultural Corona vor stabili întâlniri cu liderii grupurilor politice din consiliul local pentru a discută aceste scenarii și a susține adoptarea lor, în ordinea menționată mai sus. Sperăm că atât consilierii locali, cât și persoanele implicate în situația de la Teatrul Dramatic, să susțină acest demers prin contribuții constructive, ghidate de principiul mai mult teatru la Brașov.

Cu stimă
Redactat de:
Ionuț Țața, președinte Asociația Pro Democrația
Valer Rus, pentru Consorțiul Cultural Corona”

Nu sunt de acord cu scrisoarea pentru că ea nu aduce o soluție la situația reală, descrisă mai sus. Este în cel mai bun caz o listă de propuneri pentru ce am putea face pentru cultura din Brașov (pe care o putem dezbate). Dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt. Nu schimbă faptul că administrația publică sub care este teatrul rămâne neatinsă, deși ea a provocat criza. O situație care a generat conflicte între actori, care lasă urme pe o lungă perioadă și care nu pot fi date uitării pur și simplu. Nu putem aplauda înființarea unei „societăți de teatru private” ca soluție la o criză; de fapt, aceasta nu este o soluție, ci doar o „pansare” a situației actuale, prin care tot ce am face, ar fi să afirmăm că cine nu este de acord cu ce face administrația locală, ar trebui să facă altceva sau în altă parte.

Și ca observație, s-a făcut o strategie pentru cultură în momentul în care Brașovul a candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, 2015. Ce s-a ales de acel document? Nimic, pentru că de fapt administrația publică nu-și asumase acea strategie ca proiect pe termen lung. Și după cum vedeți, se alege praful de cultura din Brașov, cea finanțată din bani publici. Nu s-a ales nimic pentru că documentul în sine a fost făcut pe genunchi, fără o consultare a mediului cultural și a societății civile în întregimea ei. Dar discuția despre ce putem face pentru cultură ar trebui să înceapă de la acest document și nu de la o criză generată de administrația publică. Sunt două discuții separate și cu soluții diferite.

Cu toată considerația pentru cei doi semnatari ai scrisorii, pe care îi respectăm și le acordăm credit în multe proiecte și inițiative, considerăm totuși că nu putem acoperi rănile cu un compromis. Nu putem lăsa actorii pradă unor oameni care se folosesc de tot ce mișcă și de oricine pentru satisfacerea nevoilor personale. Nu mai putem accepta compromiterea.

Este nevoie să luăm poziție și să găsim soluțiile legale, transparente, soluții care să nu fie îndreptate înspre „reeducarea” artei (în sensul prezentat în acest articol).

scris de Mihai Tatu, sociolog – membru în Asociația Visum