Blog Archives

5-actori

Educarea politică a artei continuă la Sică Alexandrescu

Pe 20 decembrie 2016 scriam un articol – O încercare politică de „a educa” arta despre situația de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, care arată evenimentele în timp până la acea dată.

Începeam articolul cu două afirmații:
Arta nu ar trebui supusă, ci îmbrățișată!
Libertatea de exprimare nu ar trebui îngrădită, ci lăsată liber!

Începeam așa pentru că miza din toată această situație este de a educa, de a reeduca. Situația de la teatru arată o încălcare a libertății de exprimare, a libertății de gândire, a libertății de a protesta. Este o criză adâncă, la nivel de mentalitate, la felul nostru de a fi și la ce suntem dispuși să facem.

Citind „Fenomenul Pitești” a lui Virgil Ierunca (ed. Humanitas, 2013), am dat peste mecanismul de reeducare care își făcea efectele în perioada 6 decembrie 1949 – august 1952, dar care încă are efecte și în prezent. Sigur că o paralelă deplină nu poate fi făcută cu prezentul și nici nu pot afirma că ce se întâmplă acum este la fel cu ce s-a întâmplat în acea perioadă. Dar mecanismul de educare, reeducare este folosit.

Este vorba de pedepsirea pentru „gândire neloială”. Evenimentele de atunci aveau loc în închisoare, locul reeducării politice și morale, mecanismul fiind: „utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți”. (more…)

3 Comments

cheia-2

Fantezie și adevăr

Junichiro Tanizaki – Cheia: Într-un cuplu fiecare dintre parteneri ține câte un jurnal, analizându-și relația din perspectiva „ce nu știe despre mine și aș vrea să afle”. Încercând să se apropie în felul acesta nu fac decât să se îndepărteze, dar intensificându-și în același timp pasiunea. Fiecare știe că celălalt scrie un jurnal, dar se comportă ca și cum jurnalele n-ar există, generându-se astfel o incertitudine absolută: niciunul nu știe dacă celălalt a citit jurnalul său, iar în cazul lecturării, autenticul este pus între paranteze: suspectarea de intenționalitate suspendă credibilitatea emițătorului. Mai este posibilă comunicarea la acest nivel? Dorința de a-i spune celuilalt cum îl vezi, îl gândești, amestecat cu sentimentul de teamă de a nu fi crezut și de a nimici prin numire ceea ce trebuie să rămână nespus. Prin cuvânt te îndepărtezi de realitate, construind în același timp o realitate la nivelul spațiului imaginar, făcând un ocol care să îți asigure accesul la cunoașterea realității (pe care o percepi datorită proiecțiilor propriilor tale fantezii / fantasme). Cu alte cuvinte, ne îndreptăm spre real printr-un ocol, necesar deoarece altfel realitatea ne-ar rămâne inaccesibilă. (Zăbovind în negativ, Slavoj Zizek) În cazul de față, deplasarea este mijlocită de jurnal, combustibilul care alimentează fantezia. Jocul pe care ni-l propune Tanizaki este periculos, pentru că miza este însăși viața protagoniștilor. Iar jocul se numește iubirea.

Ruptura este declanșată de imposibilitatea de a recunoaște o realitate, adică ceva ce nu se potrivește cu propriul spațiu imaginar. Caz în care „bătălia” se dă pe fragmente de realități și pe impunerea lor, pentru a-l introduce și pe celălalt în această lume (fuga de schizofrenie individuală prin schizofrenie socială) – soțul își îmbăta soția pentru a-și putea pune în practică fanteziile.

(more…)

No Comments

Repetandu-l-pe-LeninRepetându-l pe Lenin nu este un îndemn pe care Slavoj Žižek îl dă pur și simplu, Lenin nu primește din partea autorului o perspectivă de învingător și model de urmat, ci mai degrabă această carte și acest titlu reprezintă o analiză și fac referire la reinventare, la imaginarea și crearea unui regim social nou, diferit. Cartea nu face referire la repetarea sau practicarea acțiunilor leniniste, ci mai degrabă repetarea acțiunilor eșuate de acesta.

„Fidelitatea față de consensul democratic înseamnă acceptarea consensului liberal-parlamentar actual, care exclude o chestionare serioasă a felului în care această ordine liberal-democratică îi este complice fenomenului pe care îl condamnă oficial, cât și, desigur, orice încercare serioasă de a ne imagina o societate a cărei ordine socio-politică să fie diferită. Pe scurt, ea înseamnă: spuneți și scrieți orice doriți – atât timp cât ceea ce faceți nu pune sub semnul întrebării sau nu perturbă efectiv consensul politic dominant.” Žižek aduce în discuție termenul de

„Denkverbot”, o interdicție a gândirii și afirmă că „hegemonia liberal-democratică actuală este susținută de către un fel de denkverbot nescrisă”,

iar în momentul în care se produce o implicare cât de mică în proiecte care contestă ceea ce există, apare instantaneu și un răspuns care reamintește că lucrurile ar putea sta mai rău: „Uitați-vă în jur și veți vedea singuri ce se va întâmpla dacă vom urma ideile voastre radicale!” (more…)

No Comments